Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Hamlet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Hamlet #rezistă - Hamlet


Mihai Brezeanu

septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Andrei Huţuleac a primit premiul Galei UNITER 2017 pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Amadeus din spectacolul omonim de la Metropolis. Ce mai poate primi Andrei Huţuleac la Gala UNITER 2018 pentru rolul Hamlet din (noul) spectacol omonim de la Metropolis?

Marţi seară, la capătul celei de-a cincea zile cu câte o reprezentaţie de 3 ore şi 45 de minute, noul Hamlet părea un om fericit şi epuizat. Zărindu-l cum se strecura printre maşinile parcate pe jumătate de trotuar şi zidul din prelungirea teatrului, mi-am adus aminte de mereu repetatele vorbe ale unui alt mare Hamlet, Ştefan Iordache, despre consumul enorm al unui actor, despre orele de pregătire a fiecărui spectacol şi insomnia obligatorie care îi urmează. L-ar fi aplaudat oare Iordache pe acest bărbat de nici 27 de ani, care se aruncă în cel mai faimos rol al teatrului lumii cu o energie, o nelinişte şi o foame pe care doar cei mari o au?

Am făcut cunoştinţă cu trupa lui Victor Ioan Frunză şi a Adrianei Grand acum 5 ani, când Îngeri în America năucea publicul dispus să încerce şi altceva decât căile bătătorite şi atât de comode ale călduţului incapabil să provoace angoase. Acel excepţional spectacol m-a dat cu capul de pereţi în moduri care şi acum îmi provoacă nelinişti. Acest Hamlet m-a reîntors la starea de graţie, de exuberanţă, de răscolire interioară, de auto-interogare şi luare la palme de atunci.

Primele două acte, cele de până la pauza spectacolului, curg ca în cea mai bună dintre simfoniile interpretate de cea mai bună dintre orchestrele care construiesc, zilele acestea, Festivalul George Enescu, 2017. Mi-l imaginez pe Victor Ioan Frunză ştiind pe dinafară fiecare replică a textului original, a superbissimei traduceri a Ninei Cassian şi a potrivitei dramatizări (citeşte scurtări / mini-adaptări) a lui Adrian Nicolae. Mi-o închipui pe Adriana Grand gândind fiecare element de decor, apariţia, mişcarea şi dispariţia sa, eliminând orice posibilă demascare a nodurilor ce ţin, nevăzute, ţesătura ce ni se arată aproape perfectă.

De nu vă plac piesa, actorii, scenografa, regizorul, teatrul, strada, oraşul, mergeţi la Hamlet-ul acesta măcar a înţelege cum poate arăta un spectacol de teatru construit impecabil din punct de vedere tehnic. Când aţi mai văzut un Hamlet într-o sală cu doar 150 de locuri, cu o scenă cât un hol de veche casă boierească, pe care se spun monologuri cu ochii la public ori la Cer, se joacă scene în doi, în trei, în zece, se desfăşoară procesiuni funerare ample, se sapă gropi de veci, se cântă muzică live (de către instrumentişti şi solişti profesionişti pe tot parcursul spectacolului, se organizează meciuri de spadă, ori, în geniala scenă a groparilor (de Adrian Nicolae şi Andrei Huţuleac, într-un moment de luat acasă şi băut), se cade sub şuvoaie de apă, se vizitează Lumea de Dincolo, se joacă teatru, teatru în teatru şi câte şi mai câte?

*
Alin Florea face din Polonius un rol de comedie antologic. Sunt aici, în scenele lui cu Ofelia, Laertes ori Claudius, ecouri din Scrisoarea pierdută, din acel Zaharia Trahanache cu care nu gândeam, până la Frunză şi Florea, că Polonius are atâtea în comun.

*
George Costin îl împinge pe Claudius mult dincolo de porţile iadului. E aici, în scena faimoasei rugăciuni eşuate care îi cruţa viaţa pentru o vreme, o parte din acel Salieri care, în Amadeus, era metafora mediocrului-rău-absolut. Costin - Huţuleac refac, în Hamlet, duelul extremelor infinite pe care se construia piesa pornind de la biografia lui Mozart.

*
Ofelia înnebuneşte. Ofelia înnebuneşte? Nicoleta Hâncu lasă senzaţia că, după moartea tatălui, abia după moartea tatălui, începe să-l înţeleagă pe Hamlet şi, asemenea lui, să joace nebunia. Fără a avea foamea lui de adevăr (citeşte: răzbunare), simţind, însă, la fel lumea, viaţă, (non)-sensul.

În scena celor doi (foşti?) îndrăgostiţi, Hamlet-Huţuleac nu o trimite pe ea la mănăstire, ci le urlă lor, prea-securist-ascultătorilor, să plece, să se ducă la Casa Domnului, adică la dracu'. Îmbrăţişările lor acoperind ploaia de vorbe sunt tot ce poate fi mai sfâşietor într-un spectacol care rupe bucăţi din spectator.

Frunză îi refuză Ofeliei ipostaza secundă, de remorcă a tatălui, fratelui ori iubitului, şi construieşte, pe umerii acestei actriţe extraordinare, posibilitatea ca singurătatea lui Hamlet să nu fie deplină, ca cineva (fie acest cineva Ofelia!) să pătrundă, fie şi pentru o clipită, în întunericul strălucitor din sinele acestui atât de chinuit geniu, descoperindu-şi acolo propriul destin.

*
Hamlet, geniu? Geniu al ce? La ce e bun, de fapt, Hamlet? E bun el oare? Varsă sânge nevinovat! Nevinovat?

În amintirea spectatorilor epocii, Ştefan Iordache făcea dragoste cu tronul în Richard III de la Teatrul Mic. Andrei Huţuleac face cam acelaşi lucru cu rolul. E posedat şi posedă. Lupta întru dezvăluirea crimei, întru înscenarea adevărului şi demascarea vinovaţilor devine obsesie absolută. În numele ei, se poate sacrifica totul, inclusiv vieţi nevinovate (citeşte: pierderi colaterale!). Hamlet se face vinovat de păcatul suprem: cel al trufiei care îl însoţeşte mereu, ca o umbră, pe manufacturarierul binelui.

Pe de altă parte, însuşi Horatio (Andrei Redinciuc, riguros), însăşi Ofelia n-au curajul, n-au puterea, n-au ştiinţa de a-i tulbura temeinic singurătatea celui care şi-a luat pe umerii săi greutatea infinită de a re-stabili ordinea lumii. Îi face asta vinovaţi?

Silit de context la unicitate (pare a fi singurul om care nu poate trăi îngăduind prezenţa Răului), Hamlet şi-o asumă cu fervoare, trăindu-şi disperarea cu speranţă. Se bizuie pe teatru (vorbele lui Shakespeare despre arta al cărei reprezentant suprem este, puse în gura lui Hamlet şi adresate şefului trupei de actori care înscenează adevărul despre moartea Regelui, ar trebui studiate în anul 1 la UNATC), pe presă (ce altceva e acel Horatio de după măcel decât încarnarea jurnalistului silit de conştiinţa să spună lumii adevărul?), pe raţiune, pe virtute, pe sine. Pe credinţa că rostogolirea Răului prin lume, antrenând şirul de absurde morţi ce umplu catafalcurile lumii, poate fi oprită.

Hamlet #rezistă. Acesta e geniul lui!



 Toate articolele despre Hamlet


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer