Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Miraculoasa Royal Concertgebouw Orchestra în Festivalul Internaţional George Enescu, 2017


Marcel Frandeş

septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Ascultam muzica lui Joseph Haydn cântată ireal de frumos şi viu. Parcă vedeai grădinile imperiale ale Versaille-ului din avion, cu vegetaţia ornamentală sculptată cu precizie geometrică şi totuşi de o graţie ce încântă privirea prin sinuozităţile, armonia şi culoarea lor unitară. Tot astfel, frazau aceşti unici interpreţi melodiile lui papa Haydn, cu o supleţe şi totodată o rigoare ritmică dincolo de omenesc. Entuziaşti până la dăruire totală, inobservabil încorsetaţi în stilul clasic - în sensul cel mai bun al cuvântului - alerţi şi atleţi muzicali prin virtuozitate instrumentală, aceşti artişti ai Royal Concertgebouw Orchestra, dirijaţi de Daniele Gatti, te contaminează estetic, îţi preschimbă limita superioară a ideii de profesionalism. Ei au prezentat la 23 septembrie 2017 publicului aflat în Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul serilor Mari orchestre ale lumii, din Festivalul Internaţional George Enescu-ediţia a XXIII-a, un program cuprinzând două capodopere: Simfonia nr. 82 în do major «Ursul» de Joseph Haydn şi Simfonia a IV-a de Gustav Mahler, solistă soprana Chen Reiss.
 
Prima dintre cele şase simfonii pariziene, Simfonia nr. 82 în do major , compusă în 1786, şi-a căpătat denumirea de «Ursul» datorită motivului din debutul finalului simfoniei, unde vioara cântă vioi o temă slavă pe o pedală a fagotului, imitând melodia pe care un urs dresat ar dansa într-un târg, pentru a distra pe privitori. Cele patru părţi - Vivace assai, Allegretto, Menuetto e Trio şi Vivace s-au derulat pline de vervă. Mereu zglobiu, arpegiul tonalităţii do major îşi schimba sensul melodic, urcând şi coborând.
 

A urmat Simfonia nr. 4 în sol major de Gustav Mahler. Opusul romantic a fost compus între  anii 1899 şi 1900, fiind construit în jurul unei singure melodii, Das himmlische Leben (Viaţa cerească) cea care prezintă viziunea unui copil asupra Raiului [1]. Această tema este prefigurată în diferite forme în primele părţi şi apoi, interpretată în întregime de soprană în ultima parte.

O adevărată artă agogică. Precum măiestria dinamică în construcţia frazei muzicale se poate observa, mai degrabă, din felul în care este realizat diminuendo-ul gradat, în contrast cu creşterea în intensitate, într-un mod similar, sub aspect agogic prevalează ca dificultate obţinerea accelerando-ului, în faţa ritenuto-ului. Iar aceşti artişti înalţă la un nivel inegalabil acest element ce conferă comprehensibilitate comunicării artistice prin sunete muzicale.
 
 
Acele minime tensionale, aduse cu amânări infim sesizabile, de un rafinament romantic uluitor, readuceau în actualitate un stil interpretativ în care timpul artistic este creat de către muzicieni acum şi aici, absolut unic în univers.
 
Erau momente de o rară frumuseţe, în care clarinetul bas avea un timbru de o calitate ieşită din comun. Excepţional a sunat şi solo-ul concert-maestrului, acompaniat punctiform de oboi, în debutul părţii a doua a Simfoniei nr. 4 de Gustav Mahler. Mai târziu solo-ul de violă şi vioară uimea prin îmbinarea timbrală desăvârşită şi respiraţia perfect armonizată. Totul suna atât de omogen şi dulce! Vibrato-ul concert-maestrului avea o frecvenţă foarte mare, precum şi o anumită rotunjime şi continuitate ce aduceau elasticitate şi consistenţă sonoră. De curiozitate, am cuantificat viteza oscilaţiilor, Incredibil, erau opt oscilaţii pe un timp, executate de violonist aproape fără efort, cu lejeritatea aripii unei păsări în zbor. Nu ştiam încotro să îmi focalizez atenţia, fiindcă de pretutindeni sunetele instrumentelor te frapau prin conturul lor şlefuit. Şi pe deasupra, bucuria de pe feţele interpreţilor, una sinceră, pentru clipele trăite împreună cu muzica lui Mahler. Solo-ul viorii acompaniat de harpă, te făcea pur şi simplu să plonjezi în lumea copilăriei fericite, prin acele portamento-uri în care alunecarea lină şi puţin tărăgănată a degetului pe coardă, inducând o anume legătură între sunetele firului melodic, precum vocea umană cântată. Iar motivul iniţial era mereu proaspăt reiterat.
 
În ultima parte a simfoniei, soprana Chen Reiss a făcut să coboare Raiul pe pământ. Ea posedă o culoare catifelată a glasului şi o mare puritate a emisiei vocale. Se impune prin personalitatea sa, acaparând şi stimulând intenţiile interpretative ale celor ce cântă cu ea.
 

Născută în 1979 în Israel, soprana de operă Chen Reiss a început studiul pianului la vârsta de 5 ani. Apoi, de la 7 ani a urmat baletul şi ulterior, la 14 ani, cantoul. După serviciul militar obligatoriu în Israel, s-a mutat la New-York pe când împlinea 20 de ani. S-a alăturat apoi Operei Bavareze din München, unde Zubin Mehta i-a devenit mentor. Preferă muzica vieneză clasică. A colaborat cu Opera din Viena. A fost solicitată de către Papa Francisc, în ajunul Anului Nou 2014, să cânte la Vatican Et Incarnatus şi Missa în do major, KV. 427 de Wolfgang Amadeus Mozart. Soprana a înregistrat CD-uri cu lucrări de Franz Schubert, Louis Spohr, Gaetano Donizetti, W.A. Mozart şi Franz Lachner, obţinând premiul Diapason d'Or.
 
Dirijorul italian Daniele Gatti s-a născut în 1961 la Milano. În anul 2016 a fost numit în fruntea Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, urmând lui Mariss Janson. Daniele Gatti este de asemenea, artistic advisor al Mahler Chamber Orchestra. În 2008 a fost director al Orchestrei Naţionale a Franţei şi şi-a asumat totodată, funcţia de director la Opera din Zürich. A fost director muzical al Royal Philharmonic Orchestra din Londra, între 1996 şi 2009. De asemenea a fost director muzical la Academia Santa Cecilia din Roma.  între  1992 şi 1997, precum şi dirijor principal invitat la Royal Opera House din Londra şi director muzical la Teatro Comunale din Bologna. A dirijat la Bayreuth opera Parsifal de Richard Wagner, la opera Scala din Milano, Lohengrin, Wozzeck, iar la Festivalul de la Salzburg, opera Boema.
 
În concertul simfonic de la Sala Palatului din Bucureşti, i-am admirat forţa de sugestie, perfecta stăpânire a tempo-urilor, flexibilitatea, gustul estetic, rafinamentul modelării fluxului melodic şi capacitatea de a declanşa energiile ansamblului orchestral, creând surprize în planul intensităţilor, comunicarea şi simbioza totală cu această faimoasă orchestră.
 
Este destul de greu să revii pe Pământ din Raiul muzical pe care l-au adus aceşti muzicieni în inima României, care acum, în aceste zile de septembrie, bate mai mult ca oricând, pentru GEORGE ENESCU.
 
NOTE:
[1] "Ne desfătăm de bucuriile celeste, / Şi putem fugi de lucrurile pământeşti. / Nici tumultul acestei lumi / Nu este auzit în cer! / Totul trăieşte în cea mai dulce pace. / Noi conducem viaţa îngerilor, / Cu toate acestea, suntem destul de fericiţi; / Dansăm şi sărim, / Sărim şi cântăm, / Sfântul Petru în cer ne priveşte."

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer