Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Paterson

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Timpul - a patra dimensiune - Paterson


Cristina Zaharia

septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un film de Jim Jarmusch, regizorul care declarat vrea să rămână în afara sistemului, se vede neapărat. Independent, neconvenţional, cu idei clare despre ce este şi ce înseamnă cinema-ul. Filmele lui de început - Stranger Than Paradise, Down by Law, Coffee and Cigarettes, Mystery Train, Night on Earth - de colecţie.
 
Aici cu o poveste simplă şi lină, cum ne-a obişnuit, despre oameni obişnuiţi. Un personaj bun şi blând, cu relaxarea regizorului însuşi. Ni-l aducem aminte pe Adam Driver încă de la Frances Ha. Şi l-am urmărit, am mers cu el prin următoarele sale roluri, i-am ţinut minte figura cabalină, înălţimea, felul lui special. Inside Llewyn Davis, Hungry Hearts cu care a fost premiat în 2014 la Veneţia - rol cu care are destule în comun cu cel de aici -, Sith-ul neguros din Star Wars şi apoi iar o săritură la emoţionantul, emaciatul rol din Silence, filmul lui Scorsese. Aşadar, iată că actorul are noroc de buni regizori care să îl dirijeze şi să îl pună în valoare. Acum îl priveşti iar cu plăcere, cu un surâs de la început până la sfârşit, îl creditezi, empatizezi cu protagonistul lui, devii el.
 
Filmul este dragoste şi blândeţea de a fi, cu un unghi diferit asupra vieţii oraşului. Regizorul ne plimbă cu autobuzul personajului, şofer, şi ne face să ne întrebăm parcă prima dată cine sunt oamenii aceştia care ne conduc prin trafic, către şcoli, serviciu şi birouri dimineaţa şi apoi înapoi seara către case, noi mai mereu adormiţi şi grăbiţi, ei mereu anonimi, în umbră. Cum rezişti somnului şi rutinei de fiecare zi pe acelaşi şi acelaşi traseu ani de zile? Ce îi ţine în viaţă, responsabili şi atenţi? Jarmusch îţi arată drumul şi oraşul gol şi adormit, respirând frumos în lumina răsăritului sau cea a amurgului, aşa cum se văd ele prin parbriz. Şi lumina, drumul, timpul se reflectă şi pe şoferul-personaj. Foarte frumoase cadre ale trecerii orelor. Un film despre căutări, despre imaginaţie, inventivitate, dorinţa de a fi deosebit şi original. Un film mic despre creaţie.
 
Regizorul îşi împarte povestea în şapte părţi, tot atâtea câte inserturi apar pe ecran - exact zilele săptămânii, de luni până duminică şi apoi iar luni, de la capăt. Şoferul este arătat în rutina lui fixă a sculatului înainte de a suna ceasul - doar poziţiile celor doi în pat diferă de la o zi la alta în funcţie de stările lor, mereu filmaţi de deasupra patului, într-un cadru grafic, frumos -, de a-şi lua mereu aceleaşi haine împachetate cuminte de cu seară pe scaun, omul care nu vrea să ocupe prea mult spaţiu în jur. Şi care, vedem pe parcurs, se simte limitat în casa iubitei, alături de pet-ul ei. Tăcut, dar nu autist, blând, dar nu preş de covoare, înţelegător cu toate vârstele, cu toate atitudinile, privindu-i pe toţi uşor amuzat, fără urmă de aroganţă însă. Şi mereu el, constant cu sine, niciodată exagerat, văzându-şi de treaba lui în rotirea timpului vieţii.
 
Scrie mereu într-un mic carnet idei pentru poeziile şi poemele lui. Abia aştepţi, eşti curios să le vezi, să le auzi. Lucruri banale din micul său cotidian. Începe să înşire la început ce vede şi cuvintele amuză şi miră. Nu râzi de el, nu e nevoie, regizorul nu îl duce în ridicol. Dar îi lasă sclipiri de umor foarte plăcute. Şi îi dăruieşte pentru contrapunct şi gaguri şi un şmecher câine-personaj. Şi, în toată această aceeaşi înşiruire de clipe ale zilei, când mâna lui scrie în agenda-jurnal, pe ecran încep să apară scrise cuvintele, o dată cu vocea eroului de mic orăşel liniştit, din off, rostindu-le. Brusc, prin repetarea ideii, ceea ce părea o tâmpenie, ceva plat şi banal iniţial, pe măsură ce cuvintele şi ideile, asocierile îl străbat pe protagonist, apare poezia şi metafora şi picătura de frumos dincolo de zidul banal al locului. De la Pillow Book-ul maestrului Peter Greenaway nu am mai văzut aşa îmbinare de arte, de cadre, de suprapuneri video-poetice, (cali)grafice. E un film de Jarmusch, aşa că ştim că sunt cuvinte în replici puţine şi bine drămuite, ca şi emoţia. Ca şi prezenţa sau absenţa muzicii, cea care vine să bucure la momentul potrivit.
 
Pe cât de interiorizat este protagonistul, de cu sine, pe atât de năvalnică şi efervescentă în căutările ei creative iubita lui - excelentă Golshfteh Farahani (aţi văzut-o, da, în bijuteria Iubire persană / Poulet aux prunes?) -, cea care decorează obsesiv şi comic toată casa şi pe sine în picturi, dungi, buline foarte grafic, etno alb-negru. Este mare diferenţă între ei în interior, el bând şi solar, ea agitată în căutările prin care sare de la una la alta, propriul stil monocrom, interesant şi original, e drept. Aşa cum e mare diferenţă între căminul acesta experimental şi stins tot alb-negru şi atâta blândă culoare portocaloasă a oraşului care-l primeşte pe el, prin care străbate străzile.
 
În fiecare zi, după ce stă în cutia bus-ului pe care îl conduce opt ore, vine acasă în cutia casei şi o ascultă pe ea, încearcă să facă faţă cererilor şi încercărilor ei. Şi apoi, tot el, este forţat/ rugat în fiecare seară să iasă cu câinele ei la plimbare. Niciunul nu are chef de celălalt şi nu se plac prea mult. Paterson îl lasă mereu la uşa barului şi intră în cutia acestuia. Scenele nu au nimic dezolant în ele, chiar dacă fiecare e arătat cu micile probleme, cu singurătatea mai mult sau mai puţin comică. Travellinguri încete, cadre statice aduc şi ele un praf de tristeţe. Tot ce e în jurul nostru, tot ce vedem şi auzim se poate transforma în artă. Este artă.
 
Se pomeneşte des de o rezolvare, aşa că bănuieşti că, previzibil, va fi un climax dramatic. Aştepţi ca stilul lui uşor abulic să ducă la ceva grav, la un accident. Uiţi o clipă că acesta este altfel de film, în afara clişeelor. Şi, când se întâmplă cu adevărat ceva pe traseu, faptul în sine demonstrează o dată în plus atenţia, cumsecădenia personajului, cu reacţiile lui potolite, profesioniste. Nu ai cum să nu îţi placă Paterson. Banalul vieţii lui, lucrurile şi răspunsurile amabile, sensibilitatea şi dulceaţa, liniştea interioară, micile plăceri - toate aceste nimicuri şi mici capricii ce devin ale noastre, ale tuturor, o oglindă foarte amabilă de la domnul acesta special care este regizorul.
 
Jarmusch are generozitatea să nu-şi lase eroul în genunchi şi plângând în pumni de furie, adică altfel decât a fost până atunci, în ciuda încercărilor. Îi dăruieşte un turist ca un extraterestru sau mai degrabă ca un înger păzitor cu afirmaţii pozitive la purtător - "Paginile goale sunt pline de posibilităţi. Aha." Cel care zvântă lacrima şi durerea şi-l forţează să accepte să meargă înainte. Fie şi ca mic anonim care îşi asumă destinul, că e talentat, dar nu şi strălucit.

Un final deschis la un film sensibil, vorbind calm şi cu voce joasă despre urmarea inimii orice ar fi. De colecţie, pe raftul cu filme-terapie.




 Toate articolele despre Paterson


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Când poezia te pândeşte după colţ - Paterson, Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer