Casa de Producție TVR / septembrie 2017
Casa de Producţie TVR vă propune o aducere aminte Florian Pittiş.

În 4 octombrie 2017 l-am fi aniversat pe Moţu Pittiş, omul care a dat noi înţelesuri teatrului, poeziei, muzicii, emisiunilor de radio.

În această săptămână, pe TVR 2 şi TVR 3, veţi putea vedea spectacolul Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, în regia lui Cornel Todea şi Boris Ciobanu. Experimentul, vizual sau narativ, a fost întotdeauna pe placul lui Pittiş, un om cu două mari pasiuni - teatrul şi muzica, care se întâlneau prin cuvânt, în spectacolele sale de poezie.


Cornel Todea, regizor al filmului Adio, dragă Nela, prieten bun cu Moţu Pittiş, şi-l amintea ca pe "un rebel pentru cauza poeziei vieţii. Un rebel care a iubit viaţa prin ce a gândit, prin ce a făptuit, prin ce a dăruit... O energie contagioasă, pe care o risipea fără grija de a păstra rezerve pentru ziua de mâine, o bucurie de a trăi pentru bucuria celorlalţi. Aşa l-am cunoscut, în 1969, când a acceptat propunerea făcută de mine în calitate de regizor, ca, asociat cu Monica Ghiuţă, să pornim împreună la realizarea unuia dintre primele tele-play-uri ale televiziunii naţionale. Spectacolul-film tv, pornit de la piesa cu acelaşi nume a Ecaterinei Oproiu, se chema Nu sunt Turnul Eiffel. O aventură pe gustul lui. Porneam cu exuberantă inconştienţă să fabricăm un produs care avea, graţie, prin excelenţă, atmosferei pe care Moţu Pittiş o crea în timpul lucrului, să câştige o bătălie cu produse ale unor televiziuni de renume".


Despre Moţu Pittiş ne-a povestit, într-un interviu exclusiv, şi Mariana Mihuţ, actriţa care i-a dat replica în sute de spectacole, dintre care cele mai cunoscute sunt: Valentin şi Valentina, Furtuna, Lungul drum al zilei către noapte.

Ada-Maria Ichim: În ce piese aţi jucat alături de Moţu Pittiş?
M.M.: Mincinosul, A 12-a noapte, regie colectivă; Valentin şi Valentina; Lungul drum al zilei către noapte; Bună seara, domnule Wilde!, musical la Teatrul Nottara, făcut de Alexandru Bocăneţ, Poezia muzicii tinere, Cum se numeau cei patru Beatles?, regie şi traducere Moţu. La televiziune Nebunia lui Pantalone, făcut de Tatos; imens de mult. Nici nu ştiu dacă sunt toate. A tradus multe piese, unele şi pentru mine, vreo două-trei.

A.-M.I.: Cum l-aţi cunoscut?
M.M.: Ne-am cunoscut în timpul studenţiei. Era coleg cu Andrei Şerban. A intrat cu un an mai târziu la facultate. După aceea ne-am întâlnit la televiziune. Colabora cu televiziunea. Şi eu colaboram. De studentă aveam o emisiune săptămânală permanentă, şi în cadrul acelei emisiuni care se chema Joia Tineretului, şi pe care o prezentam cu Valentin Plătăreanu, am cunoscut foarte mulţi tineri poeţi, Blandiana, Păunescu, Marin Sorescu, care tocmai debutase. Moţu şi colegii lui veneau să recite. Făceam teatru, pe viu, în studioul din strada Moliere. În hambarul acela imens făceam de toate, şi teatru, şi dans. Atunci l-am cunoscut. Am jucat împreună în tot soiul de scenete, studenţi fiind.

A.-M.I.:Cum era ca partener de scenă?
M.M.: A fost unul dintre partenerii mei de scenă preferaţi pentru că era la fel de pasionat şi de nebun ca mine. Dacă nu chiar mai tare. Foarte concentrat, foarte profesionist, perfecţionist. Şi era o bucurie să joci cu el. Era o foarte, foarte mare bucurie pentru că în acelaşi timp era şi spontan. Şi gusta o glumă bună în timpul unui spectacol, şi gusta faptul că te adaptai la situaţia creată. Am jucat în atâtea turnee şi condiţiile erau mereu altele şi am avut atâtea sute şi sute de spectacole împreună încât deja cred că ne simţeam foarte bine pe scenă. Ne simţeam unul pe celălalt pe scenă. Era un partener minunat.

A.-M.I.: Am impresia că pentru el teatrul era viaţa.
M.M.: Da, şi muzica. Dar în prima parte a vieţii lui, el era total dedicat teatrului. În anul în care nu a intrat la institut, el a stat la electrică şi a lucrat la lumini, de dimineaţa până noaptea şi de noaptea până dimineaţa. Cunoştea teatrul cu adevărat. Teatrul Bulandra. Era îndrăgostit de Teatrul Bulandra şi era total delicat acestui teatru. După aceea lucrurile s-au mai schimbat. Cu vremea, cu vremurile. Muzica a avut la un moment dat acelaşi regim ca şi teatrul şi după aceea muzica a fost pe primul plan. Dar păcat, pentru că teatrul a pierdut un actor foarte mare.

A.-M.I.: Cum a influenţat muzica lui o generaţie?
M.M.: La început chiar mă speriam pentru că aveam turnee prin ţară şi veneau grupuri de tineri să îl aştepte înainte şi după spectacol. Uneori, aveau mutre mai ciudate şi mie mi-era frică, îi spuneam "Moţu, nu te duce pentru că ai să mănânci bătaie." Discutau despre muzică. El făcea rost, nu ştiu cum, de ultimele noutăţi. Şi el era la curent cu absolut tot ce se întâmpla în lume în materie de muzică rock, mai ales. Asta îi atrăgea pe tineri, faptul că avea noutăţi. După aceea a făcut spectacolele acelea extraordinare, muzică şi poezie. Erau neîncăpătoare sălile de la Grădina Icoanei când avea Moţu spectacol , unde avea tot soiul de invitaţi - poeţi, muzicieni, actori care recitau lângă el, recita şi el şi apoi le punea muzică bună.

A.-M.I.: PMT (Poezia Muzicii Tinere) era într-un fel, coincidea cu o formă de manifestare hippie. Ce a însemnat ca gen de muzică, ce alegea?
M.M.: Alegea de toate, dar de cea mai bună calitate. Augustin Doinaş. Sorescu... Cred că prin serile acestea dedicate tineretului, i-a ajutat foarte mult. Cred că ar fi bine să se găsească şi tinerii din ziua de azi un Moţu Pittiş care să le ofere asemenea lecţii de cultură, de poezie, de literatură şi de muzică bună. De aceea îi şi simţim lipsa.

A.-M.I.:Era un actor total?
M.M.: Da. Moţu dansa extraordinar, recita, mima. El a jucat în Lungul drum al zilei către noapte un rol absolut remarcabil (Edmund - Lungul drum al zilei către noapte, de Eugene O'Neill, regia Liviu Ciulei, 1976). Era formidabil de profund şi de tragic, pentru că aşa era rolul. Era şi Ariel (Ariel - Furtuna, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978), era şi un dansator extraordinar în Bună seara, domnule Wilde!, spectacolul pe care l-am făcut noi în premieră mondială, la Teatrul Nottara, în regia lui Bocăneţ. Am atâtea amintiri din atâtea sute şi sute, poate chiar mii de spectacole pe care le-am jucat împreună.

A.-M.I.: Avea vreun ritual înainte de a intra în scenă?
M.M.: Da. Poate se ruga, dar era un lucru foarte intim. Aşa cum fiecare dintre noi are momentul lui de intimitate înainte de a intra în scenă şi nu o faci cu altcineva de faţă, eşti numai tu şi cu Dumnezeu. Cred că făcea lucrul acesta. Dar îşi făcea şi exerciţii de dicţie, exerciţii de suflu. Atunci când jucam Furtuna, şi juca Ariel, ştiu foarte bine că se pregătea două zile. Nu mânca anumite lucruri şi avea un soi de, realmente, de înălţare. În momentul în care intra în scenă, ni se părea nouă, şi eu cred că şi era, uşor nepământean. Se concentra foarte bine. Avea această calitate de a fi un... spirit, până la urmă. Era o bucurie să te uiţi la el. De altfel, Irina Petrescu spunea, după ce Moţu ne-a părăsit, că el este Ariel-ul Teatrului Bulandra. Era un om care era foarte, foarte iubit. Tinerii îl adorau. Nu ştiu dacă şi colegii în aceeaşi măsură, dar admiraţia şi respectul pentru seriozitatea şi profesionalismul lui au rămas în unii dintre noi, care am jucat cu el.

A.-M.I.: Ce rol aţi avut în PMT?
M.M.: Eram invitată printre alţii să recit poezie. Moţu era moderatorul şi la un moment dat, când simţea el, punea muzică, recitam. Spectacolele nu semănau unul cu celălalt, erau nepregătite. Erai pe scenă, spectatorii, copiii, tinerii, erau de jur împrejur. Se stabilea o comunicare.

A.-M.I.: Era o formă de frondă?
M.M.: Nu neapărat şi nu întotdeauna. Era bucuria de a împărtăşi împreună frumosul. Erau şi momente de frondă. Aveam pe ce ne supăra. Aveam pentru ce protesta. Dar nu era numai aceasta, era peste.
Iubea foarte mult oamenii talentaţi. Era atât de fericit când descoperea un talent. De exemplu era absolut fascinat de Emilia Popescu. Atunci debuta. Au jucat împreună în Câinele grădinarului, cred. Spunea: "S-a născut o stea, este absolut formidabilă." Şi era fericit când întâlnea talente.

A.-M.I.: Când îi simţiţi cel mai tare lipsa?
M.M.: La repetiţii. Nu întâlneşti întotdeauna un partener atât de receptiv şi deschis cum era Moţu. Dar aceasta este o foarte mică parte din cât am putea spune. Îi făcea mare plăcere să împărtăşească celorlalţi din noutăţile pe care le aflase. Am fost în '79 în turneu în America şi Rod Stewart tocmai lansase un disc şi avea concert. Biletele erau foarte scumpe, erau diurna pe câteva zile. Nu s-au găsit prea mulţi amatori să meargă cu el la concert., dar eu am vrut să-l văd pe Rod Stewart şi am fost împreună cu Moţu, în '79, la concert la Rod Stewart. Şi într-adevăr m-a marcat pe viaţă pentru că a fost un eveniment în care am fost mai vie ca niciodată. O amintire de la Moţu. Era un om foarte bun. Un prieten bun şi un om care făcea bine celor din jur. Îmi amintesc un turneu foarte lung cu Valentin şi Valentina, prin Moldova. Mama lui din spectacol, actriţa Gina Petrini, care trecea printr-un moment mai greu, şi suferea şi s-a gândit Moţu cum să o înveselim niţel, era tare tristă şi nefericită. Într-o librărie, dintr-unul din oraşele străbătute, am găsit nişte broaşte de tinichea, cu arc şi cu o clapă. Noi am cumpărat toate broaştele din librărie şi le-am făcut să sară prin autobuz şi i-am smuls un zâmbet Ginei Petrini, şi tuturor de altfel. Era plăcut să trăieşti lângă el în turnee, în repetiţii, în spectacole. De multe ori ne şi certam după, mai ales după Cum se numeau cei patru Beatles? unde el era şi traducător, şi regizor, şi interpret. Tot căuta perfecţiunea şi eu nu mai înţelegeam ce vrea de la mine. Până la urmă ne împăcam.

A.-M.I.: Moţu este parte din istoria noastră socială, cumva.
M.M.: A fost un om al Renaşterii printre noi, o foarte scurtă bucată de timp. Era viu, şi adevărat, şi de aceea îmi e atât de dor. Atunci când mi-e dor de prieteni, mi-e dor de Moţu. Este unul dintre oamenii care m-au marcat şi cu cât trece timpul, cu atât îmi dau seama mai mult de lucrul acesta. Şi mulţumesc că vorbiţi despre el.


*
Mai multe despre acest "om al Renaşterii" care a trăit în timpurile moderne - Moţu Pittiş, puteţi descoperi în documentarul Danielei Ciolan, un micro portret incluzând imagini spectaculoase din Arhiva TVR, precum şi interviuri cu cei care l-au cunoscut, cei care i-au fost apropiaţi: regizori, actori, muzicieni, cantautori, realizatori de televiziune şi radio: Mircea Neacşa, Andrei Dorobanţu, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Alexandru Darie, Mircea Diaconu. Portretul Florian Pittiş este programat chiar înaintea spectacolului Nu sunt turnul Eiffel.

Nu sunt Turnul Eiffel
De Ecaterina Oproiu
În distribuţie: Monica Ghiuţă, Florian Pittiş.
Scenografia: Doina Levinţa
Un film de Cornel Todea şi Boris Ciobanu
Portret Florian Pittiş
Operatori: Mihai Buzura, Cristi Glodeală
Editor imagine: Rodica Rădulescu
Producător: Cătălin Mireuţă
Realizator: Daniela Ciolan

Program de difuzare pentru portret şi spectacol:
TVR Moldova - sâmbătă, 30 septembrie 2017, 16.00
TVR Internaţional - sâmbătă, 30 septembrie 2017, ora 18.00 - ora României
TVR3 - duminică, 1 octombrie 2017, ora 20.00
TVR 2 - luni, 2 octombrie 2017, ora 21.10

Teatrul Naţional de Televiziune este un proiect Casa de Producţie TVR, difuzat pe canalele TVR şi online pe www.tvrplus.ro
Producător coordonator: DEMETER András István

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus