Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film de animaţie anim'est, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Picasso în Loving Vincent la Anim'est, 2017


Maria Ruxandra Burcescu

septembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Loving Vincent este unul dintre cele mai spectaculoase filme pe care le-am văzut în ultimii ani, indiferent că vorbim despre animaţie sau nu. Fiecare dintre cele peste 65.000 de cadre ale acestui film este pictat manual. A fost nevoie de 7 ani şi de peste 100 de artişti pentru a crea acest film, iar rezultatul este unul care cu greu poate fi transpus în cuvinte.

Regizorii Dorota Kobiela şi Hugh Welchman, împreună cu o impresionantă echipa de artişti, reuşesc să dea viaţă celebrelor picturi ale lui Vincent van Gogh în acest film animat care poartă spectatorul într-un univers intim al creaţiei, al sensibilităţii şi al fragilităţii. Titlul filmului, care trimite către semnătura artistului din scrisorile către fratele său, ar putea fi foarte bine citit şi ca un omagiu adus lui Vincent van Gogh într-o formă artistică perfectă.

Dacă vă aşteptaţi să vedeţi un film biografic, veţi fi dezamăgiţi. Filmul se concentrează asupra evenimentelor de după moartea lui Vincent van Gogh, atunci când Armand Roulin, personaj inspirat dintr-un portret făcut acestuia de către artist, este trimis de către tatăl său să livreze o scrisoare a lui Vincent van Gogh către fratele său, Theo. Ulterior, Armand află că Theo van Gogh a murit, dar călătoria sa nu se opreşte aici. Obsedat de a afla adevărul despre moartea artistului şi despre ultimele sale săptămâni, Armand porneşte într-o călătorie iniţiatică, al cărei sens se dovedeşte a fi mai profund decât aflarea faptelor exacte.

Loving Vincent nu este un film-detectiv. Nu este un film biografic şi nici unul despre actul creaţiei. Este un film despre înţelegerea creaţiei, iar Armand Roulin este fiecare spectator, de fapt. Într-o perioadă în care geniul lui van Gogh nu era încă înţeles pe deplin, oamenii din jurul pictorului se concentrau asupra omului van Gogh şi nu a artistului. Acesta este şi cazul lui Roulin care, fără a cunoaşte în profunzime arta picturală, ajunge să îi descopere sensul într-o călătorie care îl obsedează şi îl marchează profund.

Deşi este un film despre van Gogh, prin tehnica scenariului, el aminteşte de Picasso. De-a lungul celor aproape 100 de minute de film, îl cunoaştem pe artist dintr-o perspectivă cubică. Îl cunoaştem prin intermediul artei sale, prin intermediul scrisorilor către Theo şi prin ceea ce cred celelalte personaje despre el, care, de multe ori, au imagini antagonice despre Vincent van Gogh. Singurul individ a cărui perspectiva se schimbă pe parcursul filmului este Armand Roulin. Iniţial deranjat de sarcina pe care i-o dă tatăl său, aceea de a înmâna scrisoarea, considerând că Vincent van Gogh nu a însemnat decât probleme pentru familia sa, Armand ajunge să îl cunoască pe artist postmortem şi să îl înţeleagă atât prin intermediul operelor sale, cât şi prin intermediul celorlalţi. Armand ajunge să îi cunoască temerile, umilinţă, agonia şi disperarea. De aceea, tânărul nu este un personaj în sine, ci un simbol al spectatorului - individul căruia i se deschide accesul către o lume intimă, unde fiinţa umană este rezultatul propriei creaţii şi viceversa.

Astfel, întrebarea care îl obsedează pe Armand şi care îl animă în această călătorie devine din ce în ce mai puţin importantă pe măsură ce acesta descoperă cine a fost Vincent van Gogh. Dacă a fost ucis ca urmare a unui accident nefericit sau dacă s-a sinucis devine mai puţin important. Filmul pare să sugereze că traiectoria tragică a artistului este înscrisă în tuşele de culoare ale celebrului său tablou, Noapte Înstelată. Că drumul său prin această lume nu ar fi putut fi un altul, indiferent cine a apăsat trăgaciul în final.


La nivel vizual, mi-a plăcut în mod deosebit alternarea cadrelor color, extrem de puternice, cu cadrele alb-negru, care creează o senzaţie de profundă melancolie. Din punctul de vedere al simbolisticii, această opţiune regizorală trimite către o idee foarte profundă. Cadrele color sunt acelea din prezentul în care Armand parcurge traseul picturilor lui van Gogh pentru a afla adevărul despre acesta. Cadrele alb-negru sunt frânturi din viaţa artistului. Alăturarea acestora rezultă într-o compoziţie vizuală care descrie perfect situaţia în care opera eclipsează fiinţa umană. Pe măsură ce omul van Gogh şi viaţa sa devin compoziţii alb-negru, tablourile sale devin din ce în ce mai puternice, culorile din ce în ce tari, iar urletul acestora acoperă complet freamătul plăpând al scenelor de viaţă în alb-negru.

Loving Vincent poate fi citit ca un omagiu, ca o dovadă de iubire sau ca o meditaţie asupra creaţiei care îşi depăşeşte creatorul. În oricare dintre aceste cazuri, este un film de o frumuseţe aparte, iar efortul colosal depus pentru a-l crea este pe măsura profunzimii sale.

Descarcă programul anim'est, 2017 aici..



 Toate articolele despre Festivalul de film de animaţie anim'est, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer