După o lungă perioadă de agonie, prin anii '90, Teatrul Sică Alexandrescu şi-a găsit cadenţa firească, mai ales în ultimii trei-patru ani, sub direcţia lui Claudiu Goga, un regizor încă tînăr, dar avînd la activ realizări importante.
Săptămâna trecută, pe scena din Braşov ne-am regăsit, actori şi spectatori, pentru un spectacol zbuciumat al lui Mihai Măniuţiu cu piesa lui Ionesco Delir în doi... în trei, în cîţi vrei. Dacă titlul preia un vers din Arghezi ("... îl joci în doi, în trei, în cîte cîţi vrei..."), situaţia iniţială aminteşte de aceea din Conu' Leonida faţă cu reacţiunea, atîta doar că în varianta aleasă de regizor Conu' Leonida şi Efimiţa lui se multiplică. Desigur, avem de-a face cu o pereche ceva mai evoluată decît eroii lui Caragiale: Ea a fost sedusă pe cînd, foarte tînără, era deja măritată cu altcineva, astfel încît toată viaţa lor e, după trecerea a 17 ani, o lungă ceartă, spre deosebire de relaţia Leonida-Efimiţa, unde el a fost căsătorit, dar a rămas văduv prin deces şi, în plus, armonia de cuplu pare perfectă, în afară de finalul "e lăsata, secule!", ceea ce dovedeşte că, în spatele armoniei, e şi aici altceva.
Mihai Măniuţiu a ales pentru începutul spectacolului cuplul de actori Viorica Geantă-Chelbea - Marius Cordoş, care se zbate mult, face mult zgomot, ba uneori ai impresia că acesta e în exces. Povestea lui Ionesco e simplă: cei doi stau în casă şi urmăresc războiul de-afară (nici vorbă de "chiar revuluţie să fie", nu se trag focuri decît "cu voie de la poliţie" - astea erau pentru alte vremuri). Dar în spectacolul lui Măniuţiu războiul pătrunde în casa lor, o face varză, dărîmîndu-le pereţii, adică imensele cutii de carton pe care, încă dinainte, un personaj enigmatic cu mască de gaze, în persoana lui Demis Muraru, oricum le demola, în căutarea nevestei sale, chiar Jeannette, Efimiţa noastră. Nu e războiul cu Troia, care, se ştie, "nu va avea loc", dar o clipă ai impresia că totul a fost pornit de acel bărbat părăsit în urmă cu 17 ani, iar acum a scăpat de sub control, devenind război total în cartier. De la un moment dat, personajele sunt plasate prin dulapuri sau pe scaune, în poziţie de moarte clinică, dar rămîn, vom vedea, în stand-by, fiind trezite cîte o secundă de invadatori, o altă pereche, El şi Ea, care pătrunde în casa devastată. Aceştia, Bianca Zurowski şi Mihai Bica, au mai multă substanţă şi fac mai puţin zgomot sau poate cel pe care-l fac este mai motivat dramatic în ochii spectatorului. Echilibrul nebuniei se restabileşte prin apariţia unei "perechi" moderne, devenite triunghi, numai că vîrful unic e "El", în jurul lui gravitînd două "Ea", interpreţii fiind Iulia Popescu, Codruţa Ureche şi Vlad Jipa. În fine, ca totul să fie complet, apar doi bărbaţi (Marius Cisar şi Gabriel Costea) în uniforme negre de "Omon" sau de "mascaţi" de-ai noştri, înarmaţi şi foarte agitaţi şi ei, în continuarea triunghiului în care agitatele erau fetele, spre deosebire de primele apariţii.
Ca-n orice piesă de teatru absurd, dar ca de atîtea ori în viaţa de azi, nu se ştie exact pentru ce luptă toţi aceştia, nici ei nu ştiu de ce şi contra cui o fac. Spectacolul recompune simbolic nebunia şi zarva, de obicei lipsite de substanţă, ale lumii moderne, ţipetele şi agresivitatea unei lumi care pare a-şi fi pierdut busola. Mihai Măniuţiu a construit cu migală această zarvă şi aparentă dezordine, unde focurile de pistol se trag într-o veselie încruntată. Cele două fete turbate care împuşcă sau ameninţă tot ce mişcă pot aminti de eroinele din Baise-moi, cu diferenţa că aici sexul lipseşte cu desăvîrşire. Actorii, tineri sau încă tineri, au intrat perfect în proiectul spectacolului, poate primii doi, mai ales el, cam exagerînd cu agitaţia spasmodică.
Scenografia lui Mihai Mădescu deschide căile spectacolului, iar costumele, realizate de Luana Drăgoescu, trimit gîndul către o lume haotică, fără un stil anume, cu sugestii din toate direcţiile. Mişcarea scenică a fost dirijată de Vava Ştefănescu, ceea ce se observă: există o reţea de trasee şi axe pe care evoluează personajele, într-un spectacol coerent al zădărniciei omeneşti în secolele modernităţii.