Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jonathan Coe la Serile FILIT, 2017


Diana Cuzic

octombrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Jonathan Coe a fost primul invitat al Serilor FILIT, ediţia 2017. Scena teatrului naţional ieşean nu a avut de această dată nevoie de decoruri speciale pentru a ţine publicul atent, a îl amuza şi a îl pune pe gânduri în acelaşi timp. Scriitorul britanic s-a dovedit un vorbitor interesant, cu un umor britanic pe măsură, ancorat în realitate şi nu retras într-un turn de fildeş, preocupat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. De altfel, ar fi fost puţin probabil să fi fost diferit având în vedere faptul că romanele sale fac de fiecare dată referire la situaţia politică a Marii Britanii din epocile în care îşi plasează acţiunea. Cărţile lui Jonathan Coe sunt traduse în limba română la editura Polirom.

Considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori britanici actuali, multe dintre cărţile sale fiind considerate de publicul cititor satire ale sistemului politic britanic, Jonathan Coe a făcut aseară (4 octombrie 2017) o serie de observaţii care se pot aplica cu succes şi în cazul României. Scriitorul a declarat, de exemplu, că are un sentiment bivalent faţă de satiră pentru că, deşi a apelat cu succes la ea in romanele sale, consideră că în cazul situaţiilor politice dificile satira aduce un deserviciu publicului pentru că devine o supapă prin care frustrările şi supărările care ar putea duce la acţiune sunt disipate prin râs. Aşadar, oamenii în loc să acţioneze se amuză în timp ce politicienii îşi văd liniştiţi de agenda lor. Coe a declarat că el consideră, ca şi Milan Kundera, că satira şi romanul nu sunt compatibile. Pentru că cititorul nu poate gusta o satiră decât dacă este de acord deja cu punctul de vedere al autorului, anulând ambiguităţile şi politonalitatea specifice romanului.


Discuţia dintre Jonathan Coe şi Marius Chivu a plecat de la romanele cele mai cunoscute ale scriitorului britanic. Vorbind despre Casa somnului, considerată de mulţi drept capodopera sa, scriitorul a spus că aproape ca în fiecare carte pe care a scris-o, există şi în aceasta un sâmbure autobiografic. A povestit că la un moment dat, tânăr fiind, a încercat să impresioneze o tânără feministă şi de aceea s-a apucat să citească cam tot ca a putut pe acest subiect. De aici până la problemele ridicate de trans-sexualitate nu a fost decât un pas. În cartea discutată, Robert se îndrăgosteşte de o lesbiană şi este dispus să meargă până la schimbarea de sex pentru a putea fi împreună cu persoana iubită. Cartea este mult mai complexă decât atât şi alegerea lui Robert se dovedeşte a fi mult mai personală decât pare la prima vedere. Un al doilea palier al cărţii se referă la tulburările de somn şi la felul în care acestea pot influenţa realitatea. Jonathan Coe a declarat că pentru o perioadă semnificativă a vieţii sale a fost somnambul, mergînd prin somn, afecţiunea fiind destul de periculoasă pentru că o dată era să cadă de la etajul doi al imobilului în care locuia. De altfel, romanul Casa somnului ar fi trebuit să se numească iniţial Sleepwalking. Problema personală l-a determinat să se documenteze despre tulburările de somn şi, astfel, cartea a căpătat substanţă şi în această direcţie.


Vorbind despre un alt roman al său, tradus de curând şi la noi, - Expo '58, Coe a fost de accord cu observaţia lui Marius Chivu că romanul poate fi privit şi ca un roman despre Brexit. Autorul britanic a spus că documentându-se despre expoziţia care stă în centrul cărţii a observat existenţa unei distanţe faţă de Europa a organizatorilor, o lipsă de entuziasm în ceea ce priveşte participarea la o expoziţie europeană. Din nou, Coe a făcut câteva observaţii care se pot aplica şi realităţii româneşti. El a declarat că din punctul lui de vedere nu argumentul economic a fost hotărâtor în cazul Brexit-ului. A primat nostalgia englezească (nu britanică) după o lume dispărută şi care, poate, nici nu a existat vreodată. Trecutul, remodelat de fiecare individ în parte şi cu prea puţine legături cu realitatea istorică, a devenit astfel, o lume mult mai bună în care oamenii şi-ar dori să se întoarcă.

De altfel, Coe a subliniat că preocuparea sa principală în romanele sale nu este politica în sine ci modul în care deciziile luate de politicieni şi votanţi afectează vieţile oamenilor obişnuiţi. Romanul trebuie să fie despre relaţii, oameni şi destine şi nu despre evenimente istorice în sine. De asemenea, a spus că o altă temă care i s-a părut mereu interesantă este aceea a maturizării, a reflecţiei asupra a ceea ce a rămas din visele şi speranţele tinereţii atunci când individul ajunge la vârsta de mijloc. A remarcat că atunci când scrii ficţiune istorică de multe ori scrii, de fapt, despre prezent. Politica a devenit o chestie mercurială, viitorul din ce în ce mai incert, aşa încât în acest moment nu mai poţi ignora politica.


Întrebat dacă este greu să scrii atunci când ai copii, Jonathan Coe a spus că pentru el nu a fost o problemă ci dimpotrivă. Odată cu apariţia copiilor, paleta emoţiilor s-a extins, tandreţea a devenit un sentiment mult mai prezent. Toate aceste schimbări s-au simţit în prima carte scrisă după ce a devenit părinte, adică în Clubul putregaiurilor. Coe a remarcat, ceea ce mi s-a părut foarte frumos, că, probabil pentru o femeie nu este acelaşi lucru, având în vedere schimbările majore pe care le implică naşterea unui copil pentru aceasta. Coe ne-a povestit şi despre tatăl său, un om tăcut, om de ştiinţă şi iubitor al romanelor lui Jeffrey Archer. Cu umor, şi-a adus aminte cum tatăl său era sceptic în privinţa calităţilor sale literare şi îi tot trimitea tăieturi din ziare cu locuri de muncă însoţite de scrisori în care îl întreba când are de gând să se apuce de o meserie serioasă. Tot el, a recunsocut că ştie că tatăl său i-a citit integral romanele, mai puţin pe ultimul, la care s-a oprit la jumătate pentru a citi Cele 50 de umbre ale domnului Gray.


Seara a trecut pe nesimţite, Coe împletind inspirat fragmente din viaţa personală cu teoriile sale despre literatură, politică şi muzică. Am aflat astfel că este şi muzician, pasiunea moştenind-o de la mama sa, profesoară de muzică. A fost o bucurie să fiu în sală şi să îl ascult vorbind. M-aş fi bucurat ca sala să fie arhiplină pentru că ar fi meritat, iar intrarea a fost liberă. Publicul care a fost prezent a fost atent, interesat de discuţie şi civilizat. Cred că a fost o seară reuşită, o întâlnire care a meritat fiecare minut. Pentru cei care doresc să fie alături de invitaţii FILIT deşi sunt departe, este bine de ştiut că fiecare seară FILIT este transmisă prin live streaming pe youtube.





0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Diana Cuzic


Alte articole

 A început FILIT 2017 la Iaşi, Diana Cuzic


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer