Nu rataţi întâlnirea cu cele mai perfecte şi mai impecabile - dacă se poate spune aşa ceva - interioare şi decoraţiuni pe care aţi putea să le vedeţi, de mari reviste glossy şi de design interior, fără stridenţe, în ciuda exceselor. Mergeţi să vă scufundaţi în această lume care dă, cu tact, lecţii despre cum să trăiţi frumos. Cadrul este plin cu detalii şic, elegante, rafinate, de bun gust, care iau ochii. Şi sunt un fundal plastic pentru o poveste romantică şi, de foarte multe ori, cu adevărat amuzantă.
Iar dacă scenografia nu vă este îndeajuns, distribuţia este mega-simpatică. Nicio abatere, niciun defect, nicio pauză. Totul merge ca uns. Sigur că povestea e simplă - o soţie separată de soţul indiferent îşi ia cele două fetiţe de vârste diferite şi se duce acasă, din New York în Los Angeles, iar aici îşi găseşte o nouă familie. Important este să urmăriţi cum se naşte gagul, cum este decorată şi pregătită o situaţie ingrată ca să devină amuzantă, mimica actorilor, ce tehnică, ce bună carismă au toţi. Recunosc, îmi plac mult comediile.
Aşa cum sunt filmele cu Diane Keaton sau cele cu actriţe senioare ce revin după pauze lungi pe ecrane - cum a fost cazul cu Raquel Welch şi Jane Fonda - avem aici de salutat prezenţa plăcută - şi deloc desfigurată de operaţiile estetice în trend - a încă fabuloasei Candice Bergen, care şi-a păstrat sclipirea ochilor, acel The Look al ei.
Reese Witherspoon - de când nu aţi mai văzut-o? De la Wild / Sălbăticie din 2014 poate sau de la comedia Hot Pursuit / Urmărire periculoasă din 2015? Aici este credibilă când râde, este nemaipomenită în scenele în care dansează, convingătoare în rol de mamă, cu frustrările şi dorinţele ei.
Michael Sheen, ca soţ ocupat cu industria muzicii, cu barbă încărunţită aici, îşi face simţită cu uşurinţă forţa. Plăcut şi el în rol, plus că i se dăruieşte o bătaie goofy între bărbaţi, cu picioare plasate aiurea, ca în Bridget Jones's Diary / Jurnalul lui Bridget Jones. O scenă la fel de reuşită.
Cât despre cei trei tineri cineaşti care ajung să locuiască în casa de vis a celor doi soţi - Nat Wolff a apucat deja să joace ceva, vezi The Fault în Our Stars / Sub acelaşi acoperiş, The Intern / Internul şi, mai ales, frumosul Paper Towns / Oraşe de hârtie, unde era protagonist. Aici este iar personaj de susţinere, secundar, bine şi sexy în rol. Jon Rudnitsky are un rol solid, el este scenaristul grupului, aproape că mai credibil şi mai de dorit să fie în prim-plan, dar este bine aşa cum este în poveste până la urmă. Pico Alexander - pe numele său real Alexander Jogalla - este de data aceasta cel responsabil de farmecul filmului şi al poveştii romantice. El face acum cu bine trecerea de la serialele tv către marele ecran. Probabil că acest rol va fi o trambulină pentru o carieră în ascensiune. Are toate datele să devină următorul june-prim.
Scenariul este astfel scris încât le dă fiecăruia voie să strălucească. Scenele cu oricare dintre ei adaugă farmec pentru actor şi personaj. Replicile, mai ales la început, sunt rapide, în ping-pong de sitcom. O comedie nebună, un subiect nu neapărat delicat, unul ce ar fi putut cădea uşor în ridicol de nu era bine ţinut în echilibru - o femeie de 40 de ani care are o relaţie cu un tânăr de 25 şi e bine aşa. Situaţiile sunt despre viaţa reală, în care se vor regăsi mulţi. Scenariul nu are găuri, nu se întinde prea mult, nu are timpi morţi, momentele lirice sunt intercalate la timp, nici prea sentimentale, deloc melodramatice. Ăsta este şi şarmul filmului de văzut cu prietenii, când vreţi să vă binedispuneţi. Şi cu un final posibil, la fel de frumos ca filmul The Rebound / Idilă cu dădaca mea, unde femeia de 40 de ani era Catherine Zeta-Jones. Acolo finalul era mai realist, aici este un happy-end şi e mai bine aşa. O comedie sexy şi inteligentă. Sigur, nu o să ia Oscarul, dar măcar o să vă lumineze o seară. Cheers, Mrs. Robinson!