octombrie 2017
Festivalul de Teatru Excelsior Teen-Fest, 2017
Aseară (8 octombrie 2017) s-a încheiat cea de-a treia ediţie a Festivalului EXCELSIOR Teen-Fest, singurul eveniment de acest gen adresat exclusiv tinerilor. Juriul acestei ediţii, alcătuit din patru adolescenţi (Cristina Dumitru, Alexandra Savu, Vlad Trandafir şi Matei Zgâmboi) a desemnat spectacolul câştigător al acestei ediţii: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii de Mark Haddon, în regia lui Bobi Bricop, producţie a Teatrului Naţional Bucureşti.


Teen-Fest a însemnat nouă zile de festival care au cuprins peste 50 de evenimente - 16 spectacole de teatru profesionist selectate din toată ţara (Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Brăila) şi din străinătate (Franţa, Italia, Polonia), alături de ateliere de teatru, arta filmului de animaţie, video şi sound design, spectacole-dezbatere vizionate în licee şi, nu în ultimul rând, performance-uri teatrale şi muzical-coregrafice în aer liber, realizate de adolescenţii care s-au lăsat inspiraţi de cultura urbană a Bucureştiului.

Festivalul a însemnat, şi de această dată, ocazia de a experimenta o altfel de întâlnire cu teatrul, prin reinterpretări regizorale moderne ale unor titluri cunoscute din dramaturgia clasică, dar şi prin poveşti captivante despre ce înseamnă să fii adolescent astăzi, cu personaje aflate la vârsta descoperirilor şi a contradicţiilor.

Teen-Fest a continuat să fie o platformă educaţională dinamică şi conectată la nevoile, problemele, întrebările celor din noua generaţie, dar şi un mediu de încurajare a dialogului, a empatiei şi de stimulare a creativităţii şi abilităţilor artistice ale adolescenţilor. Pe parcursul celor nouă zile ale festivalului, tinerii au fost nu doar spectatori ai unor producţii teatrale inspirate din universul lor, ci au avut ocazia de a deveni ei înşişi creatori de poveşti, prin intermediul teatrului şi al artelor conexe.

Adolescenţii s-au bucurat de atmosfera efervescentă de la EXCELSIOR Teen-Fest, fapt care se reflectă atât în fotografii, cât şi în cronicile de spectacol realizate de adolescenţi, aşa că până la următoarea ediţie vă invităm pe blogul festivalului teenfest.teatrul-excelsior.ro şi pe pagina de Facebook facebook.com/excelsiorteenfest să vă convingeţi că EXCELSIOR Teen-Fest a reuşit să fie, din nou, o stare de spirit.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus