Urmează O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie, scenariul şi adaptarea Alina Nelega, regia Gavril Cadariu, o rescriere a clasicei piese a lui I. L. Caragiale, un spectacol produs de Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, compania Liviu Rebreanu. Am promis că nu voi scrie despre această producţie din motive personale, principalii responsabili pentru acest proiect, mai sus menţionaţi, făcând parte din familia mea, aşa că în locul meu vorbeşte azi Nicu Mihoc, cel care-l interpretează în acest spectacol pe însuşi Caragiale:
Teatrul face parte din viaţa mea, e o a doua mea natură. Pentru mine, să fac teatru e un privilegiu. E o bucurie pentru că fac, în general, ce-mi place. Nu-mi iese întotdeauna, recunosc. Îmi dau seama că ar fi trist să-mi iasă pentru că atunci nu m-aş bucura în momentul în care-mi iese şi-mi şi place. Am avut momente în drumul meu în teatru în care-am jucat în spectacole care nu mi-au spus nimic - nici mie, nici publicului, nici colegilor, nimănui. Şi le-am făcut şi asta e. Scrisoarea... îmi place. Eu nu m-am aşteptat să joc în Scrisoare. Începuseră căutările, se formase o distribuţie... şi după vreo două săptămâni am vorbit cu Gabi (Cadariu - n.m.) şi cu Alina (Nelega - n.m.) despre cum ar trebui să intre Caragiale în spectacol. Eu cu Alina lucrez foarte uşor, extrem de uşor. Ne cunoaştem, ştie să scrie pentru mine. Mă cunoaşte nu bine, ci foarte bine. Nu numai Hess-ul, pe care l-a scris pentru mine, dar eu am lucrat cu ea la www.nonstop.ro, primul ei text premiat la UNITER. (...) Cu personajul lui Caragiale e puţin altceva, e greu când joci un personaj pe care lumea îl identifică într-o fotografie, intri în Muzeul Literaturii Române... e foarte greu. Am lucrat cu Gabi, care mi-a spus: "Eşti Caragiale. Uite-te în destinul tău şi vei vedea că semeni mult cu el." Şi, într-adevăr: şi ca viaţă personală, şi ca viaţă profesională... (...) Iar în această seară m-am simţi foarte bine, cum m-am simţit bine şi la Chişinău. Foarte bine pentru că sunt compatibil cu textul. Foarte compatibil. Adică eu cred în ce spun acolo. Parcă ar fi cuvintele mele şi crezul meu despre teatru.
Ultima reprezentaţie din această seară, Secretul fericirii de Alexandru Popa, este regizată de Vlad Zamfirescu şi produsă de Asociaţia Culturală Teatrul Catharsis. Din distribuţie fac parte Irina Velcescu, Vlad Zamfirescu şi Dan Bordeianu, iar scenografia este semnată de Bogdan Spătaru. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani.
Să vă spun un secret (bine, pentru mulţi nu mai e un secret): există şi spectacole comerciale de calitate. Secretul fericirii este un astfel de spectacol, care, în ciuda unor mici probleme legate de text (are pasaje cu lungimi inutile, neverosimile, dar e bine structurat şi are un concept clar), este ridicat ca nivel estetic de actoria de calitate şi de o regie "cinstită". Nu vă spun despre ce este vorba (nu vreau să dau spoilere), dar pot spune că mi-a amintit, ca zonă tematică şi ca stil de joc, de filmul Perfetti sconosciuti al lui Paolo Genovese (2016). Aş recomanda acest spectacol mai ales tinerilor, adolescenţilor, pentru că este educativ fără a fi tezist.
Am trecut azi prin aproape toate vârstele omului: copilărie (Jocuri magice), adolescenţă - dar nu numai (Secretul fericirii) - şi maturitate (O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie). O zi bogată, diversă, caldă, încă o zi reuşită de festival.