Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Square, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Voi, cei care intraţi, lăsaţi orice speranţă! - The Square


Anca Mureşan

octombrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În descrierea filmului o să citiţi despre el că este comedie. Cînd l-am văzut eu, nu a rîs nimeni din sală. Alte catalogări îl consideră satiră. Dacă ţinem cont de componenta comică ce o presupune acest gen, iar nu ies la numărătoare zîmbetele amuzate. E drept că strict referitor la gestul de a critica ceva sau pe cineva prin ridiculizare, acesta este vizibil pentru oricine. Chiar prea vizibil, aş zice. În ciuda faptului că şi-a pus în panoplie cel mai rîvnit premiu de la Cannes în 2017, The Square nu este perfect. E mai degrabă conturul dramatic-realist al mai multor filme geniale. Căci luat de unul singur, nu s-a scuturat de balast, reuşeşte să fie excepţional doar pe bucăţi, nu în ansamblu.

Christian este angajatul unui muzeu de artă contemporană din Stockholm, tatăl divorţat a două fetiţe, îmbrăcat mereu la costum, cu ochelari moderni şi părul dat cu gel. Cu ţinuta lui dreaptă şi impecabilă, pare a fi sigur pe el precum un bloc compact şi etanş. Însă e atît de simplu să dai jos o statuie de pe soclu, totul e să existe fisuri prin care să se insinueze haosul. Vom experimenta alături de Christian (interpretat de un danez pe care l-am descoperit abia acum, dar care m-a impresionat, Claes Bang) un adevărat delir al absurdului. Într-o bună zi, în plină stradă, el este martorul unui incident violent în mijlocul căruia se trezeşte fără telefon şi portofel. Recuperarea lor angrenează o serie de acte ce îl pun în faţa unui puşti de 10 ani ce îl acuză, extrem de dur, că se va răzbuna deoarece s-a simţit acuzat pe nedrept de hoţie. Între timp, ajunge în pat cu o jurnalistă din America (Elisabeth Moss, o actriţă care m-a convins deja în The Handmaid's Tale), care se comportă cel puţin bizar. În paralel, se dezlănţuie coşmarul şi pe plan profesional. Pregăteşte o expoziţie a cărei campanie de marketing stîrneşte un val de indignare publică şi care ne provoacă să dăm răspunsul la întrebarea centrală a filmului: "De cîtă cruzime e nevoie ca să reînvie umanitatea din noi?".

În 2014, Ruben Östlund a reuşit, cu Turist / Force Majeure, un film memorabil. Dozînd perfect tensiunea şi stăpînind cu mînă de maestru suspansul, regizorul suedez a livrat o descriere năucitoare a felului în care un cuplu se destramă atunci cînd dispare încrederea între parteneri. O avalanşă a dat acolo măsura dezastrului, în The Square avalanşa dă năvală din toate părţile. Dorind să abordeze prea multe teme şi să pună prea multe semne de exclamare, Östlund scapă filmul din mînă. Sînt aşa de multe ancore şi simboluri, că la un moment dat le pierzi şirul şi nu mai ştii de care să te agăţi. E puţin derutant să vezi cum un cineast ce are, incontestabil, o privire proaspătă şi o abordare originală s-a lăsat amăgit de faptul că ar putea rezolva toate problemele lumii în 142 de minute.

The Square este prea lung, îţi dă de gîndit de-a valma şi la final îţi mai şi spune morala, de parcă n-ai fi capabil să o vezi cu ochii tăi. E o lume în tonuri întunecate, personajele nu sînt nuanţate, toţi sîntem, finalmente, răi, izbăvirea şi ascensiunea ne sînt refuzate, trăim într-o societate anapoda. Cam asta ne spune, grosso modo, filmul premiat cu Palme d'Or pe Croazetă. Un pic mai multă subtilitate n-ar fi stricat.

Arta contemporană e ermetică, banul dictează tot, bogătaşii sînt snobi, cerşetorii sînt marginalizaţi, marketingul, publicitatea şi presa caută doar scandalul şi senzaţionalul, dragostea a devenit un gest mecanic ce se măsoară în intensitatea transpiraţiei din timpul actului sexual. Comunicarea e o flecăreală lipsită de sens şi empatie, inechitatea socială este tolerată, nimeni nu e dispus să ne întindă o mînă de ajutor sau să ne asculte cu adevărat. Ce mai, ne-am transformat în nişte primate fără sentimente.

You have nothing, scrie cu litere de-o şchioapă într-una din sălile muzeului. Şi dacă tot am ajuns în stadiul ăsta, "pătratul" din titlu tocmai asta ar trebui să fie, salvarea noastră. Apropo de îngroşările pe care le reproşam, de cel puţin trei ori este pomenită, ca o mantră, descrierea acestui proiect expoziţional, ca să îţi intre bine în cap: "Pătratul este un sanctuar al încrederii şi altruismului. Între graniţele lui împărtăşim drepturi şi obligaţii egale". Este un recurs la un contract social pe care e evident că l-am uitat cu toţii. Pentru că atunci cînd sîntem întrebaţi, direct, dacă vrem să ajutăm pe cineva sau să salvăm viaţa unui om ne uităm miraţi în jur, întoarcem capul, sîntem prinşi cu alergătura noastră bezmetică şi trecem nepăsători mai departe. Nu azi, poate altădată. Nu eu, poate altcineva. Dacă nu mă mişc, dacă nu reacţionez, poate scap şi altcineva o să aibă de suferit, de ce să intervin cînd pot sta cuminte în banca mea? O idee pusă în film într-o scenă care este ea în sine o capodoperă vizuală. O scenă provocatoare şi lungă (îmi pare rău că nu am cronometrat-o, are oricum mai mult de 10 minute) în care nici o secundă nu este în plus, nici una în minus. Din ea este tăiată şi imaginea pentru afişul filmului, cu un Terry Notary uluitor. Ai senzaţia că te trage după el într-un infern al spaimei şi simţi realmente cum ţi se accelerează pulsul. Ai vrea să fii protejat, să nu fii tu cel vînat, dar nu ai scăpare.

"De ce te crezi mai bun ca restul?" îl întreabă Anne pe Christian. E drept că el se străduieşte, însă nu-i prea iese. Răul e omniprezent şi n-are cum să nu te contamineze. Lumea lui Östlund este împărţită în două, ca la intrarea într-o expoziţie: de-o parte cei care au încredere în oameni, de cealaltă cei care nu au încredere. În The Square, balanţa trage greu înspre adevăruri inconfortabile.

Noroc cu tema muzicală recurentă a filmului, luată din Suita orchestrală nr. 3 de Bach, perfecţiunea ei îndulceşte sentinţa şi le lasă celor optimişti speranţa că nu este totul pierdut.




 Toate articolele despre Square, The
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2017
 Toate articolele despre Festivalul de Film Cannes, 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Elvira Popescu
Miercuri, 29.11.2017 - 20,30
Duminică, 03.12.2017 - 14,30
Muzeul Ţăranului Român
Sâmbătă, 25.11.2017 - 17,00


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer