Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Phaedra

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cînd iubeşti pe cine nu trebuie- Phaedra la teatrul Figura din Gheorgheni


Anca Mureşan

noiembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ziduri gri cu trei uşi pe care personajele intră şi ies. O zeitate cu aripi traversează încet decorul de la un capăt la altul. Vorbele ei sînt însoţite de un uşor clipocit şi îţi dai seama că ceva e în neregulă. Apar alte personaje, care calcă mai apăsat şi înţelegi: scena e inundată de apă. Doar în lateral există două platforme care sînt înălţate cîţiva centimetri, în rest totul e acoperit de apă. Nu e elementul primordial; în decorul imaginat pentru derularea tragediei ce stă să înceapă, apa poartă în ea simbolistica damnării şi a sfîrşitului.



Inspirat de mitologia greacă, Jean Racine a scris Phaedra, tragedie în 5 acte, în urmă cu 340 de ani. Montarea teatrului Figura din Gheorgheni ne propune o abordare de pe care regizorul István Albu a scuturat praful şi a adus-o în mod fericit mai aproape de zilele noastre. Phaedra nu recurge la frînghie sau pumnal, se sinucide cu pastile. Hippolit, sfîşiat între datoria filială, asaltul amoros al Phaedrei şi dragostea pentru Aricia, îşi îneacă amarul în alcool. Veştile despre întîmplările care se petrec dincolo de cadrul scenei, al zidurilor palatului, sînt citite cu voce tare din ziar.

 

Povestea o ştiţi: Tezeu (Moşu Norbert-László) e regele Atenei, Phaedra (Gyöngyvér Vajda), soţia lui, şi Hippolit (Zoltán Faragó), fiul regelui. Stăpîna se îndrăgosteşte de fiul vitreg, care la rîndul lui o iubeşte pe prinţesa Aricia (Bartha Boróka), rivala tatălui său. În lipsa regelui, despre care se zvoneşte că e mort, aceste sentimente interzise ies la iveală şi declanşează drama tuturor şi a fiecăruia în parte. Cuprinsă de gelozie şi devastată că a fost respinsă, Phaedra (prin vocea doicii sale) îl acuză pe Hippolit că ar fi încercat să o seducă, iar Tezeu coboară blestemul asupra lui. După ce tînărul moare ucis de un balaur trimis de zeul mării, regina e cuprinsă de remuşcări şi îşi curmă viaţa.

 

În spectacolul talentatei trupe maghiare, Phaedra e o femeie însărcinată, îmbrăcată în alb. Aricia poartă un costum de piele negru şi e legată de gît cu un lanţ. Este cînd captivă, cînd eliberată, cînd trasă de colo colo de pasiunea "înlănţuitoare" a bărbaţilor de la palat, Tezeu şi Hippolit. Tezeu este un infirm ce nu stă pe tron, ci este imobilizat într-un scaun cu rotile. La începutul spectacolului, el şi regina poartă ochelari de soare. La final, în scena înmormîntării lui Hippolit, toate celelalte personaje au ochelari întunecaţi. Nimeni nu e cine pare a fi, toţi au ceva de ascuns şi nici unul nu acţionează raţional, ci conduşi de instincte. Această obturare a viziunii ce te împiedică să vezi limpede este pusă în scenă sugestiv şi de jocul de lumini. În greacă, phaedra înseamnă lumină, iar în spectacol aceasta este valorificată foarte frumos vizual. E cînd alb-argintie şi rece, cînd albăstrie, galbenă sau roşiatică. Uneori se stinge şi personajele se zăresc doar la lumina unor lumînări sau chiar îşi rostesc monologul în beznă totală. Muzica (Magor Bocsárdi) este folosită de asemenea inspirat, iar prezenţa îngerului care apare periodic printre muritori e un contrapunct foarte bine ales.

 

Phaedra e un spectacol dinamic şi concentrat. Actorii creează tensiune din mişcare, tumultul interior şi frămîntările personajelor răzbat şi din jocul scenic alert, din îmbrăţişări şi respingeri pătimaşe, din atingerea şi îmbrîncirea corpurilor. În momentele în care aceste "lupte" se dau în apă, atmosfera devine parcă şi mai încărcată. N-ai cum să scapi, apa nu te purifică, te înghite.

 

Înecată moare şi doica Enona, confidenta reginei care l-a minţit pe Tezeu şi l-a prezentat drept vinovat pe Hippolit. Scena înmormîntării lui este probabil cea mai puternică din spectacol: trupul său este tîrît în scenă de Phaedra, zguduită de durere; regele, în scaunul său rulant, rosteşte un discurs la microfon, iar de jur împrejur sînt toate celelalte personaje, care asistă la ritualul funebru şi la sinuciderea reginei. În afară de Phaedra, toţi au umbrele în mînă. Căci din cerul mînios se dezlănţuie tunetele zeilor şi peste întregul decor cad răpăieli de ploaie.

 

Punctul final îl pune îngerul-zeiţă care se adresează direct publicului: nu daţi vina pe destin sau pe zei, voi sînteţi singurii responsabili de acţiunile voastre! Nu poţi să nu recunoşti că, cel puţin o dată în viaţă, şi tu ai fost atras de persoana "greşită". Şi tu ai trăit o iubire care ţi-a adus suferinţă. Şi tu ai pus preţ pe felul în care te-au perceput alţii. Şi ţie ţi-a fost frică să îţi dezvălui sentimentele. Ai iubit vulcanic, ai fost măcinat de gelozie, ai fost respins, ai cerşit iubire. Nu eşti Phaedra, dar, pentru o oră şi jumătate, ai putea fi.

(Foto: Jakab Lóránt)



 Toate articolele despre Phaedra


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer