Povestea de acum vine la pachet tot cu Pierre Richard. Celebrul şi îndrăgitul comedian francez - Marele Blond - nu mai are de ceva timp bucle blonde, dar actorul senior de 83 de ani îşi poartă pletele albe cu bucurie, cu seninătate. Iar ochii îi sunt şi mai albaştri decât ştiam. Cel care a strălucit ca nimeni altul în comedii franceze devenite iconice, clasice, antologice, vârfuri de gen - Le Chevre / Capra, Le jouet / Jucăria, Les Fugitifs / Fugarii de care nu mă satur vreodată -, este chemat iar la rampă pentru un rol cu lipici. L-am aplaudat de curând în filmul mititel Paris pieds nus / Pierduţi în Paris unde el strălucea în rol scurt alături de Emmanuelle Riva. Numărul lor de dans al picioarelor - ce scenă splendidă a frumuseţii jocului! Acum, în Un profil pour deux / Un profil pentru doi, el îşi păstrează pentru personaj numele şi vârsta reale. Este un bunic puţin ursuz, singuratic, care nu a mai ieşit din casă de doi ani, adică exact de la moartea iubitei sale soţii lângă care a stat fericit 50 de ani.
Filmul nici nu începe cu el, personajul lui apare după un timp în poveste. Dar după aceea nu o mă părăseşte. Filmul o ia puţin pe ocolite, aducându-l în acţiune pe tânărul care va declanşa trezirea tuturor, un Alex abulic în căutare de sens şi de job. Tânărul Yaniss Lespert primeşte această şansă să joace alături de un mare actor, cel care se oferă cu generozitate şi discreţie cadrului.
Filmul lui Robelin se leagă destul de greu, umorul se aprinde şi se stinge ca un bec, ca şi muzica maestrului Vladimir Cosma, cel care a creat de-a lungul anilor memorabile coloane sonore pentru filmele lui Richard. Dar şi când acestea pornesc, spectatorul asistă cu plăcere la o poveste plăcută, te miră, dar te ia cu ea simpatic către happy-end. Un laitmotiv muzical ca din alte decenii umple filmul de farmec.
Mult timp situaţiile sunt dramatice, fiecare personaj trebuie să se vindece de pierderile sale. Dar, imediat ce bătrânul primeşte un calculator, apar mirările tipice, atât de nostime, ale actorului. Personajul său descoperă foarte rapid site-urile de întâlniri. Avid, bătrânul cântăreşte comentariile de prezentare ale femeilor. Iar regizorul i le aduce în cameră, le lasă să-i vorbească tare, direct lui. O scenă reuşită. Ca şi vocea actorului, învăluitoare, joasă. La fel de frumoase în cadru sunt şi filmele cu soţia mai tânără, filmări din vacanţă, din timpul când erau fericiţi. Filmele acestea pe peliculă, pe perete de la un proiector, aduc nostalgie atât cât trebuie. Şi, la fel, filmările prin Paris şi Bruxelles, pe străzi şi pieţe, noaptea, pe ploaie ori privite de sus.
Povestea te păcăleşte. Crezi că se va duce într-o direcţie previzibilă. Îţi scapă pe sub mână şi îţi oferă o rezolvare aparte, originală. Credibilă şi pentru tânăr, şi pentru spectator, mai ales că "bunicul" ştie cum să şantajeze emoţional.
În lumea aceasta la un click distanţă, este loc, spune regizorul, de fericire. Chiar şi trăită privind la vitrine. Pentru că toate vârstele au nevoie măcar de tandreţe.
Prezenţa un pic exotică a actriţei Fanny Valette în rolul belgienei care-şi caută şi-şi găseşte norocul face totul şi mai plăcut de privit. Nu râzi atât cât ţi-ai dori, dar, clar, ieşi din sală cu un zâmbet şi o stare de bine. Domnule Pierre Richard, mai vrem!