Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  La meglio gioventù

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dragoste la prima (re)vedere - La meglio gioventù (2003)


Anca Mureşan

noiembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă în Ţara Minunilor ar exista cinematografe, sînt sigură că Alice ar întreba cît de lung este un film, nu cît durează eternitatea. Iar Iepurele i-ar răspunde: "Uneori, poate să dureze cam mult, nu doar o secundă. Să nu te miri dacă ţine peste 6 ore".

Eu totuşi m-am mirat şi am fost uşor neîncrezătoare. 6 ore şi 6 minute fără ca un film să fie plictisitor, repetitiv sau tras de păr? M-am convins însă că La meglio gioventù (2003) nu e deloc prea lung. Sînt destule filme de 90 de minute care ai impresia că nu se mai termină. De data asta, călătoria merită fiecare minut. Vei străbate Italia în lung şi-n lat, iar dacă ai fost de-adevăratelea acolo o să redescoperi cu bucurie Roma, Torino, Florenţa, Stromboli, Milano. Eroii din film vor să meargă la Capul Nord, dar cum nu ajung chiar pînă acolo, o să te mulţumeşti cu cîteva peisaje din Norvegia.

La meglio gioventù (lansat în 2003) are ca titlu internaţional The Best of Youth şi traducerea în română e indecisă între Frumoasă tinereţea mea sau Tinereţe italiană. Nici una dintre ele nu sună prea grozav, reţinem însă ideea din varianta originală, că tinereţea ar fi cea mai bună parte a vieţii. Filmul este o saga de familie ce urmăreşte destinul mai multor personaje pe durata a aproape 40 de ani, din 1966 pînă în 2003. Tiparul poate fi recunoscut din alte pelicule, precum clasicul Rocco e i suoi fratelli, al lui Luchino Visconti, sau mai recentul Boyhood de Richard Linklater, care urmăreşte personajul din copilărie la vîrsta adultă. Diferenţa este că aici, spre deosebire de filmul american, nu s-a făcut o filmare în timp real; regizorul Marco Tullio Giordana a sărit peste unele etape şi a ales episoade relevante pentru evoluţia personajelor. Povestea lor are loc pe fundalul prefacerilor prin care trece Italia în aceste patru decenii: inundaţii devastatoare, terorismul de extremă stîngă şi ascensiunea Brigăzilor Roşii, însoţite de lupte de stradă, falimente răsunătoare, atacuri ale Mafiei. Un cadru social care, inevitabil, influenţează destine. Unul dintre personaje este adeptul noilor convingeri politice şi îşi abandonează familia pentru astfel de idealuri, pentru ca mai apoi să facă ani grei de puşcărie, altcineva îşi pierde locul de muncă de la Fiat, altul este ţinta atacurilor mafiote.

Scenariul este inteligent elaborat şi porneşte de la doi fraţi, Nicola şi Matteo Carati, pentru ca mai apoi să se ramifice spre prietenii lor, cele două surori şi familia extinsă. Tinerii de la începutul filmului se maturizează şi au la rîndul lor copii, adulţii îmbătrînesc şi ies pe rînd din scenă. Reuniuni de familie, replici profunde sau pline de umor, iubiri, despărţiri, nunţi, glume, certuri. Perioade în care nu mai ştiu nimic unul de altul şi se evită, altele în care se regăsesc şi au nevoie să îşi spună necazurile sau bucuriile. Ca-n orice familie. Şi pînă la urmă asta e cel mai emoţionant în La meglio gioventù: sensibilitatea, tristeţea şi înduioşarea care te cuprind atunci cînd te regăseşti în fericirea sau în dramele personajelor de pe ecran.

Actorii sînt foarte buni, în plus cel care-l joacă pe Matteo e foarte frumos. Alessio Boni îl cheamă. Din păcate, Matteo nu mai apare de la un moment dat în film (tragic moment, nu spun de ce, sigur o să vă stea inima-n loc cînd descoperiţi singuri) şi e "înlocuit" de fiul său, Andrea, interpretat de alt italiano vero e molto bello, Riccardo Scamarcio. A jucat de atunci în multe filme italiene, şi în 2006, la Festivalul de Film de la Berlin, a fost remarcat ca avînd potenţial artistic, primind premiul "European Film Promotion Shooting Star". Cît despre lista premiilor pe care le-a cîştigat La meglio gioventù, e extrem de lungă: la multe festivaluri internaţionale s-a bucurat de aprecierea publicului, la Cannes 2003 a cîştigat secţiunea Un certain regard, iar regia şi scenariul au fost răsplătite cu premiile Globo d'oro acordate de presa străină de la Roma.

Dacă alegeţi să vedeţi filmul ăsta, vor fi şase ore cîştigate. Merge de minune într-o noapte de insomnie sau drept companie în serile lungi de toamnă în care ploaia de afară te îndeamnă să visezi cu ochii deschişi la însorita Italie. Coloana sonoră favorizează şi ea nostalgia, de la hituri precum House of the rising sun (The Animals), A chi (Fausto Leali) sau Who wants to live forever (Queen) la acorduri de Mozart şi Bach şi terminînd cu Oblivion (Uitare) de Piazzolla, care se aude pe genericul de final. Şi cu toate astea, nu despre uitare este vorba: La meglio gioventù este un film de (re)văzut şi de ţinut minte.




 Toate articolele despre La meglio gioventù


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer