Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Concertul de pian nr. 4 de Rahmaninov şi Simfonia fantastică de Berlioz, la Ateneu


Marcel Frandeş

noiembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 23 noiembrie 2017, a fost dirijat de Conrad van Alphen şi a cuprins un program deosebit de frumos: Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 40 de Serghei Rahmaninov, solist Răzvan Dragnea şi Simfonia fantastică op. 14 de Hector Berlioz. Concertmaistru invitat a fost violonistul Paul Florin.
 
Dirijorul serii muzicale de la Ateneul Român, Conrad van Alphen s-a născut în Pretoria, Africa de Sud, în 1963. După ce s-a mutat în Olanda, a devenit membru al Orchestrei Radio din Hilversum şi al Academiei Beethoven din Anvers. După ce a studiat contrabasul, s-a îndreptat către dirijat orchestră. S-a perfecţionat astfel cu Eri Klas şi Roberto Benzi. Timp de patru ani a fost dirijorul Orchestrei Filarmonicii de Stat Vasily Safonov. A fondat ansamblul Sinfonia Rotterdam, cu care a concertat alături de Doelen la Rotterdam, Nieuwe Kerk la Haye şi cu Concertgebouw la Amsterdsam. Totodată, a realizat turnee în Mexic, Brazilia, Columbia, Chile şi Rusia.
 
 
A colaborat cu importante orchestre simfonice din toată lumea: Orchestra simfonică din Montreal, Orchestra Simfonică Svetlanov a Federaţiei Ruse, filarmonicile din Bruxelles, Bogota, Moscova, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Prague Radio Symphoniy şi Bochumer Symphoniker. A realizat înregistrări la casele de discuri Channel Classics, Telare, Raptus, Talent Records, Cybele şi Brilliant Classics, obţinând Premiul Gramophone. În această stagiune, Conrad van Alphen are o bogată activitate, dirijând lucrări de anvergură precum: Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, Simfonia nr. 2 de Serghei Rahmaninov, Simfonia nr. 10 de Dmitri Şostakovici, Simfonia nr. 7 şi nr. 8 de Antonin Dvořák, Simfonia nr. 5 de Jean Sibelius, Simfonia nr. 1 de Piotr Ilici Ceaikovski, Simfonia nr. 6 de Ludvig van Beethoven, Simfonia nr. 4 de Felix Mendelssohn, Simfonia nr. 1 de Mily Balakirev şi Simfonia nr. 5 de Alexandr Glazunov. Artistul va dirija la Montreal, Milano, Bogota, Montreux, Moscova, Xiamen, Rotterdam, Barcelona şi Le Cap.
 
În concertul de la Bucureşti, susţinut la sala Ateneului Român, la 23 noiembrie 2017, dirijorul Conrad van Alphen a impresionat prin seriozitate, talent dirijoral, sensibilitate, intuiţie muzicală şi o mare capacitate de transmitere a stărilor sufleteşti, cele mai apropiate de muzica interpretată cu ajutorul artiştilor din orchestra Filarmonicii George Enescu. Muzicianul a reuşit să concentreze, precum o rază laser, energii afective de o mare generozitate, translatând în sunete o lume frumoasă, după care cu toţii tânjim şi pe care cu greu ne-o imaginăm a fi atinsă. Dirijorul sud-african reuşeşte să capteze atenţia artiştilor din orchestră prin gesturi simple, exacte, bine adecvate fluxului muzical, departe de teatralitatea gratuită. Într-adevăr, Conrad van Alphen serveşte muzica şi nu se foloseşte de ea pentru a-şi spori gloria. Iar această modestie îl face mai apropiat de public şi de interpreţi, iar colaborarea devine centrată pe arta sunetelor, pe ideile muzicale şi pe culorile sonore.
 
În debutul serii muzicale de la Ateneu am ascultat Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră, în sol minor, op. 40 de Serghei Rahmaninov, în excelenta interpretare a lui Răzvan Dragnea. Compus în anul 1926, în SUA, acest ultim concert de pian scris de compozitor a fost dedicat pianistului Nikolaï Medtner. Lucrarea a avut mai multe variante, ultima, cea din 1941, fiind mai mult cântată. Premiera a avut loc la Philadelphia, în 18 martie 1927. Pe parcursul mişcărilor concertului se resimt influenţe ale muzicii lui Alexandr Skriabin, dar şi cele ale jazz-ului (Duke Ellington). Pasajele cromatice de mare velocitate abundă în părţile extreme, ceea ce conduce la ideea unei veritabile competiţii între solist şi orchestră. Însuşi Rahmaninov spunea că nu prea există momente de liniştire a orchestrei, decât în partea mediană. Tot acolo, în cea de-a doua parte a concertului, Largo, este adusă o temă romantică de factură schumanniană. O altă particularitate a concertului este faptul că nu cuprinde tradiţionala cadenţă solistică, în prima parte, Allegro vivace.
 
Pianistul Răzvan Dragnea s-a născut în 1979. Şi-a început cariera muzicală la vârsta de 12 ani, debutând alături de Orchestra Naţională Radio. A studiat pianul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cu Veronica Gaspar. Din anul 2001, a fost bursier DAAD la Stuttgart, unde a studiat cu Klaus Hellwig. A absolvit masteratul la UNMB şi a obţinut titlul de doctor, în anul 2012.
 
 
Răzvan Dragnea este câştigător al multor premii de interpretare naţionale şi internaţionale la competiţii precum: George Enescu (2003), Porto (2002), Città di Moncalieri, Italia (1990), China Shenzhen International Piano Competition (2006), Dinu Lipatti (1997), Carl Filtsch, Lory Wallfisch (2003), Concursul Internaţional de interpretare de muzică de cameră - Bucureşti (2003), finalist la Concursul Internaţional Mozart de la Paris (1994) şi semifinalist la Concursul de la Pretoria, Africa de Sud. Răzvan Dragnea a concertat cu majoritatea filarmonicilor din România, dar şi în Japonia, Coreea de Sud, Ungaria, Italia, Germania, Franţa, Portugalia şi Africa de Sud. A participat la Festivalul internaţional de tineret de la Kioto, în 2000, realizând înregistrări pe CD, precum şi transmisiuni la radio şi televiziune.
 
În Concertul nr. 4 în sol minor de Serghei Rahmaninov, de la sala Ateneului Român, Răzvan Dragnea a cântat cu o mare dezinvoltură, străbătând toate meandrele pasajelor tehnice extrem de dificile cu o acurateţe de profesionist. Am remarcat momentul în care cea de a treia temă muzicală din Expoziţia formei de sonată, cântată iniţial de corn, a fost reluată de pianul solist cu un sunet bine înveşmântat timbral. Minunat au răsunat ornamentele ce împodobeau linia melodică poetică a pianului, în care se întrezăreau broderii în stil Chopin. Ascultam în secţiunea de tranziţie culorile deosebit de frumoase, etalate de Răzvan Dragnea, într-un mod lidian pe sol bemol. Auzeam armonii cu tentă oceanică. Alteori, pizzicato-ul violoncelelor se suprapunea peste un lanţ prelung de triluri ale pianului solist.
 

În partea a treia a concertului ritmul pregnant, cu sublinieri bogate în accente expresive din pasajele tehnice ale pianului, aducea o anume violenţă a discursului muzical. Momentele alerte alternau cu cele tranquillo: un coral al suflătorilor de lemn se auzea simultan cu terţele paralele armonice, intonate de pian, precum o dantelă sonoră. Vârtejuri de pasaje pianistice se întreţeseau cu staccatura fagotului, conferind o atmosferă mult agitată.
 
Dirijorul Conrad van Alphen a realizat o bună colaborare între solist şi orchestră, urmărind foarte atent agogica solistului şi reuşind să pună în valoare aspectul simfonic al lucrării.
 
La cererea publicului, pianistul Răzvan Dragnea a cântat ultimul dintre Studiile-tablouri op. 39 de Serghei Rahmaninov.
 
În a doua parte a serii muzicale de la Ateneul Român, publicul a ascultat celebra Simfonie fantastică a lui Hector Berlioz, în interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Conrad van Alphen.
 
O lucrare programatică deşi aparent restrânge ideile transmise, datorită viziunilor diferite ale fiecărui dirijor, prezintă de fapt mereu alte faţete  interesante şi acaparante. Mi s-a confirmat acest lucru, prin împlinirea sonoră generată în această seară de muzică romantică excelent cântată. Dăruirea artiştilor de pe scenă era totală. Cântau cu o nespusă bucurie. Şi acest lucru avea mai multe cauze: pe de-o parte contactul nemijlocit cu o partitură ce aparţine zonei superioare, dacă se poate spune aşa, a muzicii - capodopere fără drept de apel; apoi, am sesizat o dezinvoltură în lansarea superbelor melodii ce compun lucrarea - probabil experienţa instrumentiştilor acestei minunate orchestre; şi mai era o 'cauză' acolo - dirijorul ce imprima o prospeţime a imaginilor, reflectată în amestecul timbral senzaţional, reuşit de dozările măiestrite sugerate compartimentelor ansamblului orchestral. Bun gust, contraste naturale de intensitate, calitate în emisie, îmbinări cursive ale frazelor, o vitalitate contaminantă - toate te făceau să te laşi condus de această muzică într-o lume unde realul se contopeşte cu fantasticul. Valsuri, spiriduşi, un eşafod cu călăul în exerciţiu, vrăjitoare cu Sabatul lor, vestiri ale clopotelor apocaliptice  se perindau în jurul idealului de iubire pătimaşă neîmplinită.


NOTE
https://fr.wikipedia.org/wiki/Concerto_pour_piano_n%C2%BA_4_de_Rachmaninov



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2017


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Stan Zamfirescu în Concertul de chitară de Juaquín Rodrigo, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Violonistul Remus Azoiţei în Concertul de Jean Sibelius, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Violonistul Svetlin Rusev în Concertul de Ceaikovski, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Deschiderea stagiunii Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, Marcel Frandeş
 Poemul simfonic Don Quixote de Richard Strauss - primatul muzicii asupra textului literar, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2017


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer