Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Don Giovanni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Acceleratul a mai trecut o dată


Octavian Neculai

decembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Azi de Sfântul Andrei m-am hotărât să reiau acest text început astă vară, şi pe care în mod deliberat l-am abandonat socotind că despre regizorul Andrei Şerban are cine să scrie (de bine sau de rău, după mintea şi judecata fiecăruia!), oameni cu condei şi foarte apreciaţi pentru scrisul lor.

Azi dimineaţa i-am trimis o felicitare, scurtă, de ziua lui, şi mi-am amintit de acest început pe care-l reiau:

Motto:
Dus pe aripi de furtună
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung...
Parcă zboară,
Parcă-noată,-
Scuipă foc, înghite drum,
Şi-ntr-un val-vârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată
...
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:
- Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vulvoi
Şi făcând pe supăratul
- Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul.
(George Topârceanu)

"Neo Art în parteneriat cu Opera Naţională Română pregăteşte un eveniment cultural special, avându-l ca invitat pe marele regizor Andrei Şerban, un pachet de câteva spectacole cu opera Don Giovanni de W.A. Mozart la 230 de ani de la premiera pe scena Operei de Stat din Praga (29 octombrie 1787), cu o distribuţie tânără extrem de valoroasă", cam aşa suna un anunţ oficial plecat spre public la mijloc de august 2017.

Povestea mea sună puţin diferit.

Andrei Şerban, în echipă cu regizoarea Dana Dima, aduce in Bucureşti un proiect ambiţios, un proiect NEO ART în colaborare cu Primăria Sectorului 5 şi cu Opera Naţională Bucureşti, putem spune o rescriere conceptuală a libretului operei Don Giovanni, la pachet regizorul acoperind (bănuiesc pe o mai veche dorinţă a sa) şi decorul (nu am mai făcut asistenţă de mai bine de 40 de ani de la Liviu Ciulei; dar nici vorbă fiind de aşa ceva am decis să urmăresc proiectarea şi realizarea decorului).

Înainte de începerea repetiţiilor "de vară" au început discuţiile despre decor. Andrei a adus o vază de flori, care l-a inspirat pentru clădirea decorului. Iarăşi m-a amuzat ideea şi am pus în mişcare tehnica de execuţie a acestuia.


Cu inima deschisă am propus-o ca scenografă de costume pe Corina Gramoşteanu. Ce o să iasă vom vedea, mi-am zis! Se pare ca s-au înţeles.

Dacă-l vezi lucrând, pe Andrei Şerban, crezi că e un tânăr regizor in căutare de nou, de ceva "cum nu s-a mai văzut pe scena Operei". Şi vrea să facă, să controleze, să dirijeze tot, tot ce ţine de spectacolul pe care l-a gândit. Viteza cu care "aşază" în scenă artiştii, decorul, obiectele, mişcarea acestora pentru asigurarea unei dinamici acaparatoare, fără să te lase să respiri, să asculţi muzica şi să citeşti gândurile personajelor, să intri în jocul propus de regizor este viteza unui "accelerat".

Ceea ce îi poate mira pe mulţi, pe cei care nu-l cunosc, este faptul că în opt săptămâni a ridicat spectacolul!

Vreau să subliniez că participarea mea la acest spectacol era, în afară de pornirea de a fi alături de Andrei şi Dana, ca prieten, pentru reuşita demersului lor, cât şi în calitatea de "om" al Operei, şi imboldul pe care mi l-au dat cei care reacţionează, fără discernământ, pe contra la simpla prezenţă a lui Andrei sau chiar numai la simpla pronunţare a numelui: Andrei Şerban. Mă gândesc ca doar compunerea sonoră a acestui nume provoacă în sistemul organismului reacţii de adversitate şi de înceţoşare a raţiunii înainte de analizarea spectacolelor sale.

"Prea mult Andrei Şerban!" s-a spus foarte des în ultima vreme, mai ales cu referire la montările de la Operă. Nu pledez în favoarea lui Andrei, ştiut fiind că sunt mult mai legat, şi artistic şi sufleteşte, în primul rând de Ducu Darie; în acelaşi timp sunt un admirator al lui Sandu Dabija şi Silviu Purcărete şi oricum nu am niciun interes să-i aduc laude (Andrei nu a ţinut special să lucreze cu mine ca scenograf la Don Giovanni!). Dar, marele DAR se leagă de denigrarea unui artist, un mare artist indiferent cine este acesta. De obicei în lumea artei cei care denigrează sunt tocmai cei care nu fac, dar "tachinează", vorba lui Caragiale, probabil tot după o înghiţitură de mastică.

După aproape un an, mai precis după zece luni, de când sunt în operă constat că subiectivismul şi "găştismul" sunt la mare preţ în lumea celor care decid soarta Artei în spectacolul liric sau de balet.

Poate nu tot ceea ce face Andrei, sau alt artist de acest calibru, înseamnă reuşită după reuşită, dar o operă de artă, un act de cultură trebuie să aibă înălţime, statură şi "operele" celor pe care tocmai i-am citat: Andrei Şerban, Ducu Darie (sper să fie chemat cât de curând să regizeze la Operă), Silviu Purcărete (a regizat opere în alte părţi şi va veni şi la Bucureşti?), Sandu Dabija, au o osatură puternică.

Revin la Don Giovanni, de care fug, dar apoi sunt atraşi, mulţi creatori, în special regizori, pentru că personajul Don Giovanni este greu de stăpânit şi apropierea de el este înfricoşătoare prin complexitatea sa psihologică.

"Mi-a fost frică de Don Giovanni. Acum a sosit momentul, dar şi acum mi-e frică. Toate operele lui Mozart se sustrag de fapt oricărei caracterizări, nu le poţi defini, nu sunt doar comice, nu sunt doar serioase, nu sunt nici uşoare, nu sunt nici extraordinar de grele. Singura certitudine e că sunt mozartiene", a scris Andrei Şerban în caietul program al Spectacolului şi apoi mai spune: "- Cine e Don Giovanni în el însuşi? În fiecare dintre noi? Cel care îşi doreşte libertatea... Şi ce fel de libertate?"

Nu vreau să comentez prea mult cum l-a văzut şi abordat Andrei Şerban pe Don Giovanni, dar ceea ce am văzut şi m-a marcat a fost reacţia soliştilor-actori, care l-au jucat cu mare plăcere, fiecare în felul său (regizorul i-a "împins" pe fiecare după felul lui de a fi şi a intra în pielea personajului). O echipă de clasă, cu artişti tineri, talentaţi şi frumoşi pusă la dispoziţia regizorului de producătorul real al spectacolului Beatrice Rancea (o altă persoană care nu este în graţii!).

Andrei "... a vorbit despre faptul că vor fi două spectacole diferite, cu doi Don Giovanni diferiţi: Adrian Mărcan, respectiv Csaba Sándor, cel din urmă având deja la activ acest rol, însă, urmărind de această dată, să facă ceva cu totul diferit".

Nu voi încheia aceste rânduri fără să mai amintesc un mic episod fără legătură directă la prima vedere:

Într-o seară de iulie (cred că 7 iulie, prin 2004 poate), am avut bucuria să fiu invitat la o întâlnire cum rar ai ocazia să participi; Liviu Ciulei îşi serba ziua de naştere la o grădină de vară (Okay deli) şi erau invitaţi Domnul Lucian Pintilie, Domnul Stere Gulea şi Domnul Andrei Şerban. Un Trio de frunte al scenei şi filmului românesc, condus de un alt mare Domn: Liviu Ciulei. Andrei a avut o replică, care ascundea un mare adevăr: "Suntem aici trei generaţii care au ţinut şi ţin scena românească".

Pe aceşti artişti mari pe care-i avem, şi nu am pomenit decât o parte dintre ei, sau i-am avut, chiar dacă nu-i iubim, pentru că sunt incomozi şi ne pun în faţă adevărul vieţii noastre, trebuie să-i preţuim şi să-i păstrăm pentru viitor. Poate pentru unii nu e uşor, dar cred că merită să încerce.

Da, a trecut încă o dată pe la noi acceleratul Andrei Şerban!

30 noiembrie (Sfântul Andrei) 2017

Precizare (Octavian Neculai, 2 decembrie 2017): Aş vrea să precizez poziţia mea din articolul Acceleratul a mai trecut o dat apărut pe 1 decembrie 2017 pe LiterNet.

Mulţi dintre cei care au citit articolul mă întreabă de ce am adus aceste elogii lui Andrei Şerban, într-un moment  "bine ales" de mine, cu ocazia lui Sfântul Andrei. Nu avut această pornire sau intenţie, ci am căutat să subliniez fie o lipsă de atitudine, fie o agresivitate, care, slavă Domnului, nu este generalizată, în cazul acestui mare regizor, artist şi om de cultură.

Dar, de fapt, aşa cum scriu şi în articol, mi se pare nedreaptă lipsa de ataşament faţă de marii noştri regizori, artişti, creatori. Şi i-am citat: Alexandru (Ducu) Darie, Sandu Dabija, Silviu Purcărete, fără să-i uit pe Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei. Mi-a fost mai la îndemână să scriu despre Andrei Şerban, lângă care am stat pe tot parcursul montării operei Don Giovanni la Opera Naţională Română din Bucureşti. Prezenţa lui a fost încă un prilej, pentru cei care consideră că e "prea mult Andrei Şerban", să denigreze de fapt un act artistic important: montarea operei Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, acest eveniment fiind oricând un moment deosebit în viaţa oricărei scene lirice.

Deci, dacă, o să mai am prilejul, fie că e vorba de Andrei Şerban, fie că e vorba de Alexandru (Ducu) Darie, fie că e vorba de Sandu Dabija, fie că e vorba de Silviu Purcarete , fie ca e vorba de Dinu Cernescu, şi lista nu se încheie aici, o să scriu atent, critic sau  elogios când va fi cazul.

Aceşti Mari Artişti Creatori merită să îi înconjurăm măcar cu atenţia noastră dacă nu mai mult.



 Toate articolele despre Don Giovanni


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Octavian Neculai


Alte articole

 Scrisoare deschisă pe marginea lui Don Giovanni, Horia-Roman Patapievici
 Don Giovanni marca Andrei Şerban, o operă deschisă, Lidia Melinte
 Dramma giocoso a lumii artelor spectacolului din România - Don Giovanni, Oltea Şerban-Pârâu
 Don Faustinni - Don Giovanni, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer