Titlul este lung, neatractiv şi, poate, obscur. Reflectă obiectul / obiectele care determină desfăşurarea acţiunii şi nu subiectul filmului. Trei panouri publicitare, lăsate de izbelişte pe un drum puţin circulat, şi situate undeva în afara micului oraş fictiv Ebbing, din statul Missouri, devin un fel de tribună publică pentru o mamă ce declară război poliţiei locale. Femeia, Mildred Hayes, este furioasă că după mai multe luni de la uciderea fiicei sale adolescente nu există nici un suspect. Trecînd întîmplător cu maşina prin dreptul lor, îi vine o idee prin care poate readuce cazul în atenţia comunităţii: închiriază panourile şi lipeşte pe ele afişe de culoare roşie ce conţin trei texte cu o afirmaţie menită să trezească interesul poliţiştilor şi două întrebări: "Violată în timp ce murea", "Încă nici o arestare?" şi "Cum e posibil?", aceasta din urmă adresată direct şerifului Willoughby.
Aşa cum anticipa, gestul ei nu trece neobservat, va fi căutată inclusiv de televiziunea locală şi subiectul va ajunge la ştiri. Însă primul care le observă şi se scandalizează este ofiţerul Dixon, un tip ce pare că nu are nimic de-a face cu meseria de poliţist: este agresiv, rasist, beţiv, lipsit de moralitate sau respect pentru uniformă. Din contră, foloseşte armele din dotare şi puterea conferită de jobul său pentru a snopi în bătaie pe oricine s-a uitat strîmb la el sau l-a călcat pe bătături. Una peste alta, se mai află şi la cheremul unei mame autoritare cu care bea cot la cot, iar dependenţa de ea parcă îl face şi mai sărit de pe fix.
Şeriful Willoughby e oarecum opusul lui: mai aşezat, dornic să respecte şi să aplice legea, respectat de comunitate. Este cel care încearcă să ţină sub control ieşirile impulsive ale subordonatului său şi vrea să rezolve situaţia calm, discutînd cu Mildred. Numai că femeia nu se lasă înduplecată. La început, s-ar putea să credem că cei doi sînt duşmani, pentru că se află în tabere adverse, dar sinceritatea cu care şeriful îşi recunoaşte neputinţa în rezolvarea cazului îl face cumva simpatic; şi te gîndeşti că de fapt amîndoi vor acelaşi lucru - prinderea criminalului - aşa că ar fi mai normal să fie aliaţi. În plus, doza de umanitate a personajului Willoughby este amplificată de faptul că mai are puţin de trăit (din cauza unei boli aflate în stadiu terminal), dar şi de maniera demnă în care el alege să gestioneze această problemă medicală.
Acestea sînt cele trei personaje principale din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri şi o să mă cam opresc aici cu elementele ce ţin de povestea propriu-zisă. Adaug doar că nu este lipsită de suspans şi nici nu o să vă plictisească. Triada interpretată de Frances McDormand (Mildred Hayes), Sam Rockwell (Jason Dixon) şi Woody Harrelson (Bill Willoughby) este extrem de bine portretizată în film şi rolurile sînt creionate atent, cu detalii ce ne fac să înţelegem resorturile psihologice care îi fac să acţioneze într-un mod sau altul. Mildred a rămas, după moartea fetei sale, cu un fiu adolescent ce suferă de depresie; are de înfruntat nu doar dezaprobarea lui şi a comunităţii pentru gestul său cu panourile, ci şi presiunea unui fost soţ abuziv. Nimeni nu o ajută, nimeni nu o sprijină, duce lupta de una singură. S-ar zice că şeriful este cel înspre care se îndreaptă întreaga furie a lui Mildred, însă femeia continuă să ceară cu insistenţă pedepsirea ucigaşului şi după dispariţia lui Willoughby: nu se lasă intimidată de nimeni (preot, poliţişti sau un posibil vinovat de uciderea fiicei sale care o ameninţă pentru a o băga în sperieţi) şi nici nu se dă în lături de la nimic (chiar dacă sînt fapte reprobabile) pentru a-l vedea după gratii pe criminal. Dacă ea e constantă, Dixon trece printr-o schimbare de atitudine cu 180 de grade: din intransigent şi violent la început se transformă într-un bărbat ce îşi recunoaşte păcatele şi vina faţă de cei cărora le-a greşit. Iubirea, i-a spus cu limbă de moarte şeriful Willoughby, te face nu doar un om mai bun, ci şi un poliţist bun. Dixon va dovedi că ştie valorifica într-un scop bun toată violenţa ce clocotea în el şi va exersa empatia.
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri este un film dur, cu o atmosferă încărcată de violenţă psihică şi fizică. Un western în cheie actuală cu un scenariu imprevizibil şi care, dincolo de oameni, vorbeşte despre sentimentele lor într-o lume ce pare surdă, oarbă şi insensibilă. Regizorul şi scenaristul Martin McDonagh şi-a făcut mîna pentru comedia neagră cu In Bruges şi Seven Psychopaths, dar a atins un nivel net superior cu acest film. A povestit că a văzut "undeva între Georgia, Florida, colţ cu Alabama" nişte panouri despre o crimă nerezolvată, şi că de îndată ce s-a gîndit că s-ar putea să fie vorba despre o mamă şi-a imaginat scenariul şi l-a scris special pentru Frances McDormand. Sunt greu de găsit epitetele pentru a descrie jocul aproape de perfecţiune al acestei actriţe care m-a cucerit definitiv cu rolul din Olive Kitteridge. Este dură, inflexibilă, puternică şi vulnerabilă în acelaşi timp. Faţa ei exprimă toată gama de stări umane prin care trece: durere, neputinţă, frustrare cel mai adesea, speranţă, compasiune şi milă uneori. Este o mamă doborîtă de nedreptatea care i se face copilului său mort prin negăsirea ucigaşului şi are curajul să ia lucrurile în propriile mîini atunci cînd bărbaţii ce ar trebui să îi facă dreptate sînt slabi. Consecventă cu ea însăşi şi cu scopul său, nu are nici un fel de indulgenţă cînd vede că braţul scurt al legii nu ajunge la criminalul fiicei sale. Unii ar spune că este răzbunătoare. Din punct de vedere strict uman, este doar un părinte ce vrea dreptate. Poţi judeca o mamă îndoliată că vrea să îl vadă pedepsit pe cel care i-a siluit şi ucis copilul?
Unul dintre personaje îi spune lui Mildred, cu reproş, că nu zîmbeşte niciodată. Ba da, zîmbeşte: în ultima scenă a filmului, cînd îi mărturiseşte lui Dixon că este de vină pentru o întîmplare tragică ce l-a afectat pe el; şi mai zîmbeşte o dată în cadrul de final. Un final care mi-a plăcut foarte mult, pentru că este subtil şi deschis interpretărilor. Nu ştim dacă pînă la urmă va triumfa dorinţa personajelor de a face dreptate, căci, departe de a da o rezolvare de-a gata şi supusă clişeelor, McDonagh ne lasă pe noi să ghicim ce vor alege eroii filmului.
La cea de-a 75 ediţie a premiilor Golden Globes, 2018, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri şi-a adjudecat patru dintre cele mai importante premii: cel mai bun film la categoria dramă, cel mai bun scenariu (Martin McDonagh), cea mai bună actriţă în rol principal la categoria dramă (Frances McDormand) şi cel mai bun actor în rol secundar (Sam Rockwell). Institutul American de Film l-a inclus pe lista celor mai bune 10 filme ale anului 2017.