La preluarea direcţiei generale a Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru anunţase că abia din stagiunea viitoare se va vedea mîna lui în repertoriul celor trei (ba chiar patru) scene. Între timp, a avut loc o premieră din repertoriul său, Inimă de cîine de Bulgakov, montată de Iurii Kordonsky. O premieră cu operaţie la scenă deschisă încă de la început: cîinelui i se transplantează testicule şi hipofiză de om. Iată că şi din zona Săraru avem o premieră, la urma urmelor tot cu o operaţie, e drept mai expeditivă din moment ce nu e vorba de un transplant, ci doar de o castrare, şi nu la începutul spectacolului, ci la sfîrşit.
Dulcea pasăre a tinereţii de Tennessee Williams e o piesă celebră, care trebuia jucată în proiectul Săraru tocmai pentru a atrage publicul la teatru. Aşa a şi fost conceput spectacolul lui Tudor Mărăscu de la Sala Atelier, care a avut premiera duminică seară. Unii dintre spectatori mai au încă în minte celebrul film din 1962 al lui Richard Brooks, cu Paul Newman şi Geraldine Page, alţii mai văd, măcar în programul de sală, imagini din montarea, tot de la Naţionalul bucureştean, din 1971, regizată de Mihai Berechet şi avîndu-i ca protagonişti pe Florin Piersic şi Carmen Stănescu, plus George Calboreanu ca Boss Finley. În ambele, distribuţia nu mărea atît de tare pe cît a făcut-o cea a lui Tudor Mărăscu diferenţa de vîrstă, vizibilă, între Chance Wayne şi Alexandra del Lago. Adela Mărculescu şi Ionuţ Adăscăliţei au cîteva scene în care sunt foarte convingători, dar în general par cam artificiali, ca şi grupul duşmanilor lui Chance.
Avem, în schimb, în Damian Crîşmaru un Boss Finley vulcanic, deşi cu un anume umor pe alocuri, şi mai ales, în Vivian Alivizache, o foarte bună Miss Lucy. Siguranţa cu care aceştia doi evoluează pe scenă este completată de puţinele apariţii, foarte convingător-umane, ale Sandei Toma, în rolul mătuşii Nonnie. Pentru Heavenly, seara de duminică ne-a destinat-o pe Viorica Vodă, o apariţie palidă, pe care o uiţi repede. Mai joacă, alteori, Ilinca Goia. Nu am avut şansa (chance) s-o văd. Dintre tinerii actori care alcătuiesc grupul din oraşul de provincie părăsit şi regăsit de Chance, numai Răzvan Oprea e mai proeminent, ceilalţi îndeplinind simple formalităţi. Chiar şi scena finală, a castrării lui Chance, este concepută mult mai expeditiv decît, de pildă, operaţia inversă din Inimă de cîine, şi nu le-a prea dat prilejul lui Armand Calotă, Tomi Cristin, Cristian Creţu, Marcelo Cobzariu să se afirme. Te-ai fi aşteptat ca acest spectacol să fie jucat în Sala Mare a teatrului, date fiind celebritatea piesei şi complexitatea ei.
Regizorul Tudor Mărăscu a rezolvat problema locurilor diverse unde are loc acţiunea plasîndu-le, cu ajutorul scenografiei Ioanei Cantuniari-Marcu, în acelaşi plan, după principiul "totul la vedere". O anume senzaţie de participare a spectatorilor se poate dezvolta pornind de aici. Spectacolul, agreabil, va putea da o idee despre capodopera lui Tennessee Williams, cîndva celebră.