Intriga este una poliţistă, dar nu seamănă cu un serial poliţist obişnuit. În sensul că nu avem o echipă de detectivi ce rezolvă cîte un caz sau o crimă în fiecare episod. Mai mult decît o vînătoare de criminali, filmul este preocupat de mintea criminalilor. Acţiunea se petrece în America anilor '70, cînd a devenit evident că, aşa cum mărturiseşte un personaj, pentru a înţelege cum gîndesc nebunii, trebuie să te duci între ei. A fost momentul în care s-au pus bazele studierii psihologiei comportamentale în cadrul FBI. Doi agenţi sunt protagoniştii filmului: Bill Tench (Holt McCallany), cel experimentat din echipă, şi Holden Ford (Jonathan Groff), mai tînăr, dar plin de iniţiativă şi dornic să descifreze resorturile care i-au determinat pe ucigaşi să îşi omoare victimele. Întrebarea în jurul căreia se învîrte munca lor este "de ce?". Unele comentarii de pe forumuri susţin despre actorul care îl interpretează pe Holden că seamănă cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. N-aş băga mîna în foc pentru asta, şi în plus Groff e mult mai tînăr, e născut în 1985. Însă ce e sigur este că are talent. Personajul său nu se fereşte să adopte limbajul criminalilor, dacă asta îl ajută să scoată mai multe de la ei; bineînţeles că purtarea lui îl bagă în unele încurcături. E perceput ca avînd o atitudine aproape neortodoxă, la graniţa riscului sau a deontologiei, şi de către partener, şi de către Wendy Carr (Anna Torv), profesoară la Universitatea Boston, specialistă în psihologie comportamentală şi care li se alătură celor doi agenţi.
Toate trei personajele au existat în realitate, sînt bazate pe experienţa profesoarei de psihologie Ann Wolbert Burgess (care a studiat impactul traumei asupra victimelor şi a colaborat cu FBI-ul) şi a unor detectivi care au revoluţionat modalitatea de investigare a cazurilor de crime în serie, violuri sau molestări de minori. Este vorba despre John E. Douglas (care a creat în anul 1977 programul de studiu comportamental al criminalilor) şi Robert K. Ressler.
Tench şi Holden, protagoniştii din Mindhunter, reconstituie munca personajelor reale care i-au inspirat. Merg prin puşcării de maximă siguranţă din mai multe state americane şi stau de vorbă cu criminali periculoşi. Ed Kemper, Jerry Brudos, Richard Speck sau Dennis Radder sînt nume care au răspîndit teroare în America prin crimele lor îngrozitoare, iar cei doi detectivi îi interoghează pentru a încerca să le înţeleagă comportamentul, pentru a afla motivele care i-au făcut să tortureze şi să ucidă. Mărturiile lor sînt imprimate pe bandă. În cursul acestor cercetări pe teren, inovatoare pentru anii '70, cînd le-a practicat FBI-ul, se naşte şi formula cunoscută pentru ceea ce se cheamă în prezent "ucigaş în serie". Se pare că înainte se folosea expresia "ucigaş în şir".
Întîlnirile cu aceşti dezaxaţi, apropierea fizică de ei, nu-s simple deloc. E multă tensiune şi uneori se nasc confruntări. Dialogurile, şi nu acţiunea, sînt miezul serialului. Din întrebările agenţilor şi răspunsurile criminalilor (cîteodată derutante în mod premeditat, de ambele părţi) se conturează descrierea mecanismelor mentale ce i-au împins pe răufăcători să comită faptele pentru care au fost închişi. Uneori sînt umili sau demni de milă, alteori mîndri de faptele lor. Şi, cel mai adesea, convinşi că uciderea cu sînge rece a fost perfect justificată.
În Mindhunter, violenţa este recreată prin limbaj, crimele readuse în faţa spectatorului cu ajutorul cuvintelor. Cu toate acestea, umorul îşi face loc în replicile din serial. Bunăoară, scena în care detectivii îl întreabă pe un gardian de ce e vopsit totul în roz într-o închisoare: el spune că nu ştie prea bine, e ceva explicaţie psihologică, potrivit căreia rozul i-ar calma pe deţinuţi. Agentul FBI e curios dacă metoda a dat rezultatele aşteptate, iar gardianul zice: "habar n-am, au mîncat vopseaua de pe gratii înainte să ne dăm seama".