mai 2018
Soldaţii. Poveste din Ferentari
O poveste de dragoste între un rom gras şi un român slab, întâmplată şi turnată în Ferentari. Cum sună asta în România anului 2018? Probabil că răspunsul variază în funcţie de locul / apartamentul / blocul / cartierul / oraşul / satul / regiunea unde adresezi întrebarea.

Ce contează e că ea, povestea, arată mişto pe ecranul pe care a aşezat-o Ivana Mladenovic în debutul său în lungmetraj de ficţiune, Soldaţii. Poveste din Ferentari. Filmul porneşte de la romanul omonim al lui Adrian Schiop (Polirom, 2013) şi se bazează pe scenariul co-scris de romancier şi de regizoare. Schiop bifează tripla calitate, interpretând şi rolul doctorandului în manele care are nevoie de călăuza Alberto (Vasile Pavel-Digudai) pentru a se orienta în spaţiul primejdios-haotic al celui mai rău famat cartier bucureştean.

Relaţia care se dezvoltă între cele două personaje, interpretate de cei doi actori ne-profesionişti, e caldă, haioasă, confuză, bipolară, emoţionantă, capabilă să nască empatie, zâmbet, aplauze. În ciuda unor stângăcii gestuale asumate, interacţiunea dintre cei doi bărbaţi e partea cea mai bună a filmului, având capacitatea să dărâme ziduri masive de prejudecăţi şi prostie.

*
În ce timp ce interpretarea lui Digudai a fost vast şi just celebrată, cea a lui Schiop a fost trecută sub tăcere. Inclusiv Schiop pare jenat de ipostaza de actor. Şi totuşi, felul sau de a fraza, de a privi, de a gesticula slujesc excelent alura nehotărât-imprevizibil-instinctuală a personajului. Digudai fură ochiul, Schiop se fixează în memorie.

*
Duritatea peisajului din Ferentari apasă. Urmărind traseul personajelor, camera fotografiază o lume a cărei pauperitate (atât de apropiată în timp şi spaţiu) înfioară. Din păcate, Ivana Mladenovic supralicitează, introducând mai multe pasaje, de influenţă vag felliniană, în care lasă deoparte de firul narativ ficţional şi plonjează în plin documentar.

Secvenţele (nunta, căruţa la bloc, intervenţia serviciilor sociale), puternice şi memorabile, nu se lipesc însă defel pe scheletul general. Nişte scurtmetraje documentare rătăcite într-un lungmetraj de ficţiune care nu avea nevoie de ele.

*
În viaţă localnicului Alberto, există mafiotul Borcan. Puternic, înfricoşător, atoateştiutor. Şi totuşi, nu atât de ştiutor, încât să afle o prăpădită de adresă de bloc unde fostul său servitor se refugiază zile şi nopţi în şir. Neplauzibilă ipoteză.

Tot la capitolul nereuşite sunt de trecut şi personajele secundare (cu excepţia star-manelistului Dan Bursuc şi a "poliţistului" Sorin Cociş). Schematice şi / sau şterse, au singurul merit de a intra şi ieşi rapid din peisaj.

*
Non-recursul la violenţă şi focalizarea pe cuplul protagonist salvează întregul. Filmul merită văzut mai ales pentru că tratează un subiect mustind de posibile motive de scandal şi polemică cu o naturaleţe şi simplitate dezarmante. Nimic ostentativ, nimic spectaculos în povestea de dragoste a doi oameni vizitaţi de visele, de laşităţile, de geloziile, de nehotărârile, de contradicţiile, de luptele pentru atenţie şi pentru putere de care sunt vizitaţi mai toţi îndrăgostiţii vremurilor şi oraşelor noastre.

Ivana Mladenovic oferă unui subiect cerşind hiperbola imensul privilegiu al normalităţii. Ca un fel de ecou dintr-un viitor în care ne vom fi lecuit, măcar pe tărâmul eroticului, de bolile îngustimii de minte şi de inimă.

Regia: Ivana Mladenovic Cu: Adrian Schiop, Vasile Pavel-Digudai, Dan Bursuc, Sorin Cociş, Cezar Grumăzescu, Kana Hashimoto

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus