februarie 2018
120 battements par minute
Mă văd nevoit pentru întîia dată să mă exprim public în calitate de distribuitor în urma incidentului de duminică, 4 februarie 2018, cînd proiecţia filmului francez 120 BPM de la sala de cinema a Muzeului Ţăranului Român a fost întreruptă de un grup de protestatari care au pătruns în sală cîntînd cîntece religioase.

Cer scuze spectatorilor pentru acest incident nedorit şi de neprevăzut. Şi mulţumesc conducerii Muzeului Ţăranului Român care ne-a ajutat să ne ţinem promisiunea făcută încă din seara incidentului - aceea de a reprograma cît de curînd filmul în aceeaşi sală, cu intrare liberă pentru toţi cei care au fost prezenţi la proiecţia întreruptă în 4 februarie 2018.

Proiecţia va fi reluată pe 20 februarie 2018, la ora 18:00.

Consecinţele publice ale acestui incident nu pot fi însă reparate la fel de simplu. Poate unii dintre dumneavoastră ştiu, România şi Franţa se pregătesc intens pentru un sezon cultural bilateral în 2018 şi 2019 - cu ample manifestări ale artiştilor români în Franţa şi ale celor francezi în România. Scopul acestui sezon este să combată pe cît posibil stereotipurile cu care ne percem unii pe ceilalţi şi să confere o altă imagine, mai proaspătă, mai aproape de realitate fiecăreia dintre ţări în ochii cetăţenilor celeilalte.

Banuiesc că nu e cazul să vă spun ce imagine avem noi ca români, în străinătate. Eu însumi am fost înfăţişat într-o caricatură ca cerşetor, în 2013, pe cînd eram în juriu la Cannes. Am decis atunci, în ciuda tuturor inflamărilor patriotarde din România, că cel mai corect este să lăsăm capul în pămînt, nu să ne revoltăm în tot felul de proteste publice despre incident. Pentru că ce cred oamenii despre tine nu se repară cu comunicate. Şi pentru că percepţia despre români şi România în străinătate, oricât de stereotipală şi simplificatoare ar fi, este rezultatul unor fapte, al unor întâmplări care au condus la această imagine nefericită. Iar dacă vrem să schimbăm imaginea, trebuie să schimbăm conţinutul, nu să cosmetizăm imaginea.

Şi cum ne pregătim noi să schimbăm conţinutul?

La nivel de iniţiativă personală, organizăm, de exemplu, (eu şi alţii), festivaluri de film la care vin oaspeţi să vadă că nu sîntem vampiri şi că de fapt avem o ţară mai normală şi mai prietenoasă decît pare de la distanţă. La nivel de stat, cum spuneam, organizăm un sezon cultural cu Franţa şi arătăm că uite, România este şi altfel.

Din păcate însă, un incident ca cel de duminică seara riscă să anuleze în mare măsură efectele multor iniţiative reparatorii. Ştirea despre incident a fost preluată şi mediatizată. Ea asociază din nou România cu termeni ca 'primitivism', 'fanatism', 'intoleranţă'.

De ce?

Pentru că 120 BPM nu este vreun mărunt film de propagandă despre libertatea sexuală şi cu atît mai puţin un film care să îndemne la relaţii homosexuale. Este un film despre civism, despre responsabilitate socială, despre lupta pentru drepturile oricărei comunităţi de minoritari stigmatizaţi public de superficialitatea cu care îi judecăm adesea pe cei diferiţi de noi.

Mai mult, e filmul pe care francezii l-au considerat potrivit să reprezinte Franţa la Oscar. Filmul care a luat marele premiu la Cannes 2017. Filmul care, a doua zi dupa incidentul bucureştean, a luat 6 premii Lumière, fiind considerat cel mai important film francez al anului 2017. Film care a fost vizionat de peste două milioane de spectatori în Franţa (fără ca vreo proiecţie să fie întreruptă de cîntece).

Nu mai trăiesc demult cu speranţa că cinematograful poate schimba lumea - în caz că o voi fi avut vreodată. Însă cinemaul poate, uneori, să ne deschidă mintea. Să ne facă să înţelegem mai multe despre ceva ce nu ştiam, despre ceva ce nu ne preocupa. Iar acest film, cu precădere, indiferent dacă îl apreciezi sau nu ca mostră de cinema, are potenţialul formidabil de a declanşa discuţii publice despre o sumedenie de teme care ar trebui să ne preocupe pe noi, în societatea românească.

Ca distribuitori ai filmului în România, am ales să începem prezentarea publică a filmului printr-o discuţie cu tineri, cu liceeni, în prezenţa profesorilor lor, a unor psihologi şi sociologi: o discuţie despre toleranţă, despre civism, despre necesitatea educaţiei - a celei sexuale în particular, dar a educaţiei în general - singura care te poate face să-l judeci pe celălalt mai puţin stereotipal.

Însă desigur, acea discuţie nu s-a constituit într-o ştire la fel de mediatizată precum incidentul de duminică. Pe care nu-l mai putem şterge, dar pe care îl putem folosi ca pe un declanşator al unei reacţii a noastre care să ne poziţioneze altfel, care să arate cum ne raportăm noi la acel incident. Noi ca cetăţeni şi noi ca autorităţi ale statului. Dacă aş fi Ministrul Culturii, m-aş grăbi să merg să văd filmul, ca să pot avea o reacţie în cunoştinţă de cauză, pentru că e cazul să am o reacţie. Dacă aş fi primarul Capitalei, m-aş preocupa să aflu de ce acest film a fost difuzat în sala Muzeului Ţăranului Român şi de ce nu are Primăria ca program să redea oraşului săli de cinema mai puţin sacre, dacă aş fi poliţist, printre cei care i-au legitimat pe turbulenţi, aş aplica nişte sancţiuni. Pentru că să întrerupi o proiecţie de film cîntînd cîntece religioase trebuie să fie în faţa legii la fel de grav ca a întrerupe o slujbă în biserică cîntînd heavy metal.

Este foarte complicat să distribui orice film în România. Dacă nu e action-adventure sau un amuzant film cu supereroi. Prin indiferenţa statului, nu mai există săli. Iar lipsa de săli a generat o lipsă de interes, pierderea obişnuinţei de a vedea filme alături de alţii, pierderea gustului pentru orice e diferit de normă. Este cu atît mai complicat să distribui un asemenea film. Am întîmpinat nenumărate refuzuri în încercarea de a-l programa. Din cauza conţinutului, din cauza prejudecăţilor, din teamă şi din comoditate.

Le mulţumesc tuturor celor care, în acest context, au lăsat deoparte precauţiile şi au ales să re-programeze filmul. Momentan nu sînt mulţi. Dar dacă va exista interes din partea dvs, ca cetăţeni, vor fi poate, data viitoare, mai mulţi.

Vă invit să vedeţi filmul, înainte de a emite păreri despre natura lui. Pentru că dacă o facem, în necunoştinţă de cauză, îi vom judeca pe alţii la fel de stereotipal precum ne judecă şi ei pe noi.

Momentan, campionii curajului contracurent sînt: Bucureşti: MŢR (20 februarie 2018 de la 18:00), Cinema Elvire Popesco (13 februarie 2018 de la 15:30, 14 februarie 2018 de la 15:45), Cinemateca Union (13 februarie 2018 de la 18:30, 14 februarie 2018 de la 18:30, 16 februarie 2018 de la 16:00, 20 februarie 2018 de la 16.30), Afi Cotroceni (07 februarie 2018 de la 21:30, 08 februarie 2018 de la 21:30), Cine Globe Titan (07 februarie 2018 de la 18:30, 08 februarie 2018 de la 22:45), Cluj Napoca - Cinema Victoria (09 februarie 2018 de la 22:30, 12 februarie 2018 de la 20:00, 13 februarie 2018 de la 22.30), Iaşi - Ateneu (19 februarie 2018 de la 20.00), Botoşani - Cine Globe Uvertura (07 februarie 2018 de la 22:45, 08 februarie 2018 de la 22:45), Piteşti - Cinema Trivale (07 februarie 2018 de la 14:00, 09 februarie 2018 - 15.02 de la 14:50).

Informaţii despre proiecţiile 120 BPM/bătăi pe minut vor fi updatate pe site-ul voodoofilms.ro şi pe pagina de Facebook Voodoo Films -  facebook.com/VDfilmsdistribution.

Regia: Robin Campillo Cu: Nahuel Pérez Biscayart, Arnaud Valois, Adèle Haenel, Antoine Reinartz, Edéa Darcque, Simon Guélat

1 comentariu

  • Frica de realitate
    Theia, 08.02.2018, 02:17

    În ardoarea lor religioasă pesemne cântăreții au confundat biserica de vis-à-vis cu Muzeul.

    Le-a dat poliția amenzi pentru "tulburarea liniștii publice"?
    Poate așa se trezeau la realitatea secolului xxi.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus