Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ava

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cineclub Film Menu: T'as peur d'être dans le noir? - Ava


Andreea Chiper

februarie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ava (r. Léa Mysius, 2017) rulează luni, 12 februarie 2018, de la ora 19:30, în Sala Cinema de la UNATC (Str. Matei Voievod, Nr. 75-77, Corpul C), în cadrul Cineclubului Film Menu. Intrarea este liberă! Filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Andreea Chiper şi Călin Boto, studenţi la Comunicare Audio-Vizuală în cadrul UNATC.

Parteneri Media: Scena9, Aarc - All About Romanian Cinema, Dissolved Magazine, SUB25, Decât o Revistă, Acoperişul de Sticlă, LiterNet.ro, RADIO GUERRILLA şi Festivalul de Film Super.


Léa Mysius reuşeşte în Ava (un simplu film de şcoală, regizoarea fiind proaspăt absolventă a influentei La Femis) un portret tineresc bine închegat şi cu suficientă carismă cât să farmece auditoriul fără greutate. O puştoaică de 13 ani (Noée Abita) încearcă tot felul de subterfugii pentru a scăpa din ghearele conformismului, plictisită de stupiditatea unei mame frivole şi de gratuitatea bunătăţii din jur. (Auto-)învinuită de cinism, se dezice de la conduita firească şi se lansează într-o explorare riscantă, unde găseşte refugiu în infamia distractivă a unei aventuri hors-la-loi, migrând pe parcursul filmului de la jocul romantic în pericolele unei vieţi clandestine.

Planul-secvenţă de început adună toate culorile filmului: o mică bucată de plajă aerisită într-un dreptunghi, umbrele multicolore şi oameni desprinşi de cotidianul monocord (în timp ce hărmălaia de copii care ne izbeşte auditiv arogă un farmec aparte peisajului mic-burghez). Detractorul atmosferei - câinele negru - intră prin partea de jos a cadrului, odată cu glisarea fundalului sonor spre o muzică uşor alarmantă, se fâţâie printre semi-nuduri bronzate şi ajunge în final la protagonistă. Importanţa lui se va devoala ulterior în diegeză, unde, fără să capete calităţi umanizant-excepţionale (cum s-a tot întâmplat în sute de filme cu relaţii sentimentaloide om-animal), leagă câteva din nodurile poveştii. De pildă, este liantul principal dintre Ava şi tânărul Juan (Juan Cano), un adolescent enigmatic (golan fugărit de poliţie, printre altele) de care aceasta se apropie, uniunea dintre ei având aerul unui teribilism în doi. Episoadele în care tinerii jefuiesc nudişti sau fug de poliţişti sunt sfidări candide ale unor copii delincvenţi, cu toată maliţiozitatea de care ar putea fi acuzată complicitatea lor. Felul în care fata îl ajută pe Juan depăşeşte cadrul unei credulităţi uşor de blamat, fiind în fapt expresia propriei nevoi de a părăsi monotonia lumii din jur, de a-şi declara independenţa faţă de convenţia socială. Începutul (îngrijorător) de orbire este şi un semn al ireversibilului: atâta vreme cât realitatea se deformează în faţa ochilor ei, trebuie să se racordeze la coordonatele altei vieţi.

Un pilon al diegezei laborioase este acutizarea senzorială a realităţii, cu cât Ava se cufundă tot mai mult în orbire. Suntem confruntanţi la început cu cromatica estivalieră, apoi intervin joculeţele luminos-nedesluşite din câteva secvenţe de noapte esenţiale: Ava se auto-testează în întuneric, se mânjeşte cu vopsea (aceeaşi cu care pictează un soi de cerc pe o uşă de lemn din cameră, similară unei camera obscura - posibilă obsesie a propriei deficienţe) şi hoinăreşte în apartamentul înghiţit de întuneric. În altă parte, îşi leagă o eşarfă peste ochi, într-un joc de-a baba oarba cu sine (pueril - dar conţinând o îndârjire tăcut-orgolioasă). Şi altădată, într-una din cele mai frumoase secvenţe din film, fata se îndreaptă goală spre mare (goală şi oarbă, căci apelează din nou la eşarfă), unde se învârte stângaci între valuri, se scufundă şi se ridică acoperită de spumă, din nou şi din nou; când se descoperă privită, tăvălirea în nisipul umed devine soluţie salvatoare, un apel extrem de naiv la decenţă, la graniţa dintre pudic şi senzual.

Există un moment aflat în tandem cu nota discordantă a Avei faţă de modelul firesc de copil supus şi ataşat părinţilor. Comentariul (aproape) documentar din final suprapune un strat de pitoresc social peste tabloul general de revoltă, de neaderenţă la convenţiile "normalităţii": nunta romilor e o superbă mostră de kitsch asumat, o pătrundere clandestină (aşa cum este de fapt şi intruziunea Avei) în intimitatea ritualităţii lor colorate. Grupul este o minoritate repudiată, în acelaşi mod în care şi cuplul rebel se găseşte în răspăr cu ordinea.

Fără să fie un coming of age clasic, împestriţat de clişee, Ava e un splendid joc de nuanţe şi jalonări între diferite stări de existenţă. Fuga de banal şi experimentul copilăresc-organic fac obiectul unui minunat jeu d'enfants, întors în vremea vagabondărilor romantice de la marginea legii.




 Toate articolele despre Ava


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andreea Chiper


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer