Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Femeia visurilor

Prometeul - Femeia visurilor


Andrei Gorzo

Dilema Veche, noiembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Protagonistul noului film al lui Dan Piţa, Femeia visurilor, se numeşte Thomas şi este de profesie regizor vizionar. Principala trăsătură prin care se remarcă viziunea regizorală a lui Thomas este nulitatea ei desăvîrşită: în această viziune - deopotrivă şarlatanescă şi jalnic de naivă -, rafinamentul unui film ţine de cantitatea de lucruri rafinate (tablouri, vitralii, oglinzi aburite, pistoale de epocă) expuse pe ecran, iar statutul de operă de artă e asigurat de anumite ingrediente (sex sub crucifix, rîsete demenţiale, femeie rea muşcînd din măr, femeie rea prefăcîndu-se în femeie gonflabilă) care nu pot fi decît artistice - nu-i aşa? - din moment ce tind să lipsească din filmele normale.

Pe lîngă faptul că e un impostor, Thomas (Dan Condurache) mai e şi neruşinat. Atunci cînd vedeta feminină (Irina Movilă) a noului său film autobiografic îl roagă omeneşte să-i explice ce-a făcut personajul ei de este atît de detestat de cei doi bărbaţi din film - amantul (adică alter ego-ul lui Thomas) şi soţul încornorat -, singura idee care-i vine lui Thomas (care e beat sau mahmur) este să-i bage mîna sub fustă. Atunci cînd actorul care-l joacă pe el (Marius Bodochi) i se înfăţişează la rîndul lui, timid, dezorientat (aşa cum are tot dreptul să fie) şi dornic de indicaţii regizorale (la care, iarăşi, în principiu ar avea tot dreptul), marele om (care e mahmur sau beat) îl tratează cu sictir. Iar atunci cînd producătorul (Răzvan Vasilescu), omul care plăteşte din buzunarul lui porcăriile lui Thomas, se strofoacă să spună ceva pozitiv despre materialul filmat ("E un film despre o anumită sensibilitate..."), Thomas rînjeşte dispreţuitor. Bref, Thomas e atît de inept şi atît de lipsit de farmec în impostura lui (arată ca un Coelho cu mai mult păr şi fără bonomie), încît poţi fi tentat să crezi că aşa-l văd şi creatorii lui - Piţa şi scenaristul Răsvan Popescu. Dar asta înseamnă să uiţi cu cine ai de-a face. Cîteva ceasuri de comuniune cu imaginaţia şi sensibilitatea lui Popescu - aşa cum ni se dezvăluie ele în romanul Femeia visurilor (Editura Du Style, 2004), bazat pe propriul scenariu - îţi vor împrospăta memoria. Dezavantajul este că-ţi vor întoarce stomacul pe dos.

Din introducerea lui Piţa reiese clar că, departe de-a fi agariciul pe care-l vedem în film, Thomas este un erou tragic, o "personalitate complexă şi complicată" care "simte că mai are ceva de spus (...), o mică sau mare poveste de dragoste pe care vrea să o relateze, făcîndu-şi cu ocazia asta (...) un mic inventar de imagini care obsedează, de care se simte legat cu nişte sfori invizibile pe care destinul le-a ţesut cu multă dibăcie, ţintuindu-l pe erou precum Prometeu din mitologia greacă". (Din aceeaşi introducere reiese că pe Răsvan Popescu îl cheamă "Răzvan" Popescu.) Pentru Popescu, Thomas e "un iluminat radical şi fanatic". Fără el, producătorul - "un tip limitat", "un cerşetor prea insistent" - s-ar "întoarce să îngraşe porci". Actorul neglijat de Thomas e un "bou arătos" - Thomas l-a ales ca alter ego aşa cum s-ar fi "pălmuit în oglindă". Actriţa care nu înţelege ce-are autorul împotriva personajului ei e genul "starletei de serie B" şi se exprimă "cel mai bine cu picioarele ei lungi, bronzate artificial" (lui Thomas "îi place ideea masochistă a unui om superior care face o pasiune pentru nişte picioare"). Dar pînă şi ea, atît cît o duce "capul ei blond", recunoaşte că "Thomas are cu ce, a regulat vreo zece filme şi nu ştiu cîte premii" (spre deosebire de "aceşti impotenţi", criticii, al căror reprezentant este Cratofil sau, pe numele lui întreg, "nevertebratul" şi "fosila de Cratofil").

În pat cu "femeia visurilor", Thomas "îi face teoria luminii la marii vizionari". Ea "nu se poate ţine după el" (normal, ce pretenţii poţi să ai de la o femeie?), dar măcar "îi contemplă satisfăcută penisul, în sfîrşit în repaos". "În sfîrşit": ah, bărbaţii ăştia superiori, care au cu ce! Ah, femeile astea nevrednice de privirea dătătoare de viaţă fără de moarte ("ochii lui Jude Law") pe care bărbatul superior se îndură, totuşi, s-o plece asupra lor! Ah, producătorii ăştia care se dau duri, dar care nu sînt decît nişte cerşetori la picioarele geniului - să zică bogdaproste că, deşi sînt nişte tipi limitaţi, li se acceptă banii şi că din cînd în cînd le mai pică şi lor cîte o starletă, din penisul, "în sfîrşit în repaos", al omului superior! Ah, criticii ăştia care, ca să-şi scrie bazaconiile elogioase, sînt plătiţi în femei! (Şi pe mine de ce nu m-a anunţat nimeni?)

Şi Piţa susţine, în introducerea sa, că Popescu "pătrunde în lumea filmului cu dezinvoltura unui cunoscător". Ba nu pătrunde decît în băiţa lui personală de vise de potenţă şi mărire, unde şi el şi Piţa (care intră după el) evoluează atît de prost, de atehnic, de inestetic, şi totul e atît de ruşinos de transparent, încît nu ştii cum să-ţi mai fereşti privirea. Singura alinare vine la sfîrşit, de la mama lui Thomas (Olga Tudorache), despre care Popescu ţine să precizeze (oarecum inutil, fiind vorba despre o femeie) că "n-a înţeles niciodată nimic". Dar ce-i spune ea prometeului dovedeşte că a înţeles prea bine: îi spune că mai bine se făcea farmacist.



 Toate articolele despre Femeia visurilor


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Femei de vis (sic!) şi filme de coşmar - Femeia visurilor, Laurenţiu Brătan
 Femeia visurilor e o profesiune de credinţă, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer