Valeria Seciu, această mare actriţă a scenei româneşti, poate fi văzută destul de rar şi e păcat, pentru că stilul său rămîne inconfundabil. La începutul anilor '90, cu Teatrul Levant, Valeria Seciu a adus pe scenă cîteva spectacole importante, dar felul său de a fi, nu prea potrivit cu epoca zgomotului şi a furiei, o va fi făcut să nu mai poată continua. Am mai văzut-o pe scena de la Mic, în rolul din spectacolul Spirit, iar mai de curînd, într-un spectacol oarecare, însă cu mari actori, lansat cu tam-tam, într-o mansardă, Top Dogs parcă se numea.
Sîmbăta trecută, pe scena Teatrului Mic, Valeria Seciu a revenit într-un rol complex, sinuos, pe care l-a dus, timp de trei ore, la perfecţiune. Am putut vedea, de data aceasta, o Valeria Seciu sarcastică, superioară, în luptă cu noile prejudecăţi ale noilor-veniţi în lume, cu televiziunea lor şi cu filmul lor care înghit teatrul sau orice formă de spectacol intim, considerat elitist, adică, ce mai, "cîh".
Spectacolul se intitulează Cum gîndeşte Amy şi este regizat de Cătălina Buzoianu, care i-a oferit şi altădată mari roluri Valeriei Seciu. Autorul piesei, englezul David Hare, este unul dintre marii dramaturgi din Marea Britanie, un scenarist de filme celebre, cum ar fi, de exemplu, Damage.
Într-o scenografie excepţională, semnată Dragoş Buhagiar, Cătălina Buzoianu a pus în mişcare un mecanism delicat al relaţiilor între mamă, actriţă celebră, dar la apusul carierei, şi fiica dinamică, adaptată la lumea în care trăieşte, dar şi între acestea, fiecare, şi celelalte ipostaze ale omului nou britanic. Deoarece există şi aşa ceva, cel puţin aşa reiese din ceea ce vedem pe scenă. Felul în care este uitat pictorul Bernard Thomas, personaj mut interpretat de Papil Panduru, sau chiar Esme Allen, celebra actriţă, spune totul despre mentalitatea unei lumi grăbite şi avide de dolari (vezi Avida Dollars al lui Salvador Dalí), dar şi de clipă, de prezent. Marea actriţă se salvează în cele din urmă cu un rol de clovn într-un teatru mic, alături de un debutant care o admiră, dar şi de datoriile contractate în urma unui plasament total greşit al banilor săi, prin deus ex machina care este fostul său ginere, omul prezentului, marca acestuia. S-ar zice că e un fel de lume cehoviană, mutată în Marea Britanie, lîngă şi în Londra, o sută de ani mai tîrziu. În jurul Valeriei Seciu, Simona Popescu (Amy), Tatiana Iekel (Evelyn Thomas, bunica fetei), Mihai Dinvale (Frank Oddie), Rolando Matsangos (Dominic Tyghe) fac figură onorabilă şi deseori sunt demni de admiraţia spectatorului.
O surpriză plăcută este, pentru subsemnatul cel puţin, Alin Mihalache, deosebit de proaspăt şi mobil, în rolul ultimului partener al personajului Esme. Pînă la urmă, după moartea năprasnică a lui Amy, mama ei, Esme Allen (Valeria Seciu), ajunge să facă ceea ce i-a spus fiica sa, să-şi ia adică soarta, din mîinile prietenului ei, Frank Oddie, care o adusese în sapă de lemn, în propriile mîini. Un fel de ironie a sorţii face ca, totuşi, să nu se poată salva fără omul viitorului, Dominic Tyghe, fostul său ginere. Finalmente, generaţia veche trebuie deci să cedeze şi să urmeze catehismul celei noi, dacă vrea să mai supravieţuiască un timp. Dar spectacolul nu se reduce la atît, el trimite sugestii mai profunde. Replicile sarcastice ale personajului Valeriei Seciu îi prilejuiesc acesteia un rol memorabil, în care sensibilitatea sa joacă pe mai multe trepte şi game. A nu se uita muzica lui Tom Brînduş şi mişcarea scenică a lui Florin Fieroiu. Pe scurt, un spectacol foarte bun la Teatrul Mic.
)
