Convorbiri Literare / mai 2018
Dancer in the Dark / Táncos a sötétben
În ultimul an al mileniului doi am văzut, la QFT Belfast (un fel de cinematecă), filmul lui Lars von Trier, Dancer in the Dark. Mai văzusem, de acelaşi regizor, doar două filme: Europa şi Breaking the Waves. Ţin minte că m-am dus, totuşi, la Dancer in the Dark în - cred - ultima zi de proiecţie. M-am "prins" de idee abia după vreo douăzeci de minute (care mi se păreau că nu se mai termină), adică o dată cu prima "evadare" muzicală a Selmei - tânăra mamă emigrantă care îşi pierde progresiv vederea - în universul ei interior. Când zgomotele din hala de producţie aveau să declanşeze sonorităţi melodioase şi un balet imaginar, "văzut" doar de ea, pentru că "ochiul închis afară, înăuntru se deşteaptă". De fapt, privind retrospectiv, exact cu asta am rămas de la film: cu cântecele Selmei (Bjork) pe care le reascult de, iată, aproape 20 de ani, cu amintirea unui extrem de insolit anti-musical şi cu o stare pe care mi-o trezesc şi cuvintele lui Nicolae Steinhardt: "Totul ne ameninţă. Timpul mai ales. Golgota e pretutindeni, ne aşteaptă - kafkian - la fiecare colţ de stradă şi-n orice fracţiune de Timp."


De ziua în care avea să se nască (în 1929) Părintele Teofil ("Părintele Bucuriei", născut fără vedere, dar înzestrat cu darul stră-vederii lucrurilor şi al înţelegerii semenilor fără să-i fi văzut vreodată), pe 3 martie 2018, am ajuns să văd montarea Táncos a sötétben / Dansând în noapte de la Teatrul Maghiar Timişoara (TMT). Ştiam - încă de la A Végjáték / Ultima mutare (2016) - că omul de teatru (actor, regizor) Kocsardi Levente este preocupat, la modul cel mai asumat, de rostul şi rolul vital jucat de teatru în viaţa omului. Într-un fel, şi pentru Selma opţiunea este la fel de radicală ca în cazul celor patru mimi din spectacolul din 2016. Acolo, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, cei patru alegeau să fie dinamitaţi împreună cu clădirea de mult părăsită a teatrului căruia continuau să-i slujească. La fel ca şi filmul lui von Trier (ca în mai vechiul Patimile Ioanei d'Arc de Dreyer, ori ca în Înălţarea Larisei Şepitko), spectacolul lui Kocsardi este un imn de slavă adus celor ce merg de bună voie la moarte. Poate aici s-ar cuveni să pomenim şi de opera pop-rock (devenită film) Jesus Christ Superstar. Pentru că în zona musicalului tragic (sau a anti-musicalului), pe filiera Bob Fosse (în filmul său, von Trier avea să-l distribuie pe Joel Gray, maestrul de ceremonii din Cabaret), ar trebui să situăm noul tur de forţă de la TMT. Adică la antipodul musicalurilor de tip mainstream - Sunetul muzicii (folosit ca referinţă în filmul lui von Trier) sau Vrăjitorul din Oz (citat aici), în care actorii se-apucă să cânte şi să danseze - după cum remarcă un personaj - fără vreo "justificare dramaturgică". Din acest punct de vedere, demersul unui spectacol precum Dancer in the Dark este extrem de solicitant. Accentele se pun pe dimensiunea "existenţialistă", iar nu pe numerele muzicale "evazioniste", momentele muzical-coregrafice având o "justificare dramaturgică" şi muzica lui Vlaicu Golcea (la fel ca mişcarea scenică regizată de Cristina Lilienfeld) fiind "personaj dramatic". De aceea, spectatorul neavizat va fi derutat de ceea ce i se propune. Pentru că, nu-i aşa, "în anii noştri se râde - influenţă hotărâtoare a şmecherilor - de cei ce merg la moarte" (Nicolae Steinhardt). Selma însă merge înspre viaţă, jertfa ei are un sens: restaurarea vederii tot mai slăbite a unicului ei fiu, printr-o intervenţie chirurgicală.


Întreaga poveste este străbătută ca un fir roşu de cuminţenia aproape ascetică a Selmei, de curăţia ochiului ei interior, de credinţa ei în "dragostea ce nu cade niciodată" şi în viaţa cea veşnică. De contrastul între nevoia ei de împreună pătimire şi autocunoaştere, pe de o parte, şi legalismul unei societăţi măcinate de patimi mărunte şi lăcomie, pe de altă parte. Mai departe, fiecare va rămâne fie în lumina dansului, fie în orbirea nopţii.

De: Patrick Ellsworth Regia: Kocsárdi Levente Cu: Magyari Etelka, Makkai Gergő, Csoma Judit, Balázs Attila, Szilasi Eszter Júlia, Kiss Attila, Aszalos Géza, Vass Richárd, Éder Enikő, Lőrincz Rita, Horányi László, Mátyás Zsolt Imre, Tar Mónika, Molnár Bence, Lukács Szilárd, Mihály Csongor, Molnos András Csaba, Lázár Dávid

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus