mai 2018
Festivalul TIFF 2018
Aurora, lungmetrajul regizat de Cristi Puiu, va fi lansat oficial în România, într-o ediţie de colecţie, carte şi Blu-ray. Aceasta a avut lansarea internaţională în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig din martie 2018.
Evenimentul va avea loc în prezenţa lui Cristi Puiu, la TIFF Lounge, pe 1 iunie 2018, de la ora 16:00, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania din Cluj-Napoca.


Tipărită într-un tiraj limitat de numai 300 de exemplare unice înseriate, ediţia de colecţie cuprinde filmul în format Blu-ray (cu subtitluri în engleză şi franceză), însoţit de un interviu realizat de Mihnea Măruţă, cu versiunea în limba engleză, precum şi de o selecţie de 48 de fotografii, făcute de Sorin Nainer pe set-ul de la filmările pentru Aurora.

Blu-ray-ul conţine o secvenţă inedită, care nu a fost inclusă în montajul iniţial.
Ca toate ediţiile de colecţie ale regizorului Cristi Puiu, şi aceasta va fi una deosebită - fiecare exemplar va conţine 8 fotograme unice şi originale din pelicula filmului de 35 mm.

Aurora este unul dintre cele mai importante şi ambiţioase proiecte ale lui Cristi Puiu. Pelicula a avut premiera mondială în 2010 la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, secţiunea Un Certain Regard, iar în România în februarie 2011.
Ediţia de colecţie va putea fi găsită la TIFF Shop şi în reţelele de librării Cărtureşti, Humanitas, Librarium şi Libris.

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/AuroraByCristiPuiu
Pagina de eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/238211990246172/

Trailer:


Recenzii:

"Puiu's performance is pitch perfect.", Jay Weissberg, Variety
"Aurora is a stunning accomplishment.", New Empress Magazine
"In many ways a work of genius...", Kate Muir, The Times
"A slow-burning TOUR DE FORCE", Manohla Dargis, The New York Times

Descarcă broşura TIFF 2018 aici.. Descarcă programul TIFF 2018 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus