august 2018
Gala Tânărului Actor HOP 2018
Norbert Boda, 23 de ani, din Baia Mare

Studii: (nivel Licenţă) Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca, secţia Artele Spectacolului - Actorie, promoţia 2017, clasa profesor Miklós Bács
Participă la Gala HOP 2018, la secţiunea Individual cu Un Henric Genial şi la secţiunea Grup cu Suicidal.


(Norbert Boda)

Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Norbert Boda: Mă numesc Norbert Boda. Am terminat actoria, fac masterul în regie şi sunt ungur.

R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
N.B.: M-au obligat părinţii. Glumesc, dar într-un fel ei m-au împins să fac asta. În liceu am fost într-o trupă de teatru (de amatori) şi acolo m-am, hai să zicem, îndrăgostit de teatru. Apoi de acolo toate au decurs de la sine.

R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
N.B.: Nu ştiam că sunt vremuri dificile atunci când m-am apucat. Auzeam zvonuri, dar pe vremea aia nu prea ascultam ce se spunea despre problemele financiare pe care le au artiştii. Speram să nu fie adevărat. Culmea este că încă sper să nu fie adevărat.

R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
N.B.: Cred că tot asta aş alege, sau poate că aş alege filmul. Cel mai îndepărtat lucru de teatru pe care aş putea să îl aleg ar fi muzica. Mi-ar plăcea să fiu un rapper bun, nebun, influent şi respectat.
Nu cred că ar fi o idee bună ca Boda de 23 de ani să facă cunoştinţă cu Boda de 18 ani. S-ar putea să mă dereglez, ar apărea un glitch în univers şi apoi m-aş evapora în spaţiu şi timp. Probabil mi-aş spune că "O să fii o persoană mai bună în momentul în care nu o să mai vrei să fii o persoană bună şi îţi dai seama că nu ai nici o relevanţă.", iar Boda de 18 ani, care e un altruist sensibil o să se frustreze, plus că ar fi prea orgolios să îl asculte pe Boda de 23 ani, care e un nihilist optimist.

R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
N.B.: M-a învăţat foarte multe tehnici actoriceşti, simt că şcoala din Cluj a făcut din mine un actor foarte versatil. Nu m-a învăţat, însă, cum să mă tratez ca actor. Spun asta din punct de vedere psihic. Am impresia că mulţi din generaţia mea am ieşit cam futuţi de cap, de parcă am trecut printr-un fel de auto-spălare pe creier. Dincolo de şcoală, am înţeles mult mai profund tot ceea ce am învăţat în facultate şi cumva şi ce înseamnă meseria de actor. Am descoperit, în viziunea mea, cea mai sănătoasă perspectivă asupra meseriei de actor. Din orice experienţă înveţi după facultate, mai ales acum că ai scăpat din bula facultăţii şi ai posibilitatea să preiei mai liber informaţiile.

R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
N.B.: Am carisma şi prezenţa unui actor, nu am o faţă bună de actor. Punctele mele forte sunt nebunia şi curajul care îmi influenţează jocul, iar punctele mele slabe sunt, de asemenea, nebunia şi curajul care îmi influenţează jocul. E paradoxal. "It's a gift and a curse." Un alt punct forte şi, totodată, slab este faptul că sunt ungur.

R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
N.B.: Aveţi nevoie de un actor care să joace o armonie excelentă între comic şi tragic şi care să se înţeleagă perfect cu regizorii? Eu nu mă potrivesc, dar Dan Pughineanu sau Alex Macavei sunt perfecţi. Însă, dacă aveţi nevoie de un actor profund, care să înţeleagă multe aspecte complexe din punct de vedere emoţional şi filosofic şi să le şi redea pe scenă, ei bine, nici la asta nu mă potrivesc, dar vi-l pot recomanda pe Andrei Han. Dacă aveţi nevoie de o actriţă care să acapareze scena cu sensibilitatea, inteligenţa, prezenţa şi sexualitatea ei de zici că emană hormoni non-stop, vă pot pune în legătură cu Denisse Moise.

R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
N.B.: Nu prea admir pe nimeni în mod special. Sunt prea narcisist. Un fost coleg din Facultate, cu care am avut ocazia să lucrez, pe nume Bora Liviu, am impresia că este unul dintre cei mai înzestraţi actori. Nu pot să spun despre el că are un atu, fiindcă are mult mai multe atuuri. E printre cei mai ofertanţi actori. Rareori mă gândesc la asta, dar dacă aş vrea să fiu în pielea cuiva, mi-ar plăcea să fiu în pielea lui Bora Liviu.

R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
N.B.: Sunt spectator de teatru. Văd mult mai atent tehnicile din spatele unei creaţii. Îmi place să văd pe scenă poveşti emoţionante şi actori buni, cu care să vreau să lucrez în viitor.

R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
N.B.: Nu îmi place critica altora, că oricum mă critic eu pe mine mult, dar sunt conştient că am nevoie şi de critica celorlalţi. Îmi plac aplauzele, am nevoie de aplauze, îmi confirmă "genialitatea". Sarcastic vorbind, nu cred în critică sau aplauze, sunt nişte mituri inventate de regizorii bătrâni ca actorii tineri să poată dormi liniştiţi. Sincer vorbind, nu îmi place întrebarea asta fiindcă nu ştiu cum să răspund sincer la ea. Cred în ele, nu am de ce nu crede, nu ştiu ce să zic... Critica şi aplauzele nu mi se par mistice sau prea filosofice. Joci bine, primeşti aplauze mai lungi şi critică mai bună, iar dacă joci prost, primeşti aplauze mai puţine şi critică mai "dureroasă".

R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
N.B.: Purcărete, ca să nu îmi dau numele meu din prima. Haha. Spectacolele lui Purcărete le admir cel mai mult, fiindcă mă simt absorbit mereu într-o lume nouă. Deoarece regia îmi place mai mult decât actoria, cumva la mine m-am gândit iniţial. Îmi place faima şi deseori proiectez un viitor ideal şi numele meu ca regizor apare peste tot. Hihi.

R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
N.B.: Citesc romane (dar mai rar) şi piese de teatru. Mă uit la seriale şi filme, de la animaţie până la artistice şi de cult. Îmi place mai mult filmul decât teatrul din postura de consumator. Sunt destul de cinefil. Îmi plac critica şi analiza de film. Mă întristează cumva ideea că teatrul, sau mai bine zis, un spectacol de teatru, moare, însă un film nu prea are cum să moară. Ascult tot felul de muzici, dar am o relaţie specială cu muzica hip-hop / rap. Visez să ajung unul dintre cei mai mari şi respectaţi regizori, ca să simt că mi-am lăsat amprenta adânc în lumea artistică. În afara teatrului îmi place să mă uit la filme, să ascult muzică la maxim şi să ţopăi prin cameră, să scriu versuri, să alerg, să înot, să cânt.

R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
N.B.: Am intrat la facultate de film din Anglia, dar am renunţat. Instinctul mi-a spus că e alegerea proastă. Sincer, actoria m-a ţinut în ţară.

R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajat într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
N.B.: Ca actor, aş prefera să fiu angajat într-un teatru naţional, mai ales pentru siguranţa financiară. Prefer să joc şi să regizez teatru, deşi consum mai mult filmele. Show-uri de televiziune, deşi nici una din ele nu îmi place în mod deosebit. Mi-ar plăcea să joc în Umbre, hihi, asta-i o paranteză.

R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
N.B.: Măi... Nu este ceva specific ce îmi place la teatrul românesc. Prefer cultura americană, am crescut cu ea şi o simt mai nativă cumva.

R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
N.B.: În general, simt că în cultura românească sunt nişte valori care nu se conectează cu mine. Asta, din nou, probabil pentru că nu am crescut cu această cultură.

R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
N.B.: M-am întâlnit cu el la biblioteca, îl căutau nişte personaje. Hahaha. Trebuia să citim pentru cursul de Teoria Dramei. Atunci am citit Şase personaje în căutarea unui autor şi îmi aduc aminte că mi-a plăcut povestea, dar nu mi-a plăcut cum a fost scrisă. Nici acuma nu îmi place limbajul pe care îl utilizează Pirandello. Îmi place foarte mult Răposatul Mattia Pascal şi Henric al IV-lea din punct de vedere al personajelor, al poveştii şi al problematicilor filosofice, dar îmi displace puţin felul în care sunt puse pe foaie. Sincer, scrierile lui mi se par de multe ori pretexte ca să îşi expună filosofiile.

R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
N.B.: Mi-ar plăcea să îmi iasă mai bine momentul individual decât la preselecţii şi, de asemenea, şi momentul nostru de grup. Mi-ar plăcea să câştig premiul cel mare, de ce să mint... Cel mai mult mi-ar plăcea ca toţi din grupa noastră să ajungem angajaţi, toţi într-un loc sau prin alte părţi, şi ca Suicidal să fie cumpărat de un teatru, să construim din el un spectacol bun.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus