- De fapt, toţi voiau să fie acolo, nici unul nu era adus cu forţa. McMurphy ca să scape puşcărie, pacienţii ca să scape de libertate, asistenta-şefă Ratched ca să le arate calea cea dreaptă celor s-au a abătut de la portretul omului-standard imaginat de societate.
Cum a ajuns spitalul de boli mintale refugiul omenirii?
*
Suntem la petrecerea de final. Toţi ochii sunt aţintiţi spre Billy, spre Randy, spre McMurphy. Undeva, pe latura dreaptă a scenei, Mancini (George Costin) îi cântă ceva Sandrei (Nicoleta Hâncu sau, într-o altă versiune de distribuţie, Corina Moise). E un blues ultra-lent, desprins de orice indicaţie a autorului textului.
O re-întâlnire a celor doi actori încântători pe umerii cărora s-au construit bună parte din marile spectacole ale trupei lui Frunză din ultimii ani. La Zbor, principalul rol masculin îi aparţine lui Andrei Huţuleac, iar Nicoleta Hâncu are prim-plan-ul feminin doar într-una dintre cele două versiuni de distribuţie.
În cealaltă, o joacă pe Sandra, ascultă cântecul lui Mancini şi zâmbeşte.
*
McMurphy refuză evadarea pe care geamurile larg deschise i-o oferă. Poate moartea lui Billy, poate oboseala libertăţii, poate o nouă tentativă de creştinare prin sacrificiul ce preia asupră-i toate păcatele omenirii.
- La ce a folosit gestul lui?
- La salvarea lui Bromden.
Curajul de a trăi pe cont propriu, strecurat ca un băţ de ştafetă de la un om la un altul.
*
Un text minunat publicat de Radu Naum în Gazeta Sporturilor din 19 septembrie 2018 se încheie după cum urmează: "Oamenii sportului poartă tricoul ţării aşa cum poartă unii T-shirt cu Messi. Tu îl iubeşti, el nu te cunoaşte".
De fapt, salvarea lui Bromden (câte nuanţe încap în interpretarea lui Alin Florea!) începe în clipa când înţelege mesajul lui McMurphy: "Tu nu te cunoşti, tu nu te iubeşti".