octombrie 2018
Festivalul de Teatru Piatra Neamţ, 2018
Conceptul de familie în România a reintrat recent în atenţia publică şi a generat nesfârşite dezbateri care au separat populaţia ţării în două mari tabere: cea care consideră că familia reprezintă uniunea dintre un bărbat şi o femeie, şi cea care consideră că o familie poate fi formată şi din persoane de acelaşi sex. În ecuaţie se adaugă, bineînţeles, copiii şi rudele. Pe fondul încordat al Referendumului familiei, spectacolul Familia fără zahăr, realizat în 2017 de Centrul pentru Teatru Educaţional Replika, în parteneriat cu Teatrul Mic din Bucureşti, a devenit extrem de actual. Deşi producţia dezbate familia în sensul ei cel mai larg, întreaga controversă care încinge reţelele de socializare şi presa românească se află în mod intrinsec în structura spectacolului.


Familia fără zahăr prezintă o serie de situaţii preluate din viaţa reală de către Mihaela Michailov, în urma unei documentări laborioase, interpretate cu pasiune şi elan de actorii Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabriel Costin, Oana Puşcatu, Silvana Negruţiu şi Paul Dunca. Cazurile ilustrate sunt binecunoscute, unele dintre ele fiind o constantă îndelungată în istoria familiei "tradiţionale" autohtone. Astfel, rând pe rând, spectacolul aduce în faţa publicului scene în care copiii sunt discriminaţi, în cadrul familiilor, în funcţie de vârstă, primul născut având parte de un tratament preferenţial, copiii sunt confruntaţi cu divorţul părinţilor, care le va separa viaţa în două, una alături de mamă, cealaltă alături de tată, divizare care va tranşa, astfel, cu brutalitate, însăşi ideea de uniune familială. În altă situaţie, copiilor li se aplică tratamente pedagogice cu cureaua sau cu palma, ca să înveţe de timpuriu disciplina usturătoare a obedienţei şi a fricii, copiii sunt abandonaţi de părinţii plecaţi în străinătate şi lăsaţi în grija unor bunici frecvent excedaţi de responsabilităţi şi care sunt portretizaţi ca nişte supereroi anonimi, copiii devin victimele unei educaţii viciate, prost înţelese, care le anulează capacitatea de decizie şi le inoculează anxietăţi, culpe şi complexe încă din primii ani de viaţă. Este prezentată şi situaţia adolescentei gay care se confruntă cu refuzul părinţilor de a o înţelege, fapt pentru care preferă să îşi părăsească familia pentru a-şi găsi echilibrul emoţional şi sentimental în medii mai prielnice.


Accentul cade preponderent pe copii, însă nu sunt excluse nici persoanele de alte vârste care fac parte din sensul general al termenului familie. Fie că vorbim de vârstnicii care se înconjoară de câini, pe care îi adoptă ca pe nişte copii, în speranţa de a găsi un remediu pentru singurătate şi frica de moarte, fie că vorbim de tineri plecaţi în Singapore, care în seara de Crăciun se întreţin cu aplicaţii prin care un robot cu voce feminină este programat să răspundă la întrebări ca un surogat de fiinţă umană inteligentă, sunt personaje care vorbesc despre familie atunci când aceasta lipseşte cu desăvârşire.

Fără zahăr, dar cu sare şi piper

Spectacolul expune multiplele faţete şi complexităţi ale familiei contemporane recurgând la empatie. Montarea lui Radu Apostol reuşeşte să foreze cu adevărat în adâncul spectatorilor prin strălucita idee de a transforma întregul spectacol într-un musical, pe muzica compusă de Bobo Burlăcianu şi pe versurile lui Bobi Dumitraş, membrii trupei Fără zahăr. Astfel, scenele sunt potenţate de muzica ce încorporează folclor românesc, cabaret, karaoke, rap, blues şi folk, oscilând stările afective pe care le ilustrează, iar versurile inspirate, de un umor când abraziv, când amar, reuşesc, alternativ, să ofere o notă de ilaritate absurdă unui moment, pentru ca în următorul să pună în funcţiune glandele lacrimale.


Umorul e de înaltă calitate, iar interpretarea actorilor, prin interacţiunile reciproce şi sincronizări, creează un organism compact, funcţionând ca o echipă adevărată. În fapt, aceştia se şi prezintă la începutul spectacolului, în aceeaşi cheie ironică, declinându-şi identitatea civilă şi, implicit, apartenenţa la o familie (şi, prin realizarea spectacolului, chiar una scenică).

După cum sugerează şi titlul spectacolului, familia românească este frecvent una amară, dar citind semnificaţia prin prisma celor care nu agreează zahărul în general, se pot identifica şi părţi bune. Dacă familia propriu-zisă are bune şi rele, în funcţie de caz, Familia fără zahăr este delicioasă de la început la sfârşit fiindcă reuşeşte să dea până şi amărelii o nuanţă îndulcită şi să ne sugereze că, la fel ca în spectacol, şi în viaţa reală umorul, muzica şi joaca ne oferă o distanţare sănătoasă faţă de propriile vulnerabilităţi.


Familia fără zahăr
Texte de Mihaela Michailov
Regie: Radu Apostol
Distribuţie: Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabriel Costin, Oana Puşcatu, Silvana Negruţiu, Paul Dunca
Scenografie: Gabi Albu / Coregrafie: Paul Dunca
Video: Elena Găgeanu, Gabi Albu / Versuri: Bobi Dumitraş / Muzica originală: Bobo Burlăcianu / Pregătire muzicală: Oana Puşcatu
Imagini din spectacol: Bogdan Catargiu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus