Dilema Veche / decembrie 2005
A History of Violence
Tom (Viggo Mortensen), protagonistul noului film al lui David Cronenberg, A History of Violence / Umbrele trecutului, are toate datele unui erou american după modelul lui Gary Cooper. Îl cunoaşteţi: înalt, liniştit, modest, aspiraţii normale (o soţie, nişte copii, un salariu), trăsături sculptate, vorbă domoală şi talentul acela - de la sine înţeles - pentru violenţă. De la sine înţeles? De la sine înţeles - una dintre primele şi cele mai durabile satisfacţii ale cinefilului (cel puţin la masculul speciei) a fost dintotdeauna aceea de a aplauda, cu conştiinţa împăcată, talentele de ucigaş demonstrate de un om de treabă. Aşa se face că, atunci cînd Tom ucide doi oameni răi, intraţi într-o seară în orăşelul în care locuieşte şi în Diner-ul în care serveşte, poţi să fii prea ocupat cu aplaudatul ca să observi din prima că e ceva în neregulă cu talentul lui Tom: e prea mult pentru un om de treabă.

De unde-i vine? Dintr-un trecut de ucigaş profesionist, pe care îl ţine ascuns? Aşa susţine înfiorătorul gangster din Philadelphia (Ed Harris) care se înfiinţează în orăşel imediat cum îl recunoaşte (sau îl confundă) pe Tom (sau Joey, cum îi spune el) la televizor. Sau e ceva ce-a zăcut dintotdeauna în el, neştiut şi nefolosit? La urma urmei, ceva asemănător pare să se ascundă şi în fiul lui adolescent, care se comportă neobişnuit de paşnic şi de matur pînă în momentul în care bagă în spital trei bătăuşi entuziaşti de la el de la şcoală. El unde şi-a format reflexele de ucigaş? Pe de altă parte, coregrafia de expert a lui Cronenberg ne face conştienţi de diferenţele dintre cele două performanţe sîngeroase: mişcările fiului sînt şocant de eficiente pentru un începător, dar sînt mişcări de începător, repezite şi înfierbîntate, în timp ce ale tatălui sînt un model de viteză fără precipitare şi de judecată rece în focul acţiunii - de stil; el pare profesionalizat, fiul - doar superdotat. Poţi să pari atît de profesionalizat şi să fii inocent? Poţi să ai un tătic inocent şi totuşi să ieşi superdotat pentru violenţă? Şi, dacă da - dacă oricine se poate naşte cu un asemenea talent -, ăsta e un motiv de a te simţi mai bine sau mai rău? În fine, cît de serios merită tratate implicaţiile neliniştitoare ale acestei poveşti?

De exemplu, părerile vor fi împărţite (şi e sănătos să fie) în ceea ce priveşte adevărul psihologic al secvenţei în care soţia lui Tom (Maria Bello) îşi pierde şi ultima rămăşiţă de încredere în omul pe care îl considerase "cel mai bun din lume" - pierdere care o sfîşie, dar care o eliberează pe femela din ea preţ de un minut sau două de împerechere brutală, pe scara interioară a casei lor. Pe de altă parte, fără sugestiile astea deranjante, universal-incriminatoare, şi fără forţa insidioasă pe care o are, aici, detaliul violent (fiţi atenţi la gestul unuia dintre cei doi "oameni răi" care intră la început în diner-ul lui Tom: acoperă cu mîna gura unei fete ca să-i înăbuşe ţipătul şi apoi se şterge pe bluza ei), A History of Violence s-ar apropia, pe alocuri periculos de mult, de oferta standard a genului. Este oare mai mult decît un film de gen prevăzut cu cîteva butoane strategice, declanşatoare de controversă, dar, în esenţă, nu foarte diferit de atîtea filme făcute la comandă? Chiar a fost făcut la comandă. La fel ca Road to perdition şi Sin City, se trage dintr-un roman grafic (i. e. de benzi desenate) şi, mergînd şi mai mult în urmă, din filmul noir; titlul ales de distribuitorul român i s-ar potrivi aproape oricăruia dintre noir-urile clasice, al căror interes pentru umbrele trecutului, sortite să invadeze, cu formele lor monstruoase, orice proiect de renaştere morală, este reversul frumoasei promisiuni hollywoodiene şi, în general, americane (poate chiar unul dintre motivele pentru care imaginile cinematografice, cu nesfîrşitele lor promisiuni de metamorfoză, şi-au găsit în America o patrie ideală), că omul se poate reinventa pe sine.

Iniţial, Cronenberg (care e canadian) pare a se mulţumi să respecte linia pesimismului noir. Respectă şi indicatoarele clasice: trece de la uciderea unui copil (de către cei doi "oameni răi") la trezirea altui copil - fetiţa lui Tom - dintr-un vis cu monştri. "Nu există monştri", îi spune Tom, care, nu peste mult timp, ne va da motive să bănuim că el însuşi e unul. Dar, în tot acest timp, Cronenberg se pregăteşte pentru o abatere de la linia asta melodramatică, familiară şi deci reconfortantă în pesimismul ei: sugestia că, şi dacă eroul american ar fi fost într-adevăr, într-o altă viaţă, un ucigaş fioros, vechea lui identitate nu trebuie neapărat să fie ca o umbră monstruoasă, sortită să-i invadeze şi să-i distrugă prezentul. De ce n-ar fi, mai curînd, ca un costum vechi în care încă mai poate intra la cîte o ocazie specială (pentru a omorî doi "oameni răi"; sau trei; sau cinci) şi din care poate ieşi la fel de uşor odată ce ocazia s-a consumat, rămînînd un "erou american", un campion al violenţei "pozitive", "aplaudabile", poate chiar "cel mai bun om din lume"? Asta nu e doar o bombiţă cu controversă asigurată, plantată într-un film de gen. E o revizuire imaginativă, subtilă, dar radicală. E o adevărată provocare.


Regia: David Cronenberg Cu: Viggo Mortensen, Maria Bello, Ed Harris, William Hurt

1 comentariu

  • si tu gorzo!
    [membru], 14.12.2007, 22:16

    Nu inteleg cum aproape toti criticii de pe lumea asta au numai cuvinte de lauda pentru filmul asta!! Ma astept la asta de la cineva care nu prea vede filme, dar...
    E foarte slab. Nu-ti ofera nimic in afara de clisee. Faptul ca se vrea (oare?) o parodie nu e o scuza.
    Dupa 'Spider' aveam asteptari foarte mari de la Cronenberg. N-am fost asa dezamagit de la 'She hate me' al lui Spike Lee. Care totusi avea cateva momente bune.


Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus