Marcel Iureş, elevul scos la tablă - Henric al IV-lea

Obiceiul prost al teatrelor de la noi de a-şi închide porţile imediat ce vine vara a fost subminat în aceste prime zile de iulie de către decanul de vârstă al regizorilor români, Liviu Ciulei. La numai câteva săptămâni după premiera cu Şase personaje în căutarea unui autor, la Bulandra a ieşit la public un nou text de Pirandello purtând aceeaşi semnătură regizorală. Spectacolul cu Henric al IV-lea are şi el, la fel ca Şase personaje..., atuul unei distribuţii alcătuite din vedete ale teatrului românesc de azi, numai că energiile sale nu se coagulează în aceeaşi măsură.

Demonstraţia lui Pirandello despre nebunie ca refugiu al celui ce gândeşte refuzând să trăiască se desfăşoară la un nivel prea teoretic, care obligă spectatorul la o concentrare continuă, fără un contrapunct necesar. Parcă nici actorii nu reuşesc să adere pe deplin, constant, la sensurile teoriei pirandelliene, aşa cum ar fi trebuit pentru ca mesajul transmis de ei mai departe să capete consistenţă şi să ajungă cu adevărat la spectatori. Singur Marcel Iureş, actorul-intelectual, detectează precis miezul viu al ideii, reuşind, atâta timp cât e în scenă, să contureze drama celui care, prea temător ca să se arunce în cavalcada vieţii, prea slab ca să se lupte pentru femeia iubită, alege să rămână prizonier al propriei sale minţi, mimând nebunia. Paradoxal însă, tocmai lui nu-i "ies" - poate fiindcă nu i se potrivesc - scenele comice, atât de necesare din punct de vedere al tehnicii dramaturgice, pentru menţinerea nivelului de atenţie al publicului. De aceea, acest nivel de atenţie scade vizibil în repetate rânduri, chiar dacă în scenă intră Camelia Maxim, Andreea Bibiri, Răzvan Vasilescu, Cornel Scripcaru, Şerban Pavlu.

Spuneam despre Şase personaje... că este o lecţie de teatru, în care funcţia decorului de a recrea din nimic o lume este subliniată de un regizor-scenograf, teoretician al mişcării de re-teatralizare a teatrului. De data aceasta, deşi regizorul e acelaşi, iar autorul piesei se numeşte la fel, elevii conştiincioşi (actorii) par să fi învăţat lecţia pe dinafară, numai că fără să înţeleagă pe deplin despre ce e vorba în ea. Luând ca reper propria "experienţă şcolară", cine poate spune a cui e vina în acest caz: a profesorului, a elevului? Exact ca la şcoală, norocul tuturor e că la tablă a fost scos cine era pregătit.