Vinul unei nopti de vara sau Fals tratat anti-cehovian - Részegek / Beţie la FNT, 2018

Vin. Vodcă. Jäger. Rom. Single malt. Ţuică. Blended. Coniac. Gin. Calvados. Cidru. Sake.

O petrecere a burlacilor. Un parastas. O nuntă.

Bancheri, manageri, o prostituată, un director de festival de film, o soţie, un soţ, o amantă, mai multe amante, un amant, mai mulţi amanţi, burlaci, divorţaţi.

O noapte. O singură noapte.

Alcool. Valuri, râuri, fluvii, mari, oceane de alcool. Toată lumea bea şi cântă şi bea şi râde şi bea şi dansează. Pe scenă.

Toată lumea râde şi îngână şi râde şi lăcrimează şi râde şi aplaudă. În sală.

În Beţie de Ivan Vyrypaev, umorul lui Radu Afrim frizează genialitatea:

- în replică & gest - trupa Companiei "Tompa Miklós" a Teatrul Naţional de la Tg Mureş calcă vârtos pe urmele extraordinarului grup de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj; şi asta mai ales pe baza celor 4 extraordinare descălecări afrimiene!

- în muzică - una zic contrabas-ul & sintetizatorul, alta vocea, încă alta versurile

- în imagine - există gaguri, există costume, există nudităţi, există frigidere vegetariene, există cuptoare cu microunde carnivore ce duc râsul pe culmile deliciosului delir

Fiecare personaj e beat rangă. Fiecare personaj îşi ia la palme viaţa şi îşi calcă în picioare destinul. În noaptea aceasta, totul se pune se striveşte sub semne de întrebare în formă de sticlă ori pahar.

Fiecare vorbeşte de Dumnezeu. Fiecare vorbeşte de iubire. Inflaţie, carnaval, metastază. Pe bază de divinitate, pe bază de amor.

Trecute dincolo de miezul marii nopţi, personajele îşi fac curaj. Nu, Cehov nu-are dreptate, rusul clasic s-a înşelat, Vyrypaev îl contrazice, rusul nou demonstrează: omul nu e sortit singurătăţii, nefericirii, ratării, există bucurie, există dragoste, există sens!

Se re-ajunge la Iisus, la picioare, la apă, la curvă. A doua venire, a doua spălare. Creştinism reloaded, J.C. 2.0.

Cetăţeni treji ai planetei, adevăr glorios spun nouă beţivii nopţii în care cerurile se deschid şi toatele sunt cu putinţă!

Aproape că prindem a spera. Noi, cei care, tăvăliţi de atâta râs şi confiscaţi de aşa discursuri voluptoase, nici nu simţim când trec orele, când se golesc sticlele, când ne sunt zdruncinate tristeţile.

Şi-apoi totul se năruie.