Cea mai recentă expoziţie de la Muzeul Jacquemart-André din Paris îi este dedicată. Invariabil, ca şi în cazul unui Rembrandt sau Vermeer, contemporanii lui revivificaţi şi graţie apetitului pentru poveste, impactul public este considerabil. Cozi peste cozi, rezervări prealabile, ticseală în micuţele săli ale frumosului hôtel particulier. Muzeul se confirmă drept cel mai dinamic şi ambiţios al Franţei (fără doar şi poate, la concurenţă cu Luvrul) în organizarea de expoziţii de mari maeştri, iar meritul este cu atât mai mare cu cât nu posedă în colecţiile proprii nicio operă de Caravaggio în jurul căreia să ţeasă un discurs. Iată, însă, cum, cu ştiinţă şi putere de convingere, se poate alege şi o temă (extrem de apetisantă: Caravaggio la Roma, prieteni şi duşmani), şi un grup de lucrări alese pe sprânceană care să o ilustreze.
Ceea ce îl vinde pe Caravaggio la cam toate nivelurile este renumele lui de bad boy. Ei, da, el a dus clar-obscurul dramatic, contrastele de lumină şi beznă până în buza şocului vizual, a pus noroi pe tălpile sfinţilor, negru sub unghiile îngerilor, cearcăne sub ochii Madonelor. A pictat cetăţeni pripăşiţi prin cotloanele Romei în chip de heruvimi, zeităţi sau Dumnezeu însuşi, sătul de seninătatea şi pompa renascentistă. Şi-a luat tovarăşii de speluncă şi partenerii şi partenerele de aşternut şi i-a pictat cum i-a lăsat Domnul, în toată imperfecţiunea lor: dogorind, bolind, dorind, hulind, duhnind. I-a dezbrăcat de ideal şi i-a transformat în noi repere, care au picat ca o ghiulea în ambientul hiperornamentat al Romei sfârşitului de secol XVI. După armoniile rafaelite şi deriva manieristă şi contrareformistă, pictura romană se întorsese spre Michelangelo şi cercul lui Rafael, exaltând grandoarea, compoziţia, anatomia all'antica, naraţiunea, gloria, mitul. Inclusiv al artistului. În mijlocul unor lucrări precum Amorurile Zeilor, ciclul de fresce din Palazzo Farnese de Annibale Carracci, trosc, pleosc, ne-am pomenit cu simple coşuri cu fructe, cu adolescenţi concupiscenţi, cu eremiţi săraci şi rufoşi şi cu Hrişti fără de aură. Nu tu scenografie, nu tu perspective, nu tu căutări compoziţionale, ci personaje iţite din întuneric, cu minimum de proptele în jur, adesea sfruntate şi asurzitor de convingătoare. Nici nu e de mirare că apariţia lui în mediile artistice romane nu a fost privită mereu cu ochi buni. A dus la asta, pare-se, şi felul lui de a fi, mereu pus pe sfadă, cu capsa pusă, puţin dispus la compromisuri de orice fel. Caravaggio a pictat oameni de rând pentru că a fost, el însuşi, unul. Răsfăţat al crâşmelor şi bordelurilor dosite prin ungherele Cetăţii Eterne, Caravaggio se poartă ca eroii tablourilor sale: se ia la harţă, se îmbată, se bate, suferă, boleşte şi o ia de la început. Asta nu înseamnă că marii comanditari ai timpului nu îşi apleacă ochii asupra talentului izbitor care se înalţă peste mahalale. Vincenzo Giustiniani şi, mai ales, cardinalul Francesco Maria Del Monte îi cer tablouri lui Caravaggio şi îi oferă alternativa palatelor înţesate de antichităţi greceşti şi romane şi instrumente muzicale de colecţie. Aici trebuie căutată preponderenţa naturilor statice din tablourile de început ale artistului, fie din Băiatul cu lăuta de la Ermitaj (Sankt Petersburg), prezentat în expoziţia pariziană prima dată după un lung proces de recondiţionare, fie din celebrul Bachus berlinez sau din Repaosul în timpul fugii în Egipt de la Galleria Doria Pamphilij.
Cu episoadele din viaţa Sfântului Matei din capela Contarelli de la San Luigi dei Francesi, Caravaggio produce primul mare şoc roman. Nu se mai văzuseră teme sacre tratate atât de diferit, atât de neaşteptat, de parcă strada s-ar fi mutat pe pereţii bisericii. Sfinţii nu mai sunt divini pentru că se înveşmântează în purpură aurită şi au halouri cât tipsiile în jurul creştetelor, ci pentru că irump violent, cu o energie telurică, în scenele umile. Fireşte, asemenea lucrări nu au cum să fie dislocate din spaţiile lor. Nici fabuloasa Madonna di Loreto din Sant'Agostino. Nici vreunul dintre marile tablouri de altar păstrate azi la Galleria Borghese. Jacquemart-André reuşeşte, însă, o mare lovitură. Aduce de la Palazzo Barberini, în cap de afiş, Judith tăind capul lui Holofernes, una dintre cele mai cunocute abordări ale episodului biblic din toată istoria vizualităţii. Dialogul cu tablourile contemporanilor pe aceeaşi temă (dată fiind recurenţa subiectului şi potenţialul lui dramatico-sângeros) - Orazio Gentileschi, Carlo Saraceni, Orazio Borgianni - este liber.
Cavalier d'Arpino (în al cărui atelier îl găsim pentru o vreme pe Caravaggio), Bartolomeo Manfredi şi Antiveduto Gramatica sunt alţi artişti din Roma începutului de secol XVII pe care stilul inconfundabil (şi adesea imitabil) al lui Merisi îşi pune pecetea. Giovanni Baglione îşi încearcă şi el puterile în tenebrismul lui Caravaggio, dar tentativele sale ies şifonate şi batjocorite de către deţinătorul drepturilor de autor. Baglione rămâne unul dintre inamicii fervenţi ai lui Caravaggio, iar gâlceava lor permanentă reverberează în juxtapunerea lucrărilor: Învierea lui Hristos de Baglione şi, mai ales, Amorul sacru nimicind amorul profan, unde putem căuta trăsăturile lui Caravaggio sub masca Diavolului. Merisi însuşi nu s-a menajat şi nu s-a îmbătat cu apă rece. S-a pictat, nu o dată, în chip de ţeastă retezată a lui Goliat, buhăit şi cu privirea pierdută.
Două lucrări din Italia, Sfântul Francisc de la Cremona şi Sfântul Ieronim de la Galleria Borghese fac linişte în jurul lor şi transformă întunericul dinăuntrul ramelor în pastă sonoră, adâncă, palpabilă. Ultimul, recunosc, e opera mea preferată din expoziţie, pentru că se sustrage oricărui program tematic şi ilustrează, după mintea mea, o singură mare idee: cea a supra-picturii, a acelor câteva opere de artă care declanşează dialogul interior şi îl perpetuează chiar şi când ochiul s-a îndepărtat de ele. Sunt acele opere pe care le ţii minte nu doar pentru cum sunt, ci, mai ales, pentru cum te fac pe tine, privitor, să fi.
Un alt subiect drag pictorului a fost reprezentat de Patimile lui Hristos. În jurul lui, alte istorii de rivalitate, dată fiind existenţa unui concurs pe această temă, iniţiat de un anume Monsignor Massimi, la care participă Caravaggio, Passignano şi Cigoli şi pe care îl câştigă acesta din urmă. Ecce Homo de Cigoli este expus alături de Ecce Homo de Caravaggio, în mod normal conservat la Palazzo Bianco din Genova. Figurii resemnate şi juvenile a lui Iisus i se contrapune un Pilat din Pont îmbrăcat după moda contemporană a lui Caravaggio şi cu trăsături îngroşate. Ambele opere sunt la fel de convingătoare, avansând ideea potrivit căreia Merisi nu a fost singurul mare pictor al timpului, ci şi unul pe care posteritatea l-a favorizat.
În viaţa scurtă a lui Caravaggio, episodul roman este unul dintre cele mai importante şi, fără doar şi poate, cel care influenţează decisiv toată opera artistului. El se termină brusc, cu o crimă. Ranuccio Tomassoni, camarad de-ai săi şi şef al miliţiilor în Campo Marzio, şi el certăreţ, şi el iubăreţ, e rănit de moarte într-un scandal de cartier. Caravaggio e acolo, deşi mâna care a ţinut spada nu se ştie cui i-a aparţinut. S-au luat la sfadă din ceva, au fost răni în anturajele ambilor, dar reputaţia pictorului (şi aşa boţită) e compromisă peste poate. Caravaggio e obligat să fugă din Roma, după cum fugise din Milano înainte. Ajunge la Napoli, este graţiat între timp, fuge şi de acolo, mereu către Sud, spre Sicilia şi Malta, trăieşte şi munceşte la fel de turbat oriunde pune piciorul. Când îl ajung din urmă conflictele semănate peste tot, hotărăşte să revină în oraşul care-l consacrase, Roma, sub protecţia lui Scipione Borghese. Nu va mai ajunge niciodată şi va muri (scrutând soarele şi delirând, după cum spune legenda; cu o infecţie generalizată în urma rănilor cauzate de altă încăierare, afirmă cercetarea), pe o plajă din Toscana. Treizeci şi opt de ani. Un arc scurt în care modernitatea frapantă a lui Caravaggio ţâşneşte cu violenţa sângelui din grumazul lui Holofern şi îmbibă cu viaţă nouă tomul gros al picturii europene.
Caravage à Rome. Amis et ennemis. Musée Jacquemart-André, Paris, 21.09.2018-28.01.2019