Aparent, un subiect de vacanţă. Ceva uşor, relaxant. Un film cu temă sportivă, numai bun de digerat după cârnaţi şi sarmale. Să nu ne grăbim însă. Battle of the Sexes / Bătălia sexelor poate fi o mâncare indigestă pentru că spune o poveste valabilă şi astăzi, la distanţă de 46 de ani. Sunt bărbaţii superiori femeilor în tenis? Nu doar în tenis, în sport. În viaţa de zi cu zi, la urma-urmei.
Exhibiţionist şi misogin
Bobby Riggs avea 55 de ani în 1973. Fost număr 1 mondial al tenisului în anii '40, deţinător a 3 titluri de Grand Slam, americanul se retrăsese din activitatea competiţională în 1959, la 41 de ani. A continuat totuşi să facă bani din tenis cu meciuri demonstrative sau aşa numitele "exhibition challenges". Exhibiţionist nativ şi misogin aşijderea, Riggs pune mâna pe telefon şi o provoacă pe Billie Jean King la un meci al sexelor. Cel puţin aşa se întâmplă în pelicula regizată de Jonathan Dayton şi Valerie Faris, în care Bobby Riggs şi Billie Jean King sunt excelent interpretaţi de Steve Carrel şi Emma Stone.
Mişcarea feministă la pubertate
Aşa cum se întâmplă nu o dată cu subiecte care te obligă să gândeşti, filmul a cules aprecierile criticilor de specialitate, dar a fost un răsunător eşec de audienţă, implicit şi comercial. Să nu pierdem însă firul epic şi mai ales provocarea. Miza nu erau doar cei 100.000 de dolari puşi pe masă de organizatori (mult, foarte mult pentru începutul anilor '70!), ci lupta directă dintre un bărbat şi o femeie. Războiul sexelor! Pe terenul de tenis, dar şi dincolo de acesta. Mişcarea feministă, încă la pubertate pe atunci, o avea printre luptătoarele marcante pe celebra Billie Jean King. Nu numai în tenis (sport), ci şi în efortul pentru drepturile minorităţilor sexuale, campioana americană fiind lesbiană declarată.
Mama WTA
Una dintre cele mai bune jucătoare ale vremii, ulterior consacrată legendă nemuritoare a tenisului, King a fost promotoarea circuitului Virginia Slims la începutul anilor '70, o alternativă la US Lawn Tennis Association, unde premiile acordate jucătoarelor erau până la de 8 ori mai mici decât ale jucătorilor. Chiar în 1973, anul întâlnirii cu Riggs, tot Billie Jean punea bazele WTA (Women's Tennis Association), organizaţie care conduce şi astăzi tenisul profesionist feminin. Înţelegeţi cât de important era meciul acela pentru ea, mai ales că doar cu câteva luni mai devreme Margaret Court, numărul 1 în tenisul feminin pe atunci şi o tradiţionalistă, fusese învinsă într-o provocare similară de Riggs!
Graţie şi determinare. Ajunge?
Corul celor care susţineau că spectacolul produs de tenisul feminin este mult sub cel al băieţilor îl avea printre solişti pe Bobby Riggs. Fostul campion de la Wimbledon presăra boiaua iute a misoginismului peste o temă altfel reală. Atunci, ca şi acum, destui observau că tenisul masculin are o calitate superioară celui feminin. Tehnica, viteza, forţa şi chiar imaginaţia din jocul băieţilor erau (sunt!) deasupra performanţelor de vârf ale fetelor. Avocaţii cauzei feministe pun(eau) pe talerul celălalt al balanţei graţia şi dorinţa de autodepăşire ale fetelor. Cam puţin totuşi, nu vi se pare?
Despre egalitatea în diversitate
Riggs o trimitea la cratiţă pe Billie Jean King, dar mult mai tânără, mai antrenată şi foarte implicată în proiectul ei, aceasta reuşea să îşi învingă oponentul care făcea paradă de masculinitatea lui. Astăzi, premiile marilor turnee sunt identice la băieţi şi la fete, doar că tribunele la meciurile celor din urmă sunt mult mai goale. Exceptând probabil finalele. Cât se poate de reală şi de normală, egalitatea femeilor cu bărbaţii trebuie căutată altundeva, fiindcă sunt atâtea zone în care "ele" excelează, iar "noi" suntem nişte penibili. Filmul nu merge atât de departe, dar cu umor, sarcasm şi inteligenţă ne obligă să ieşim timp de două ore din zona de confort a divertismentului decerebrat. Game, set şi meci!