ianuarie 2019
Comoara naivă
După fix 27 de ani, profesorul universitar Moscu Copel se întoarce la condiţia de regizor de film documentar. L-a aşteptat o întreagă lume cinefilă, întrebându-se de ce-i este, oare, suficient, să-i înveţe pe alţii, la UNATC (Mungiu, Puiu, Netzer şi ceilalţi) cum se face un cinema autentic şi valoros, uitând parcă să mai pună, el însuşi, mâna pe pârdalnicul de aparat. Ce-i drept, titlul penultimei sale creaţii (Am ales libertatea, 1991) părea a genera anumite conotaţii; în sensul că ar fi avut mai multe de spus în lumea "cealaltă". Uite că, acum, când lucrurile dau semne sumbre de reîntoarcere la... se întoarce şi documentaristul la treabă. Altă vârstă, alte mijloace, alte subiecte - dar tratate în maniera prin care Copel s-a impus ca important cineast: un feroce simţ al realităţii, dublat de cel al observaţiei; un umor sănătos, ambalat în "hâtroşenia-i" care-l defineşte de cum deschide gura; o forţă de asociere a celor cu care vine în contact, generatoare de semnificaţii surprinzătoare, subtile, inteligente. Şi gata cu laudele, că iar îi vor trebui prea mulţi ani ca să şi le savureze, în loc să vadă, voiniceşte, de regizoreala lui unică.

În anul de graţie 2018, soarta, România, Moldova natală l-au "servit", scoţându-i în cale un personaj pe care ar fi fost mare păcat să-l rateze: Ion Măric, pictor naiv ajuns student la Facultatea de arte plastice din Bacău. Adică Bacăul ce-i oferise regizorului, la sfârşitul anilor '80, şansa acelui formidabil Va veni o zi - film vitriolant şi definitoriu, prevestindu-l pe celebrul director (apoi) patron al Avicolei, Plăcintă, dimpreună cu ai săi tovarăşi... de afaceri. Deci, Moş Măric nu se trage doar din răzeştii lui Ştefan sau din universul rural al lui Creangă... din care a împrumutat, totuşi, câte ceva. Ca să pricepem şi noi, naivii, cum a fost el perceput de "lumea cultă", iată câteva mostre de criticologie plastică asupra lui şi a tablourilor sale vivante: "Ioan Măric parcă a fost hărăzit de către ursitoare să aducă bucurie, veselie şi mult optimism pe acolo pe unde umblă Dumnezeu" (site de specialitate naivă). Sau: "... ceea ce mă determină să-l consider un Chagall al artei naive". (criticul Ioan Parhon). Sau: "Comunitatea pe care o zugrăveşte încă se mai învecinează cu Dumnezeu. Deşi scara ce duce la cer are unele trepte lipsă, personajele sale se încăpăţânează să se agaţe de ea. Însă de această ‹‹cruzime›› a vederii sale se veselesc până şi îngerii". (Dan Verona). Ori, last but not least: "Ioan Măric este o garanţie pentru ceea ce am fost şi ceea ce suntem. Este o carte ce va putea fi citită şi acum, şi mâine, poimâine şi în viitor". (Dr. în Etnografie Ioan-Cornel Bălosu, Muzeul Olteniei din Craiova). Că prea era stingher Eminescu... Copel Moscu, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, îi dedică personajului un film de aproape o oră. Timp în care "Bădiţa Ion" evoluează nonşalant (dar deloc naiv!) în ipostază actoricească, lăsându-şi stoarse şi expuse toate harurile cu care l-au blagoslovit natura, lumea, piaţa, confraţii sau admiratorii.

Ce face Moscu Copel cu aşa un erou? Mai nimic. Îl lasă să se desfăşoare. Cu toată sfătoşenia lui rural-moldovenească; cu părerile, obsesiile, curajul sau fricile, ideile,ciudaţeniile sau chiar filosofia lui - mai mult sau mai puţin naivă. Motivul care l-a împins să lase naivitatea pentru o diplomă oarecum universitară (pe cruce va trebui să i se scrie, când îi va veni sorocul, "nu naiv, ci profesor!") este întors pe toate feţele realităţii - imaginate sau transfigurate. Regizorul a avut răbdarea, norocul şi curajul să suprapună figurile "chagall-ice" (sau chiar "picasso-iene", de ce nu?) din pânzele lui Măric peste lumea tridimensională, concretă şi pragmatică din care el îşi reclamă inspiraţia, unde locuieşte şi învaţă, unde expune şi vinde. A mai avut şi ştiinţa să-l stimuleze pe acest Măric să-şi dea drumul la gură, la certititudini, la obiceiuri... să râzi, sau să plângi când vezi "panteonul-pinacotecă" ca o hulubărie, improvizat din niscai şipci pe terasa blocului băcăuan şi periferic, unde artistul îşi ţine creaţia. Aia care va coborî, apoi, ca din cer, spre a fi băgată, ca orice marfă, în două valize pe rotile şi dusă la târg. Există acolo, în film, o metaforă generică: ea este coborârea. Din paradis? Din naivitate?... Moscu Copel i-a filmat în timp real o coborâre, parcă ritualică, cale de patru etaje, cu aparatul ţinut în mână de operator, escortându-l pe artistul în curs de "desnaivizare"... cum îşi ia el creaţia la purtare şi se duce s-o scoată la vânzare.

Există şi păreri oarecum "criticologice", exprimate doct sau numai tranşant, asupra curajului acestui original băcăuan de a se perfecţiona, specializa... de a parveni ca artist cu diplomă şi, fatalmente, cu trei dimensiuni, proporţii, perspectivă. Partea interesantă este că, fără a părea să insiste în mod deosebit, regizorul a găsit, a filmat, a montat cu dichis personaje vii, cu fizionomii ce par a fi reprezentat modelele de inspiraţie ale naivului pe cale de perfecţionare şi intelectualizare cu diplomă.

Dincolo de povestea lui Ion Măric, Moscu Copel ne aduce sub ochi, în maniera cu care ne obişnuise şi de care ne era dor, o lume mică, dar (vorba lui Păstorel) "cu- adâncimi fenomenale". O face empatic şi bonom, cu acelaşi umor de o imensă tandreţe care l-au făcut cunoscut şi admirat. Ne-a plăcut. Mai vrem!

Comoara naivă
Regia: Copel Moscu
Scenariul: Copel Moscu şi Doina Ruşti
Imaginea: Florin Paraschiv şi Tudor Platon
Producător: Gheorghiţă SRL

Regia: Copel Moscu Cu: Ion Măric

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus