Am pus această întrebare unor oameni care se ocupă cu filmul, fie că scriu despre el sau nu. I-am mai rugat să numească filmul românesc cel mai puternic, în opinia lor, ca şi filmul care le-a plăcut cel mai puţin - tot dintre cele româneşti. I-am rugat să argumenteze. Am completat meniul cu titlul celui mai bun film străin văzut în 2005. Rezultatul nu este un top, ci un fel de "razie", un sondaj rapid care să dea posibilitatea întrezăririi unui fir comun. Rezultatele sunt mai jos.
 1. Care a fost, în opinia dumneavoastră, cel mai important eveniment din cinematografia autohtonă a anului 2005?
 2a. Ce film românesc din acest an v-a plăcut cel mai mult?
 2b. Care film românesc vi s-a părut cel mai slab?
 3. Care e filmul străin văzut în 2005 care v-a mers cel mai mult la inimă?
ALEX LEO ŞERBAN (critic de film)
1 & 2a. Moartea domnului Lăzărescu. La cîte premii a luat (şi la noi, şi afară), nu cred că mai e nevoie să explic de ce.
2b. Cel mai slab mi s-a părut Faraonul, de Sinisa Dragin. Exact, mi s-a părut mai slab chiar şi decît 15! Dar trebuie să precizez că nu am văzut cele două filme ale lui Dan Piţa (şi, dacă o să mă întrebaţi, o să vă spun că nici nu le duc lipsa...). Adică, să argumentez ce? De ce sunt proaste, sau de ce sunt făcute? Păi, sunt făcute pentru că aceia care citesc scenariile sunt - probabil - proşti cititori de scenarii şi cred că pot ieşi filme bune din ele, şi sunt proaste pentru că, atunci cînd cei care citesc scenariile sunt cum sunt, n-au cum să iasă bune. Mai grav mi se pare că ele au trecut prin comisii ca prin brînză, în timp ce Moartea domnului Lăzărescu a fost - iniţial - respins... "Morala" fabulei? Corb la corb nu-şi scoate ochii.
3. A History of Violence ("tradus", telenovelistic, prin Umbrele trecutului) de David Cronenberg. Pentru că este cel mai bun film al regizorului canadian de la Crash (1996) încoace şi pentru că, da, formula aceasta "clasică" - de western urban - îi atrage un public mult mai numeros decît experimentele psiho-tehno-viscerale cu care ne obişnuise.
ANTOINE BAGNINICHI (distribuitor de film)
1. Din punct de vedere cultural, noua ediţie al TIFF-ului.
Din punct de vedere economic, deschiderea celui de-al doilea movieplex din Bucureşti , iar cinematografic- sucesul critic internaţional al filmului lui Cristi Puiu.
2a. Moartea domnului Lăzărescu. E singurul film românesc de ficţiune care a contat în anul ăsta; restul nu e cinema. Mi-a plăcut şi documentarul Marele jaf comunist, al lui Alexandru Solomon, pentru rigoarea şi subiectul său.
3. Gegen die Wand de Fatih Akin, pentru energia şi nihilismul lui post-punk.
LAURENŢIU BRĂTAN (critic de film)
1. Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu.
2a. Moartea domnului Lăzărescu mi-a plăcut cel mai mult.
2b. Sunt mai multe care mi s-au părut foarte foarte slabe: 15, de Sergiu Nicolaescu; Second hand, Femeia visurilor, ambele de Dan Piţa; Despre morţi numai de bine, de Claudiu Romila...
3.- Mi-ar trebui o listă cu filmele distribuite anul ăsta ca să pot răspunde... Noi albinoi , de Dagur Kari, mi-a plăcut foarte mult.
RĂZVAN RĂDULESCU (scenarist)
1. TIFF-ul. Nu numai din 2005, dar şi din 2004. Şi, probabil şi din 2006.
2a. Moartea domnului Lăzărescu.
2b. Cel mai slab mi s-a părut 15. Sunt singurele lungmetraje româneşti pe care le-am văzut.
3. Războiul stelelor III. Nu am nici o explicaţie. Ţine de compulsie.
DANA DUMA (critic de film)
1-2a. Bineînţeles, Moartea domnului Lăzărescu , plus premiul obţinut la Cannes şi succesul de public de la noi.
2b. Despre morţi numai de bine de Claudiu Romilă, care mi s-a părut un film de amator.
3. Manderlay de Lars Von Trier. Mi s-a părut genial să foloseşti aceleaşi convenţii şi să spui altceva, dar cu acelaşi efect estetic, psihologic, emoţional.
ANDREI GORZO (critic de film)
1-2a. Şi evenimentul, şi filmul românesc cel mai bun pentru mine e Moartea domnului Lăzărescu. E extraordinar de intens şi de pasionant, şi privirea pe care o aţinteşte asupra naturii umane este cea mai clară şi mai sfredelitoare (dar, atenţie, niciodată nedreaptă sau inchizitorială) pe care am întîlnit-o la cinema în ultimii ani. Văzîndu-l, te poţi simţi violentat şi răvăşit şi dus undeva unde nu vroiai să mergi, dar în acelaşi timp iluminat, chiar readus la viaţă.
2b. Hai mai bine să nu aleg între Second hand, Femeia visurilor şi 15. Sunt filme care n-ar fi trebuit să fie făcute. Trebuie să fi fost atît de clar din primul moment că nimic bun nu putea ieşi de-acolo încît nu găsesc nici o scuză pentru faptul că li s-a dat startul.
3. Closer de Mike Nichols. Cînd a fost lansat, pe la începutul anului, am crezut că impactul lui se va dovedi superficial, fiind amortizat de nişte greşeli de casting, dar de-atunci au trecut multe luni şi anti-love-story-ul lui Mike Nichols continuă să usture.
EUGEN ATANASIU (critic de film)
1. Eu zic că eflorescenţa festivalurilor a fost cel mai important fenomen al anului, o marcă a anului cinematografic. Au apărut B-Est, Festivalul Mării Negre; DaKINO a împlinit 15 ani; au continuat TIFF-ul şi Anonimul; UARF-ul a organizat o săptămînă a filmelor de succes; au continuat şi festivalurile european, britanic, finlandez...
2a. Chestiunea cu plăcutul e o problemă. Pe mine m-a interesat foarte mult 15 de Sergiu Nicolaescu. In creaţia artistică universală s-a dovedit că cineaştii pot spune nişte adevăruri pe care oficialităţile le evită. De exemplu, JFK de OIiver Stone. Ori, în 15 se spune pentru prima oară că armata a tras la Revoluţie. Putem relativiza importanţa unui conflict, dar anumite adevăruri trebuie spuse. Uitaţi, acum două zile generalul Voinea a declarat că teroriştii au aparţinut unor jocuri politice organizate de cei care au pus mîna pe putere cu ajutorul MApN. Filme istorice putem face, mai bune sau mai rele, dar să intervii în realitatea timpului e ceva foarte important.
2b. Nu m-a convins tentativa de experiment a lui Florin Piersic Jr., Fix Alert, care nu e lipsită de o anumită coloană vertebrală, dar i-ar fi trebuit mai întîi experienţă cinematografică. E o tentativă în principiu lăudabilă, dar să treci de la starea de debut direct la experiment nu e cea mai fericită situaţie.
3. Flightplan cu Jodie Foster - mi s-a părut condus cu multă inteligenţă. Filmul are o construcţie foarte solidă şi e şi foarte bine jucat.
FLORIN IEPAN (regizor)
1. Numirea lui Tudor Giurgiu la conducerea TVR.
2a. Două filme documentare pe care le-am văzut la Festivalului DaKINO: Dr. Schileru, produs de TV Etalon , şi Svenja şi alţii, produs de UNATC.
2b. Orient Express " regia Sergiu Nicolaescu, pe care am apucat să-l văd şi eu în acest an. Nu cred că mai e cazul să argumentez.
3. Un documentar irlandez: Undressing My Mother / Dezbrăcînd-o pe mama de Ken Wardrop, un documentar curajos, original, impecabil realizat şi foarte, foarte scurt - doar 5 minute!
CĂLIN CĂLIMAN (critic de film)
1-2a. Moartea domnului Lăzărescu , pe care-l consider şi cel mai important film românesc al anului. Au mai fost cîteva filme româneşti importante în acest an, iar unele au trecut neobservate, cum a fost cu Faraonul de Sinisa Dragin.
2b. Nu m-a convins debutul lui Claudiu Romila, Despre morţi numai de bine.
3. Ladies in Lavender de Charles Dance, care a făcut parte din programele Festivalul Mării Negre şi din cel al Festivalului filmului britanic.
ŞTEFAN BRADEA (distribuitor de film)
1. Evident, succesul fabulos pe care l-a avut Cristi Puiu la Cannes cu Moartea domnului Lăzărescu, urmat de o serie năucitoare de alte şi alte premii şi prezenţe la festivaluri. A fost un an fantastic pentru România la capitolul premii, cred că va fi din ce în ce mai bine pentru filmele româneşti.
2a. Sunt obligat să răspund ca la punctul 1: Moartea domnului Lăzărescu e cel mai bun film românesc al anului. Este, în acelaşi timp, şi cel mai bun produs cinematografic local văzut în ultima vreme. Ar fi crezut cineva că 25.000 de români s-ar duce să vadă un film de peste 2 ore, despre povestea tragică a unui bătrîn? Meritul este al lui Cristi, pentru premiile obţinute... dar şi al echipei de promovare, care cu riscul de a deturna un pic povestea, a creat acele bannere cu care s-a împînzit Bucureştiul în preajma lansării. La un film cu o temă îndrăzneaţă, o campanie îndrăzneaţă. Ambele şi-au meritat succesul.
2b. Ei bine, aici e mai greu. In primul rînd, pentru că nu am reuşit să văd decît o parte. Totuşi, ca să nu mă feresc de un răspuns clar, acord lingura de lemn producţiei autohtone 15 de Sergiu Nicolaescu. Pentru titlu, pentru trailerul agasant de pe Pro TV, pentru marinarul Marinică, pentru că ai în permanenţă senzaţia că cineva a vrut să-şi facă o dambla cu filmul ăsta, uitînd spectatorii... în sală.
3. Mai am de văzut Wallace & Gromit şi Constant Gardener, care par a fi două piese grele pentru topul anului ăsta. Insă filmul meu de suflet pentru 2005 esteLemony Snicket's A Series of Unfortunate Events. Jim Carrey, diabolic-cameleonic, şi lumea bizară în stil Burton m-au lăsat cu gura căscată. E singurul film din ultima vreme pentru care mi-aş dori ceva înjurat azi de orice cinefil respectabil: un sequel.