martie 2019
Articole diverse
A cincea ediţie a rezidenţei de scenaristică Pustnik, primul astfel de program din România destinat tinerilor scenarişti şi regizori emergenţi din întreaga lume, va avea loc între 2 şi 10 septembrie 2019, la Portul Cultural Cetate, pe malul Dunării.

Timp de nouă zile, opt cineaşti (trei din România şi cinci din afara ţării) aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj îşi vor dezvolta proiectele în cadrul Pustnik. Pe întreg parcursul rezidenţei, invitaţii internaţionali ai ediţiei - producători, scenarişti şi cineaşti prestigioşi - vor conduce sesiuni de îndrumare cu participanţii, masterclass-uri, mese rotunde şi discuţii extinse despre oportunităţile de co-producţie cu România.


Regizorii şi scenariştii se pot înscrie cu proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare (synopsis, exposé, treatment sau prim draft). Aceştia trebuie să fi scris anterior scenariul pentru cel puţin un scurtmetraj sau un lungmetraj prezentat într-un festival internaţional notabil.

Deadline-ul pentru aplicaţii este 22 aprilie 2019, iar înscrierea se poate face online, accesând www.pustnik.com. Puteţi găsi toate informaţiile despre acest proces în secţiunea How to apply. Rezidenţa nu presupune taxe de înscriere sau participare, organizatorii acoperind costurile de cazare, masă şi transport din Bucureşti la Port Cetate.

Selecţionerii rezidenţei sunt Andreea Borţun (scenarist şi regizor, România) şi Bryn Chainey (scenarist şi regizor, Marea Britanie/Australia), co-fondatori ai programului Pustnik.

Unul dintre primii invitaţi speciali confirmaţi pentru ediţia din acest an este cineasta de origine siriană Soudade Kaadan. Lungmetrajul său The Day I Lost My Shadow a primit premiul pentru debut la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia în 2018, continuându-şi apoi circuitul festivalier la Toronto, BFI Londra, Busan şi Rotterdam. Doar câteva luni mai târziu, scurtmetrajului său Aziza i-a fost acordat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Sundance.

Soudade Kaadan va împărtăşi rezidenţilor sfaturi din experienţa sa profesională şi creativă, cu un focus pe tranziţia de la scurtmetraj la lungmetraj, făcând un studiu de caz pe propriile filme.

Tema rezidenţei 2019 se construieşte în jurul noţiunilor de răbdare şi perseverenţă. Lucrul la un scenariu, trecerea de la scenariu la film, toate acestea pot lua timp - uneori prea mult timp. În cadrul Pustnik încercăm să dăm deoparte lucrurile care ne presează sau ne distrag şi să ne întoarcem la ceea ce stă la baza procesului: gânduri, emoţii, vise, poveşti, natură. Încurajăm rezidenţii nu numai să îşi facă timp să lucreze pe propriile scenarii, dar şi să acorde timp, ascultând cu generozitate poveştile, ideile şi experienţele celorlalţi. Pustnik e un îndemn la a ne trăi solitudinea creativă în rândul unei comunităţi.


Despre Pustnik:
Pustnik este prima rezidenţă internaţională de scenaristică desfăşurată în România. Proiectul îşi propune să le ofere tinerilor scenarişti un context prielnic dezvoltării poveştilor la care lucrează, într-un cadru natural şi relaxat, departe de presiunile industriei. În acelaşi timp, Pustnik îşi doreşte să creeze în jurul său o reţea de profesionişti din cinema, cercetători şi oameni de cultură, cu scopul încurajării colaborărilor dintre aceştia.


Mai multe informaţii:
www.pustnik.com / www.facebook.com/pustnik
Dan Angelescu - [email protected]

Program organizat de Asociaţia TETA
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus