St. John - The Constant Gardener

Dacă m-ar fi întrebat cineva care este cea mai bună adaptare cinematografică după John Le Carre aş fi răspuns fără ezitare - The Spy Who Came in from the Cold. De o săptămână încoace nu mai sunt aşa de sigur.

The Constant Gardener, tradus iniţial la noi, hodoronc-tronc, Grădina secretelor şi mai apoi, complet eronat, Prietenie absolută (titlul celei mai recente cărţi Le Carre) este filmul pe care îl aştept de astă-vară, când a fost lansat tiptil la americani, înainte de a fi proiectat la Mostra veneţiană, şi care ajunge în fine şi pe ecranele mioritice, niţel după Crăciun. Poate că pare inutil de menţionat, după introducerea pe care tocmai aţi citit-o, dar aşteptarea a meritat cu prisosinţă. Iar cei care se aşteaptă la un film clasic de spionaj, dat fiind numele autorului (în continuare unul dintre cei mai subestimaţi scriitori contemporani, demn urmaş al lui Graham Greene şi un om care nu scrie - şi despre care nu se scrie - suficient de mult) vor fi probabil surprinşi de denunţul furios şi trist al marilor corporaţii care-şi bat joc cu zâmbetul pe buze de oamenii nefericiţi, denunţ împachetat savant într-una din cele mai frumoase (şi triste) poveşti de dragoste din istoria recentă.

Dacă ne gândim că ultimele adaptări după Le Carre (inteligentul Russia House şi satiricul Tailor of Panama) n-au avut defel impactul meritat şi dacă ne gândim la alegerea cel puţin curioasă a regizorului (Fernando Meirelles, autor a dinamitei braziliene Cidade de Deus), atunci The Constant Gardener devine o surpriză binevenită. Montat cu sufletul la gură şi filmat în ton cu destinele personajelor (Londra posacă, albastru metalizat, Africa ultrasaturată, cumplit de frumoasă şi neînchipuit de crudă), jucat de la strălucit în sus (Ralph Fiennes, Rachel Weisz, Hubert Kounde, Bill Nighy, Pete Postlethwaite, Danny Huston - son of John) şi acompaniat de partitura lirică a lui Alberto Iglesias, filmul lui Meirelles e o călătorie fragmentată către o destinaţie inevitabilă, de la opening-ul fantomatic şi pînă la finalul devastator emoţional.

Apropo de final - încercaţi să nu rataţi insertul semnat Le Carre din post-generic; e posibil să vi se înmoaie genunchii dar e şi mai posibil să-mi daţi dreptate: The Constant Gardener e unul din cele mai bune filme ale anului.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.