Stilistic, într-adevăr, extravaganţa pentru Ozon constă chiar în lipsa ei. Regizorul abordează subiectul într-un mod solemn, transformînd Lyonul într-un oraş al victimelor care aşteaptă să iasă în calea celor trei protagonişti: Alexandre (Melvil Poupaud), François (Denis Ménochet) şi Emmanuel (Swann Arlaud). Momentele vîrf-de-lance ale filmului sînt cele în care autorităţile cer victimelor să reconstruiască detaliat momentele de abuz, de cele mai multe ori ajungîndu-se la cadre apropiate, linişte de mormînt, lacrimi şi priviri în gol. Deşi există secvenţe de amintiri, Ozon nu intră niciodată în reprezentarea abuzului; momentele în care victimele ajung faţă-în-faţă cu abuzatorul lor sînt cel puţin la fel de tulburătoare. Căci abuzatorul este un bătrîn care îi priveşte în ochi şi îşi recunoaşte nonşalant faptele cu o genuinitate revoltătoare. Nu vorbim, totuşi, despre un film mobilizator. Ozon pare mai degrabă interesat de dinamica credinţă-cler, observînd cum abuzurile sexuale din interiorul bisericii degradează conceptul de credinţă prin opoziţia dintre predicile creştine pe care oficialităţile bisericii le scot la înaintare în mod pervers (iertare, pace interioară, greşeala ca element comun al muritorilor, judecata lui Dumnezeu va fi cea dreaptă etc.) şi poveştile traumatice ale celor trei bărbaţi.
Filmul joacă corect şi nesurprinzător. Ozon e mai mult ca sigur (şi pe bună dreptate) un partizan, iar modul prin care a ales să structureze naraţiunea şi mesajul anticlerical este ingenios, însă previzibil. Alexandre este un tată familist şi un catolic convins, care crede cu tărie că biserica trebuie schimbată din interior. François, pe de altă parte, e un ateu declarat, gata oricînd să defăimeze biserica catolică şi să se ia la trîntă cu oficialităţile ei. Emmanuel constituie, cu siguranţă, centrul de interes al filmului - un tînăr şomer aflat într-o relaţie toxică, o prezenţă tulburată şi tulburătoare care ameninţă oricînd să aibă o criză de epilepsie, să devină violent sau să izbucnească în plîns. Cu această serie de perspective se înarmează Ozon pentru a ataca cu succes atît abuzurile propriu-zise, cît şi complicitatea la abuzuri - Bernard Preynat, Cardinalul Barbarin (François Marthouret), o parte din presa locală, părinţii victimelor şi toţi cei care iau (luăm) parte la perpetuarea abuzurilor instituţionalizate.
(Călin Boto este critic de film şi redactor Film Menu)
Grâce à Dieu / Slavă Domnului! va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului European 23.FFE pe 22 iunie 2019 la Cinema Elvira Popescu (ora 20:30) şi pe 23 iunie 2019 la Cinema Muzeul Ţăranului (ora 14:30).