Cînd am citit în program că Marea Britanie este prezentă la Festivalul Filmului European - ediţia 2019 cu o producţie veche de trei decenii, Henry V (1989), mi s-a părut o alegere cel puţin neaşteptată, dacă nu chiar bizară de-a dreptul. Apoi am văzut filmul şi AM ÎNŢELES:
1. am înţeles ce mult înseamnă o nouă viziune cinematografică, o altă perspectivă asupra unor evenimente istorice care s-au petrecut cu sute de ani în urmă;
2. am mai înţeles cum te poţi înfiora văzînd şi ascultînd o seamă de actori experimentaţi cum dau viaţă unor personaje prăfuite;
3. în sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, am înţeles, încă o dată, cît de complexe pot fi personajele Marelui Will, cît de mare poate fi lucrătura cuvintelor atunci cînd ai talent cu carul.
2. am mai înţeles cum te poţi înfiora văzînd şi ascultînd o seamă de actori experimentaţi cum dau viaţă unor personaje prăfuite;
3. în sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, am înţeles, încă o dată, cît de complexe pot fi personajele Marelui Will, cît de mare poate fi lucrătura cuvintelor atunci cînd ai talent cu carul.
După îndrăzneaţa adaptare din 1944, elogiată de însuşi prietenul său apropiat, premierul de atunci Winston Churchill, multă vreme s-a crezut că nimeni nu poate depăşi performanţa carismaticului Sir Laurence Olivier; părerea mea de simplu spectator este că producţia din 1989, a celuilalt Sir, Kenneth Branagh, este mult mai profundă şi chiar mai uşor de digerat pentru publicul contemporan. Fermecătoare lecţie de istorie a Evului Mediu Târziu, din care aflăm cum nişte banale mingi de tenis pot declanşa un război, care a culminat cu marea victorie de la Azincourt unde, printr-o tactică inteligentă, cavaleria franceză a fost măcelărită la ea acasă.
Despre distribuţie, numai de bine: Un Kenneth Branagh la 29 de ani, probabil nu întîmplător aflat la aceeaşi vîrstă cu a Regelui Henric de la momentul începerii acţiunii, îşi cîntăreşte fiecare cuvînt şi gest cu o eleganţă aristocratică. * Inspirată alegerea lui Derek Jacobi în rolul corului, acest indispensabil "personaj colectiv", cel care are misiunea ingrată de a reda în cuvinte ceea ce lipseşte din imagini. * Durduliul actor scoţian Robbie Coltrane îl interpretează magistral pe alcoolicul mucalit Sir John Falstaff (deşi în piesa lui Shakespeare este menţionată doar moartea acestuia, fără să fie un personaj propriu-zis; el apare, de sine stătător, în Henric al IV-lea, Părţile 1 şi 2 şi în Nevestele vesele din Windsor. În filmul nostru, Branagh intercalează secvenţe retrospective, cu replici preluate din Henric al IV-lea). * Nu în ultimul rînd Emma Thompson (franţuzoaica prinţesă Katherine), încă soţia lui Kenneth Branagh la data lansării filmului, foarte feminină şi cu un joc de o naturaleţe şi o eleganţă ieşite din comun.
Nu ştiu dacă Shakespeare a scris capodoperele shakespeariene, nici nu vom şti vreodată cu certitudine, dar nu obosesc să admir de fiecare dată profunzimea şi greutatea replicilor protagoniştilor din paginile sale: "All things are ready, if our minds be so." (Când gata-i cugetul, e totul gata. - Henric al V-lea, Actul IV, Scena 3, în excelenta traducere a maestrului Ion Vinea).
Aşadar, stimabile cititor, vă recomand să-i vedeţi pe MS Regele Henric şi pe Sir Kenneth şi să îi includeţi neapărat în "Top5 - Preferinţe personale" pentru eventuale sondaje imaginare viitoare.
(Dan Costinaş este scriitor şi traducător.)
Henric al V-lea (Marea Britanie, 1989) poate fi vizionat la Festivalul Filmului European, la Bucureşti pe 23 iunie 2019, ora 19,30, la Cinema Muzeul Ţăranului.