Daiana Niţu (foto: Adi Bulboacă)
Andrada Ionescu: Ideo 2019 e primul Ideo la care participi?
Daiana Niţu: Da, este prima mea experienţă la Ideo Ideis.
A.I.: Ce ai descoperit la workshopuri?
D.N.: Workshopurile sunt o experienţă unică, fie că vorbim de cele de teatru sau de cele de măiestrie. La cel dintâi workshop, am descoperit puterea unui grup de liceeni care nu sunt toţi din aceeaşi trupă (noi, cei din Baia Mare, am fost mai diversificaţi, incluzând în spectacol şi oameni din alte trupe din oraş). A fost interesant să vedem cum putem construi un alt spectacol prin care să transmitem ceva şi să ne înţelegem cu personajele noastre într-un timp atât de scurt. Norocul nostru a fost că trainerul nostru, Alex Bogdan, ne-a dat o poveste superbă în care ne-am regăsit toţi şi că ne-a dat indicaţiile necesare. Suntem foarte curioşi ce trucuri a folosit Alex, personajele noastre potrivindu-se cu noi.
La atelierul de măiestrie, am descoperit care e responsabilitatea ta faţă de societatea pe care o portretizezi. Am aflat că ai nevoie de incredibil de mult curaj ca să faci un film documentar, în mod special în România. Ajungi şocat de adevărul dur, care, în general, îţi este ascuns. În raport cu grupul, e un sentiment foarte plăcut să vezi pasiunile diverse ale colegilor tăi. E plăcut să vezi colegi talentaţi, nu doar când vine vorba de teatru.
A.I.: Ce i-ai spune acum cuiva care vine pentru prima dată la Ideo?
D.N.: I-aş spune să nu îşi uite şlapii acasă. I-aş spune să se bucure din plin de acest festival, fiindcă are ocazia să salute actori cunoscuţi ai scenelor din România, să întâlnească liceeni deschişi şi talentaţi. Să te simţi acceptat în fiecare moment este un sentiment care nu apare în fiecare zi. În fiecare dimineaţă, ar fi ideal să îşi spună că "Azi e o nouă zi, încă una din puţinele care ţi-au mai rămas din acest festival". Eu una cred că asta ajută destul de mult.
A.I.: Cum te simţi tu la final de Ideo?
D.N.: Bineînţeles că după o experienţă ca asta, nu te poţi simţi foarte bine gândindu-te că s-a terminat. Totodată, eu mă simt împlinită. Mă simt aşa pentru că asta am aşteptat toată vara. Mă simt aşa pentru că am primit o validare, mi s-a spus că ceea ce fac este bine, lucru pe care îl simt de puţine ori. Mă simt aşa pentru că am fost cu unii dintre cei mai dragi oameni mie. Sunt mândră de faptul că sunt din Baia Mare şi că mi s-a oferit acest context.
A.I.: Ce s-a schimbat în cadrul trupei în urma festivalului?
D.N.: Ceva ce am învăţat despre trupă de la coordonatorii noştri, Alexandra Sabrina Vanci şi Eduard Bîndiu, este că puterea noastră ca grup este mai mare decât puterea fiecărui individ. Asta se vede şi pe scenă. Nu am avut doar ocazia de a ne cunoaşte obiceiurile de dimineaţă, dar am învăţat şi cum este să ne ascultăm mai bine unul pe altul. Am realizat că sub un singur reflector nu trebuie să fie o singură persoană, pentru că dacă ai idee cum să îl foloseşti, toate persoanele au loc sub lumina lui.
A.I.: Există vreun lucru pe care ţi l-a spus cineva sau pe care l-ai auzit în festival care te-a impresionat?
D.N.: Există. Eu am fost copleşită în ziua spectacolului. În primul rând, înainte de spectacol, au fost emoţiile. După asta, simţeam un fel de fericire pe care nu o mai simţisem până atunci. Ce ni s-a spus după, şi mie şi trupei, m-a făcut să realizez că eu în asta cred, că eu cu genul acesta de oameni în jurul meu sunt cea mai puternică şi sinceră. De când fac teatru am început să fiu mai conştientă de persoana mea, de mişcările mele şi de trăsăturile mele. Mereu am fost o persoană zâmbitoare, dar, din cauza unei voci din căpşorul meu, am încercat să nu mai zâmbesc atât de mult, pe motive că zâmbetul meu e ciudat. Într-o seară, am mers la cineva din festival fiindcă voiam să îi spun cât de mult mi-a plăcut spectacolul în care a jucat. Înainte să apuc să spun ceva, s-a uitat la mine, mi-a spus că mă recunoaşte. Mi-a spus că am un zâmbet superb pe care îl observase de dinainte. A fost un lucru de care eu aveam multă nevoie în acel moment.
A.I.: Ce lucruri din festival îţi vor lipsi până la ediţiile următoare?
D.N.: Să te trezeşti cu alarma fiecărui participant din cort e un mod unic de a te trezi, de care mie chiar o să îmi fie dor în zilele în care aş prefera să nu existe dimineţi. Pe lângă asta, o să îmi lipsească energia festivalului. Îmi vor lipsi poveştile cu necunoscuţi din miez de noapte, care devin prietenii tăi în următoarea zi. Îmi va lipsi respectul fiecărui om din acest festival pentru munca celui de lângă el. Fiind prima mea experienţă de acest fel, mereu o să am această ediţie drept termen de comparaţie pentru ceea ce fac. Ideo Ideis nu e genul de festival de care să uiţi în ziua în care te-ai întors acasă. Momentele pe care le trăieşti acolo te însoţesc peste tot. O să îţi aduci aminte de cele mai bune clipe ale tale din liceu care nu s-au întâmplat în şcoală, ci într-un orăşel mic şi ars de soare, unde s-a creat o comunitate a oamenilor care iubesc teatrul fără a avea vreunul.