august 2019
Festivalul de teatru Undercloud, 2019
Medea's boys este precipitatul unei reacţii creative de lungă durată. Fascinaţia pentru tragediile antice am dobândit-o în facultate. De atunci, în mod constant fac notiţe, visez, scriu concepte în jurul unor tragedii care s-au lipit de sensibilitatea mea şi pe care intuiesc că le pot traduce scenic valabil pentru publicurile de azi. Totodată, cu pathos-ul meu caracteristic, cred cu tărie că cele mai "dodoloaţe" spectacole ale mele vor fi, başca, tot pe tragedii.

În 2012 am intrat la masterat la Cluj cu o teză bazată pe tragedia Medeea de Euripide. Am şi început nişte repetiţii în cadrul facultăţii, dar care nu s-au decantat în vreun spectacol viabil. Nu le venise vremea. Am găsit climatul potrivit abia după şase ani, la Bucureşti, la Teatrul Apollo111. Aici montasem, ceea ce era până la acea vreme singurul meu spectacol într-un teatru privat, Pulverizare de Alexandra Badea. Argonauţii mei urmau să mă înveţe şi un alt tip de teatru, mai personal, mai aproape de mine.

În Medea's boys vorbim despre un nou concept, cu totul diferit de acela de cu ani în urmă. Mi-am pus în cap trei premise: să lucrez cu Ionuţ Sociu ca dramaturg / autor dramatic, să am o distribuţie integral masculină (povestea fiind spusă din perspectiva argonauţilor) şi să ridicăm spectacolul în regim devised theatre (ceva cu totul nou pentru noi toţi). Consider că aceste trei aspecte au reprezentat fundamentul spectacolului şi, asemenea unor pietre de boltă, îi susţin edificiul.

Am repetat exact acum un an, august-septembrie 2018, cu o echipă relativ mică, cei şase actori (Eduard Trifa, Alexandru Ion, Florin Aioane, Alexandru Chindriş, Alex Mirea şi Vlad Ionuţ Popescu), jurnalistul / dramaturgul Ionuţ Sociu, scenografa Irina Chirilă, sound designer-ul Adrian Piciorea, coregraful Attila Bordas, asistenta de regie Teodora Petre. Chimia a fost incredibilă. Se vede.

Cei şase actori s-au îndrăgostit repede de ambele registre ale spectacolului, atât de textele lui Ionuţ, cât şi de fragmentele din Euripide. S-au plăcut între ei la lucru şi am construit ÎMPREUNĂ într-un ritm susţinut. Odată cu premiera, publicul extrem de eterogen de la Apollo111 a fost foarte receptiv, ba chiar s-au creat fani ai spectacolului, care l-au revăzut de nenumărate ori (unii de mai multe ori decât mine). Ce a certificat succesul au fost reacţiile extrem de entuziaste ale criticii, dar şi invitarea / participarea la mai multe festivaluri (TESZT, FITO, FITS, Miturile Cetăţii), iar în perioada imediat următoare vom merge la Undercloud; Festivalul de Teatru - Piatra Neamţ; MOT, Skopje, Macedonia; JoakimInterFest, Kragujevac Serbia; Fest-FDR Timişoara etc.

Medea's boys
Dramaturgie: Ionuţ Sociu + fragmente din Medeea de Euripide
Regie: Andrei Măjeri
Distribuţie: Eduard Trifa, Alexandru Ion, Alex Mirea, Vlad Ionuţ Popescu, Alex Chindriş, Florin Aioane
Asistenţă regie: Teodora Petre, Victor Tunsu / Scenografie: Irina Chirilă / Coregrafie: Attila Bordas / Light design: Marius Niţu / Sound design: Adrian Picioare
Producţie: Apollo 111 / Durata: 1h 45 min

"The male orientation of classical Athens was inseparable from its genius. Athens became great not despite but because of its misogyny." Camille Paglia - Sexual Personae

Discriminarea de gen a dominat arta, cultura şi viaţa ultimelor milenii Medea's boys ilustrează o "demontare" regizorală a legendei Argonauţilor şi Lânii de Aur. Spectacolul aduce în discuţie vulnerabilităţile bărbaţilor, machismul, patriarhatul şi misoginismul, toate acestea prin ironie şi umor. Universul scenic (reprezentat de un bar cu tematică marină) este populat de o distribuţie integral masculină. Aici, câţiva argonauţi se întâlnesc pentru a celebra experienţa majoră a vieţii lor - călătoria mitologică pe nava Argo.

Apele acestor amintiri pline de curaj şi inconştienţă sunt tulburate de rememorarea Medeei, personaj imaginat de Euripide ca o apariţie castratoare, o nomadă criminală şi răzbunătoare. Ea se înfiripă mental în identităţile virusate, pline de fisuri, ale acestor şase non-eroi, martori apropiaţi ai unor evenimente majore, dar neatinşi de faimă. Manifestându-şi pornirile nu tocmai politically correct, totodată rememorând sacrificiile Medeei, dar şi recenta sa crimă, protagoniştii ajung să-şi schimbe gândirea retrogradă şi, în consecinţă, discursul sexist. Medea's Boys ne vorbeşte despre patologia iubirii, într-un spectacol erotically incorrect. În fond, e vorba despre nişte bărbaţi care încearcă să înţeleagă.

Mitul Medeei este un mit al cărui personaj principal cu greu îşi mai poate regăsi adevăratele sensuri, într-o lume a bărbaţilor, a autorităţii şi puterii. Medeea a rămas de-a lungul secolelor esenţialmente o nomadă, aflată la conjunctura unor mari culturi, sacrificată fiind de jocurile bărbaţilor.

Tăcerile exilaţilor sunt cele mai mari poveşti. Povestea Medeei este în esenţa sa o tragedie intimă a unei iubiri nerecunoscătoare. Acum, Argonauţii, cei care au început acest arhi-cunoscut mit îi sunt datori Medeei cu o reabilitare. Prin spectacolul nostru, încercăm să reabilităm un personaj iconic feminin, operând în interiorul unui grup compact, de bărbaţi, schiţând schimbări şi realizări treptate, pe parcursul producţiei / reprezentaţiilor.

Spectacolul Medea's boys va fi prezentat vineri, 30 august 2019, la ora 18:00, în cadrul Festivalului Undercloud, 2019, la Muzeul Ţăranului Român.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus