septembrie 2019
Festivalul de Film Anonimul 2019
Filmele câştigătoare ale celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL se văd în cadrul Retrospectivei care va avea loc între 12 şi 14 septembrie 2019 la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti. Pe lângă acestea, spectatorii vor avea ocazia de a viziona Donbass, regizat de Sergei Loznitsa, invitat special al ediţiei 2019 ANONIMUL, precum şi cel mai recent film semnat de Jim Jarmusch: The Dead Don't Die.

ANONIMUL prezintă la Bucureşti o parte dintre filmele proiectate în cadrul celei de-a 16-a ediţii a festivalului, care a avut loc în luna august 2019 la Sfântu Gheorghe. În perioada 12 - 14 septembrie 2019, la Cinema Muzeul Ţăranului veţi putea vedea integral competiţia de scurtmetraj internaţional, competiţia de scurtmetraj românesc şi 4 dintre cele 6 filme care au făcut parte din competiţia de lungmetraj.

Donbass, filmul reputatului cineast ucrainean Sergei Loznitsa, deschide Retrospectiva ANONIMUL joi, 12 septembrie 2019, ora 18.00. Donbass i-a adus lui Loznitsa Premiul pentru regie al secţiunii Un Certain Regard Cannes 2018.

The Dead Don't Die, cel de-al 13-lea lungmetraj al regizorului Jim Jarmusch, este o comedie cu zombies ce beneficiază de o distribuţie de excepţie: Bill Murray, Adam Driver, Tilda Swinton, Chloe Sevigny, Steve Buscemi, Danny Glover, Rosie Perez, Selena Gomez, RZA, dar şi doi muzicieni obişnuiţi cu universul lui Jarmusch - Tom Waits şi Iggy Pop. Filmul a fost prezentat în competiţia oficială de la Cannes 2019, iar în cadrul retrospectivei se poate vedea joi, 12 septembrie 2019, de la 20.30.


Patru dintre cele şase filme din competiţia de lungmetraj se regăsesc în programul Retrospectivei ANONIMUL:
Transnistra (regia Anna Eborn) - o poveste intimă despre dragoste şi prietenie într-o lume complexă şi contradictorie, care urmăreşte un grup de tineri în trecerea de la o vară toridă şi lipsită de griji la o iarnă dură în statul auto-proclamat Transnistria.
Tehran: City Of Love (regia Ali Jaberansari), o tragicomedie care a câştigat Young Jury Prize la Sofia IFF şi care împleteşte trei poveşti ale unor oameni diferiţi, locuitori ai unui oraş care îi respinge.
Working Woman (r. Michal Aviad), o poveste mereu actuală despre o femeie prinsă între grija pentru propria familie şi avansurile şefului.
The Best of Dorien B. (regia Anke Blondé) - filmul ce a câştigat Trofeul ANONIMUL 2019 şi care o are în centrul poveştii pe Dorien, o tânără cu o viaţă aparent reuşită, care se prăbuşeşte odată cu o serie de evenimente pe care nu le poate controla şi care o fac să se întrebe ce s-a întâmplat cu fata care odinioară asculta Nirvana şi visa să lucreze pentru Veterinari Fără Frontiere.



Competiţiile de scurtmetraje internaţionale şi scurtmetraje româneşti se pot vedea sâmbătă, 14 septembrie 2019, la fel ca si filmele câştigătoare ale celei de-a 16-a ediţii a ANONIMUL:
Premiul publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin - producţia spaniolă Cerdita / Piggy (regia Carlota Pereda, Spania)
Premiul publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc - Trofeul Tinereţii (regia Răzvan Oprescu)
Premiul Ovidiu Bose Paştină - The Beast / La Bête (regia Filippo Meneghetti, Franţa)
Trofeul ANONIMUL - The Best of Dorien B. (regia Anke Blondé, Belgia)


Retrospectiva ANONIMUL va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2019 la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti. Biletele pot fi achiziţionate online de pe Eventbook: http://bit.ly/BileteRetroANO

Program
Retrospectiva ANONIMUL 2019
12 - 14 Septembrie, Cinema Muzeul Ţăranului

Joi, 12 septembrie 2019
Ora 18.00
Donbass
R: Sergei Loznitsa (Germania-Ucraina-Franţa), 120'
Premiul pentru Regie, Un Certain Regard Cannes 2018
Ora 20.30
The Dead Don't Die
R: Jim Jarmusch (SUA), 104'
Cu: Bill Murray, Tilda Swinton, Adam Driver, Steve Buscemi, Tom Waits
Film de Deschidere & Competiţie Oficială, Cannes 2019

Vineri, 13 septembrie 2019
Ora 17.30
Competiţie Lungmetraj
Transnistra
R: Anna Eborn (Suedia-Danemarca-Belgia), 93'
Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam 2019, Festivalul de Film DocAviv 2019
Ora 19.15
Competiţie Lungmetraj
Tehran: city of love
R: Ali Jaberansari (Iran-Marea Britanie-Olanda), 102'
Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam 2019, Premiul pentru Cea mai bună actriţă la
Festivalul Internaţional de Film de la Beijing 2019

Sâmbătă, 14 septembrie 2019
Ora 12.00
Competiţie Scurtmetraje Internaţionale
Colaholic
R: Marcin Podolec (Polonia), 11'
As up to now
R: Katalin Moldovai (Ungaria), 24'
The Role
R: Farnoosh Samadi (Iran-Italia), 12'
L'été et tout le reste
R: Sven Bresser (Olanda), 18'
In our sinagogue
R: Ivan Orlenko (Ucraina-Franţa), 20'
Pornstar
R: Maxime Caperan & Thomas Finkielkraut (Franţa), 16'
Community gardens
R: Vytautas Katkus (Lituania), 15'
The imminent immanent
R: Carlo Francisco Manatad (Filipine-Singapore-Italia), 15'
Moth
R: Shu Zhu (SUA), 17'
Scleroderma domesticus
R: Mattia Lunardi (Italia), 12'

Ora 15.00
Competiţie Scurtmetraje Româneşti
Miss Sueno
R: Radu Potcoavă, 21'
Monstrul
R: Laura Pop, 4'
Necunoscuţi
R: Ioachim Stroe, 20'
Albastru şi roşu în proporţii egale
R: Georgiana Moldoveanu, 21'
Ceva
R: Paul Mureşan, 9'
Patul lui Procust
R: Andrian Împărăţel, 17'
Cronochinezia sau cazul tânărului săritor în timp
R: Radu Bărbulescu, 20'
Telefonul
R: Anca Damian, 10'
Washington
R: Gabriel Achim, 14'
Afganistanii
R: Adrian Silişteanu, 17'
Ultimul drum spre mare
R: Adi Voicu, 12'

Ora 18.00
Competiţie Lungmetraj
Working woman
R: Michal Aviad (Israel), 93'
Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, 2018

Ora 20.00
Proiecţie filme câştigătoare ANONIMUL 2019
Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin
Cerdita / Piggy
R: Carlota Pereda (Spania), 15'
Premiul Ovidiu Bose Paştină
The beast/ La bête
R: Filippo Meneghetti (Franţa), 18'
Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc
Trofeul tinereţii
R: Răzvan Oprescu, 16'
Trofeul ANONIMUL 2019
The Best of Dorien B.
R: Anke Blondé (Belgia), 107'
Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam 2019

Ne puteţi urmări pe:
http://www.festival-anonimul.ro | Facebook | Instagram


Silva a prezentat ediţia a 16-a a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundaţia Anonimul şi Asociaţia FAMart.
Proiect cultural co-finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Cineaştilor din România şi Dacin Sara.
Sponsori: Bristot România, TNT Romania, IT Smart Distribution
Parteneri principali: Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Green Village, Green Dolphin Camping
Parteneri: Memento Bus, Selgros, IQOS, Hotel Ibis Gara de Nord, Enterprise, Navrom Delta, Complex Europolis, Hotelul Delta, Asociaţia "Ivan Patzaichin - Mila 23", Film Festival, iCover, Evergreen Concept, Sound Division, Creatrix Fama, Coca-Cola, Via Viticola, Crama Alcovin Măcin, Crama Hamangia, Mouton Cadet, Martini, Eventbook.ro
Cu sprijinul: Primăria Mahmudia
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Libertatea.ro, News, All about Romanian Cinema, Films in Frame, Ziarul Metropolis şi Un site de muzica.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus