Toată lumea crede că deţine adevărul absolut, aproape nimeni nu mai are azi răgazul să vadă dincolo de globul lui de cristal. Ştim totul despre jobul perfect, despre cuplul perfect, despre felul în care trebuie să ne prezentăm în societate, ştim ce să mîncăm, cînd e bine să avem un copil, cum să ne creştem copiii. Dar aproape nimeni nu ştie ce să facă atunci cînd cuplul e atins de imperfecţiune. Sînt momente în care partenerul tău devine un monstru, tu eşti monstru pentru el. Prietenii, vecinii, familia care ne judecă se transformă şi ei în monştri.
Şi eu.
Şi tu.
rostite în timpul unei conversaţii telefonice, nu au nevoie de replicile interlocutorului, pentru că ştii sigur că sînt răspunsuri la
Te iubesc.
Ai grijă de tine.
E clar că vorbim cu toţii în clişee şi sîntem nişte monştri lingvistici. La asta mă gîndeam în timpul filmului. Apoi ies de la film şi îi văd afişul transformat involuntar, pe colţul clădirii cinematografului "Victoria" din Cluj, în această "Pieta cu scară" care rupe toate clişeele.
Monştri. este debutul în lungmetraj al regizorului Marius Olteanu. El are deja experienţă în cinema, a semnat mai multe scurtmetraje, a realizat un documentar despre Timoc şi a fost asistentul de regie al lui Cristi Puiu la Sieranevada; debutul său în lungmetraj e bine construit şi dovedeşte mult talent.
Monştri. spune o poveste de dragoste neobişnuită. Structurat în trei capitole, filmul ni-i prezintă pe rînd pe cei doi protagonişti, separat, doar vorbind la telefon; apoi împreună, un cuplu căruia i se pune în ultimul capitol această etichetă, de "monştri". Audiatur et altera pars este un principiu fundamental în sistemul juridic care impune să asculţi ce are de spus şi cealaltă parte sau celelalte părţi implicate înainte de a trage o concluzie. Asta ne îndeamnă Marius Olteanu să facem în Monştri.
Dana şi Arthur sînt tineri, vin din ceea ce s-ar putea numi clasă de mijloc, nu par să aibă probleme financiare majore, însă au cu duiumul din cele existenţiale.
Pe Dana o vedem prima oară pe peronul unei gări, semn al unei vieţi sub semnul inconstanţei sugerate de venirea şi plecarea trenurilor. Înţelegem că ea nu a mai urcat în trenul care trebuia să o ducă din Bucureşti pentru o călătorie în interes de serviciu. Alege să urce într-un taxi cu care colindă întreaga noapte oraşul. Excelentă alegerea actriţei Judith State în rolul Danei, ea exprimă prin toţi porii un fel de oboseală şi o tristeţe nedefinită. Îi ghicim starea mai mult din tăceri şi priviri, din postura corpului decît din vorbe. Între ea şi taximetrist, jucat cu precizie de Alexandru Potocean, se înfiripă o oarecare simpatie şi din frînturile lor de conversaţie începem să pricepem de unde i se trage Danei nefericirea: relaţia cu soţul ei, cu care vorbeşte la telefon în timpul plimbării cu taxiul, se află într-un punct de impas. (De remarcat în rolurile secundare, pe lîngă Alexandru Potocean, prezenţele Dorinei Lazăr şi a lui Şerban Pavlu.)
Apropo de punct: ortografia stabileşte ca regulă că nu se pune punct după titlu, cu toate acestea cuvîntul "Monştri" din titlul filmului este urmat de punct; totuşi, finalul ales de regizor, care semnează şi scenariul, este unul deschis; nu e definitiv, ci marcat de ezitări. Ezitant, fragil, nesigur, trist este şi soţul Danei, Arthur (Cristian Popa). El este prezentat în capitolul al doilea. În aceeaşi noapte în care soţia lui se plimbă indecisă cu taxiul, el are o aventură extraconjugală.
Stilistica vizuală se lipeşte foarte bine de lucrurile pe care vrea să le transmită povestea din Monştri.: în primele două părţi ale filmului formatul imaginii e unul restrîns, seamănă cu un pătrat 1:1. Tu, ca spectator, simţi că ceva îţi scapă, vrei să vezi dincolo de ecran ca să înţelegi ce se întîmplă cu Dana şi cu Arthur, ce i-a adus în acel punct al vieţii lor, dar privirea este obligată să rămînă acolo, pentru că poţi trece dincolo de margine, nu ai cadrul de ansamblu. Puzzle-ul prinde contur abia în capitolul al treilea, cînd imaginea redevine la format normal, mai larg, şi începi să îţi dai seama că, în ciuda unei afecţiuni sincere între cei doi soţi (subliniată într-o scenă delicată de dans), există o prăpastie ce nu îi lasă să meargă mai departe. Dar nici să se despartă.
Monştri. vorbeşte subtil despre multe: nu este doar o criză de cuplu prezentată pe ecran, sînt şi alte teme ce răzbat din vieţile personajelor. Presiunea socială pe care o pune familia şi societatea pe un cuplu să aibă copii sau să nu îşi declare orientarea sexuală. Felul în care îi judecăm pe cei din jur fără să ştim adevărul întreg despre ei. Felul în care nu ştim să ne gestionăm crizele sentimentale în acele momente din viaţa unui cuplu în care fiecare e conştient că nu mai poate continua relaţia, dar nici nu poate pleca. De văzut în cinematografe din 27 septembrie 2019.
Monştri. a cîştigat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin Premiul publicului acordat de publicaţia "Tagesspiegel", Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia şi Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2019.