Ţi s-a făcut ruşine de tot ceea ce ai rîs? Te-ai împăcat în direct la Iartă-mă? Te-ai îndrăgostit de o handicapată la McDonald's? Vrei să pui pereţi de sticlă în toată casa? Ai 40 de ani, 2 copii oarecare, şi vrei să ţi-o pui cu o vedetă? Sau ai o şefă care seamănă cu Andreea Marin şi îţi aduce un toaster cadou? Minunat, dacă ai răspuns da la toate acestea, ai cîştigat un premiu-surpriză. Dacă ai răspuns nu, înseamnă că şi tu ai fost cu noi la piesa Vitamine. Şi ţi s-a făcut greaţă de tot ceea ce contribuie la consumul vieţii tale în exces aici pe pămînt. Iar voi, cei cu premiul surpriză, lăsaţi dracului sinceritatea acasă, că nu e bună de nimic. Un singur lucru contează: vitaminele. Explozia. Supradoza de realitate. Supradoza de fals. Supradoza de sănătate. Vitaminele, lumea în care Ana Mărgineanu şi Vera Ion ne-au îndopat pînă la demenţă. Daţi-ne exit şi plecaţi. Spre Teatrul Foarte Mic.
Nu ştii dacă eşti prezent la o piesă de teatru sau într-un show de televiziune. Nu ştii dacă se dau replici între personaje sau e funcţia denotativă a limbajului pe buzele lor. Nu se poate povesti, e ca şi cum ai desena o vitamină. Se administrează pe cale orală. Se bagă şi-n ochi, dacă nu pricepi. Se duce pe creier: pata. Pata care te face să faci nefăcutul. Să o rupi cu ritmul, cu normalul, cu viaţa ta obosită şi de cacao. Pata te face de tot.
Kitsch, stereotip, declic
Tatăl lucrează într-un network marketing şi nu-i place Tom Waits. Mama se epilează, se uită la televizor şi comandă fericirea prin teleshopping. Fata / Andreea joacă tenis, are 17 ani şi vrea să facă sex. Băiatul / Bro nu are viitor, lucrează la Mec şi o descoperă pe ea: surdo-muta, handicapata. De aici începe prima pată. O familie dintr-un film de categoria B trăieşte drame şi telenovele. Băiatul fuge, fata se angoasează, părinţii şi-o pun cu alţii. Băiatul moare, starul pop / Cătălin face şi desface, băutură, sex, scandal, surdo-muta a plecat în SUA. Totul impregnat în plastic şi multă televiziune.
Pe tot parcursul piesei se proiectează cadre, relaţii, poveşti, mici filme care te mută din sala de teatru într-un studio al unui mare show de imbecilizare. Da, e fix România, dar ar putea fi orice lume conectată la simulacru. Crezi că poţi fi cel mai bun, crezi că există iubire, crezi că există bine şi rău, speranţă şi teamă. Pe dracu', există doar un show tv şi multă gargară. Nimic nu e pe bune. Nici măcar trăirile personajelor, care nu durează mai mult decît un spot publicitar. Nici măcar Gigi Becali, care dă 50.000 de dolari unor tineri fugiţi de acasă (da, te-ai prins, e vorba despre fiu şi aia handicapată). Nici măcar Andreea Marin, care speculează situaţia şi vrea să-l învie pe fiul mort. Nope, totul e speculaţie şi consum.
Todo sobre mi vida
Se rîde mult în piesă. Nişte oameni obişnuiţi se dezobişnuiesc de solzii lor. E comic, apoi e tragic. De fapt, e un hipertext al cruzimii, palme iau personajele, palme iau spectatorii. Toţi iau palme, nimeni nu se trezeşte. Tu vezi că dialogul nu există şi accepţi cuvintele. Tu vrei să ţi-o pui cu o vedetă. Tu vezi cum kitschul sentimental te-a înghiţit (memorabilă scena finală în care actorii joacă în spaniolă exact telenovela; de-aia la început actorii au fost prezentaţi într-un statement al kitschului). Nu mai eşti identitate, ci un joc de informaţii şi şabloane. Mii de informaţii explodează din piesă. Totul e doar fapt şi descrierea faptului.
Pe scurt: exces, consum, simulacru, relativism, speculaţie. Şi o muncă de aproape un an între regizor (Ana Mărgineanu) şi autor (Vera Ion). O piesă scrisă în 2004 şi băgată la flacon în 2005.
"Prima variantă a textului Verei am citit-o cînd făceam selecţia pentru concursul de dramaturgie dramAcum 2. Se numea Radical. Cred că nu apucasem să o termin cînd a venit o a doua variantă, destul de diferită de prima, Eu nu sunt Tom Waits. În toamnă, la spectacolele-lectură cu textele cîştigătoare, se citea a treia variantă, la care lucrasem împreună, Vera şi cu mine. Da, asta se întîmpla în toamna lui 2004, şi de atunci am tot refăcut şi am tot lucrat, aşa că nici nu mai ştiu (poate ştie Vera) a cîta variantă e. A cincea sau a şaptea. Au fost schimbări şi modificări făcute pentru actori, pentru scenografie, în funcţie de ritmul spectacolului, în funcţie de şi pentru orice. Practic, de la prima lectură şi pînă la primul spectacol, textul a evoluat odată cu actorii şi cu spectacolul în sine. Şi ăsta este, cred, cel mai mare cîştig, pentru că întăreşte legătura între spectacol şi text, menţinîndu-le vii pe amîndouă."
Notă: Articol scris împreună cu Ana Maria Stan.
VITAMINE de Vera Ion
Regia - Ana Mărgineanu
Scenografia - Ina Isbăşescu
Muzica - Petru Mărgineanu
Coregrafia - Andreea Duţă
Lightdesign, Videoproiecţii - Lucian Moga
Cu:
Tatăl - Gheorghe Visu
Mama - Maria Ploae
Bro - Toma Dănilă
Andreea - Katia Pascariu
Muta - Mădălina Ghiţescu
Raluca - Isabela Neamţu
Cătălin - Laurenţiu Bănescu
Poliţistul - Cristian Radu