noiembrie 2019
Zilele Filmului German, 2019
Organizată de Goethe-Institut, cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Filmului German va avea loc între 21 şi 27 noiembrie 2019 la Cinema Elvire Popesco. Selecţia din 2019 este realizată de Andrei Şendrea şi cuprinde 12 dintre cele mai noi producţii sau coproducţii germane.

Ca în fiecare an, spectatorii vor putea întâlni o parte dintre realizatorii filmelor proiectate şi vor putea discuta cu aceştia la finalul lor. Astfel, în 2019 îi vom avea la Bucureşti pe: Claus Reichel - producătorul filmului Oray, Christian Klandt - regizorul filmului Leif in Concert - VOL.2 şi producătorul acestuia - Martin Lischke, Lucia Chiarla şi Eva Löbau - regizoarea şi, respectiv, actriţa din rolul principal din Reise Nach Jerusalem şi regizorul filmului Sunset Over Mulholland Drive - Uli Gaulke. Vă veţi putea întâlni cu toţi la Cinema Elvire Popesco, după proiecţiile filmelor lor.

 
 

 
Întregul program al #ZFG14 este disponibil pe: https://eventbook.ro/program/zilele-filmului-german de unde puteţi deja achiziţiona bilete.

Ediţia din 2019 se va încheia cu proiecţia filmului Der Junge muss an die frische Luft | Băiatul trebuie să iasă la aer ce urmăreşte povestea lui Hans-Peter, un băiat de nouă ani, uşor cam grăsuţ, care are o mare pasiune: să-i facă pe oameni să râdă. În urma pierderii simţului mirosului şi al gustului ca urmare a unei intervenţii chirurgicale pe care a suferit-o, mama sa cade într-o depresie profundă ceea ce îl aduce pe tatăl său în pragul disperării. Hans-Peter se simte însă mai motivat ca niciodată să-şi dezvolte talentul comic.

Filmul, distins cu Premiul pentru regie la Bavaria Film Award 2018, Premiul German pentru comedie în 2019, descrie cu simplitate o ipostază a mediului mic-burghez, bazându-se pe autobiografia cu acelaşi nume a cunoscutului comic Hape Kerkeling, devenită bestseller.
Luise Heyer, interpreta rolului principal, este prezentă în festival şi cu Leif in Concert - VOL.2 şi Das schönste Paar | Cel mai frumos cuplu.

Filmul va fi urmat de petrecerea de închidere #ZFG14, Hit Parade, ce va avea loc în Pavilion 32 (Goethe-Institut, Calea Dorobanţi 32) începând cu ora 22:30. Intrarea este liberă.

"Cel mai important aspect pentru noi este ca festivalul, rezultat al colaborării strânse dintre echipa Goethe-Institut şi curatorul nostru român, să reflecte interesul publicului pentru anumite teme, tehnici şi perspective specifice filmului german contemporan. Veţi avea surpriza să descoperiţi, în acest sens, o multitudine de noutăţi în cadrul ediţiei de anul acesta" spune Dr. Joachim Umlauf, Directorul Goethe-Institut Bucureşti.

Cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Filmului German se va desfăşura la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti începând de joi 21 noiembrie şi până pe 27 noiembrie 2019.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. Zilele Filmului German este unul dintre programele culturale cu tradiţie pe care le desfăşoară în România.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Agerpress, Zile şi Nopţi, Cinemap, Ziarul Metropolis, The Institute, Librăriile Cărtureşti, AARC - All About Romanian Cinema, MovieNews, CineGhid, CineFan, Munteanu, Radio România Cultural, Film Menu, LiterNet.
Mulţumiri: Becks, Brot Manufactur, Bad Unicorn.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus