februarie 2021
Akeelah and the Bee
Pe măsură ce cadrele de începtu se derulează în fața ochilor tăi de spectator, crezi blazat că acesta este doar un film cu negri, realizat pentru comunitatea lor. Un film soft de propagandă, educativ, ca să-i ambiționeze să-și depășească condiția și să reușească să iasă din ghetou. Mai ales că cei trei copiii care se întrec într-un concurs de ortografie fac parte din minorități. Akeelah e singura fată și e de culoare, Javier e latin, iar Dylan chinez.

Însă, încetul cu încetul, chiar dacă știi foarte bine încotro se îndreaptă și care va fi finalul, filmul te prinde. Pentru că este realizat în mod sincer. Fără artificii. Nu vrea să-ți demonstreze mai mult decât o fac imaginile.

Se filmează mult în aer liber (mare atu), iar cadrele curg frumos, cu un montaj abia sesizabil. Ca și muzica, de altfel.

Akeelah and the Bee / Akeelah și cuvintele este un fel de Educația Ritei, unde Rita nu mai e englezoaică, ci o fetiță de 11 ani, de culoare, din Los Angeles, cu ochelari și frustrări din cauza lipsei de atenție a prea ocupatei mame. Sau Good Will Hunting. Sau Finding Forrester. Pentru că, la fel ca în acestea, și scenaristul de aici optează pentru serviciu-contraserviu. Akeelah primește un profesor emerit care o ajută să înflorească, dar și ea îl învață cum să-și despietrească inima. O dublă, mereu minunată când o vedem, donare de destin. Nimic nou, așadar. Rămâne însă valabil, de văzut ce pune tânărul regizor Doug Atchinson între aceste coperți. Ce și cum. Și tocmai pentru acest mijloc fără stridențe merită să vedeți filmul.

Foarte mari vedete, foarte buni actori maturi (Laurence Fishburne, profesorul, aici cu barbă căruntă, foarte plăcut, cu vocea sa profundă, și producător al filmului, precum și Angela Bassett, mama ce nu are timp să-și cunoască copilul) au generozitatea de a nu fura cadrul. Ei o lasă pe mica Keke Palmer să se etaleze, să placă. Aceasta, energică, credibilă, copil-vedetă cu multe premii de actorie la activ, e o mică Whoopi Goldberg.

Camera își însoțește eroii și se apropie avidă de fețele lor. Foarte ingenios, de exemplu, unghiul subiectiv folosit la înaintarea ei către microfonul de pe scenă. Ca și găselnița regizorului de a o pune să bată ritmul în timp ce spune fiecare literă a cuvântului propus. Și această sacadare dă filmului un suflu modern, aproape hip-hop. Frumoasă și plastică este și acumularea foilor de dicționar, cuvintele ce cad peste ea. O reușită, condensată arătare a trecerii timpului.

Bineînțeles, există și momentul de glorie mediatică, încântarea, dar și cel de retragere a celei mai bune prietene, încercări necesare eroinei pentru a ajunge cu bine la final. Personajul comic și doza masivă de fair-play completează un agreabil film pentru copii și pentru toată familia.

Regia: Doug Atchison Cu: Keke Palmer, Laurence Fishburne, Angela Bassett, Curtis Armstrong, J.R. Villarreal, Sean Michael

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus