Un memento mori în cheie beckettiană - Orchestra Titanic

Nu ştiu cum se face, dar echipa Teatrului "Aureliu Manea" din Turda vine mereu cu ceva nou să propună publicului. Şi nu oricum, ci în viteză accelerată, astfel că abia faci faţă ritmului premierelor, alergând de la una la alta. Repertoriul stagiunii e atât de aglomerat încât abia dă timp actorilor să treacă dintr-un spectacol în altul. Dar ei nu se plâng; dimpotrivă, se bucură că pot să joace într-un teatru afirmat atât de impetuos în ultima vreme.

Cea mai recentă ispravă se numeşte Orchestra Titanic şi este o adaptare după un text al bulgarului Hristo Boytchev aparţinând regizoarei Muriel Manea-Jakab. Un text ce vine din zona teatrului absurd, încărcat de simboluri pe teme existenţiale. Augmentarea aplicată inspirat din partea regiei împlineşte scenariul în ce are el mai semnificativ şi profund, dându-i consistenţa unui eseu teatral tragi-comic despre naştere, viaţă, aşteptare, speranţă şi moarte.

Titlul trimite la fatidica noapte de pe Titanic, momentele premergătoare scufundării, când orchestra de pe vas cânta aşteptând moartea. Lumea, pe buza prăpastiei ineluctabile, petrece. Localizarea acţiunii trimite spre romanul lui Octavian Paler Viaţa pe un peron, simbolică parabolă a aşteptării beckettiene cu care se îngemănează tematic.

Spaţiul de joc, pregătit de Eliza Labancz, imaginează o gară invadată de hârtii şi mizerie. Deasupra uşii centrale e un ceas care halucinează, măsurând un timp sărit din normalitate. Personajele (unele cu identitate sexuală difuză), sunt vagabonzi rătăciţi prin desişul vieţii în căutatea unui sens existenţial. Sunt apariţii ilare, pândite de spectrul morţii (apariţii intermitente ale lui Alexandru Condurat în spatele uşii) apoi "orientate" prin pâcla neguroasă a vieţii de un spiriduş diabolic interpretat de Ioan Alexandru Savu, prestaţie de mare efect de la apariţia lui pe scenă. Ioan Alexandru Savu face un rol memorabil ca vrăjitor şi manipulator de suflete moarte.

De altfel, trebuie menţionat că Muriel Manea-Jakab face din actorii pe care îi coordonează altceva decât te-ai aştepta, altceva decât ştiai că pot face. Îi aduce pe toţi la nivelul pretenţiilor cerute, îi aduce la "temperatura" tensiunii dramatice solicitate de situaţie şi de atmosfera generală a spectacolului.

Personajele se identifică prin porecle bisilabice. Miky Paicu e Doko, un ins debusolat, obsedat de ideea plecării, George Sfetcu (în travesti) e Luba, femeia fără personalitate, Vali V. Popescu e Meto, dirijorul alcoolic, ratat şi melodramatic, Ingrid Neacşu insinuează izolarea şi teama lui Luko, altă faţă a rătăcirii într-un univers ostil transformărilor şi speranţelor aşteptate.

Montarea realizată la teatrul turdean cu piesa Orchestra Titanic este un spectacol dens, bine închegat, un eseu scenic pe tema aşteptării şi a morţii.