februarie 2020
CONSTANŢA - DE PATRU ORI FOTOGRAFIE
vernisaj: 5 martie 2020, orele 17:00, Muzeul de Artă Constanţa
 
Patru fotografi se reunesc joi, 5 martie 2020, orele 17:00, la Muzeul de Artă din Constanţa pentru patru expoziţii personale într-una singură - un fel de cvartet fotografic.

"Este întâlnirea a patru fotografi ce abordează zone comune, dacă ne referim la fotografia alb-negru sau fotografia de stradă. Elena Răceală, Magda Fulger, Emilian Avrămescu şi Bogdan Bouşcă sunt deopotrivă compatibili şi diferiţi, pentru că dincolo de elementele ce conţin subiecte, fotocompoziţii sau tehnici similare, fiecare se detaşează în planuri paralele prin configurări stilistice proprii". (Iulia Pană - scriitor, artist vizual).
 
ELENA RĂCEALĂ propune o Fracţie de lumină, metaforă pe care o transpune în lucrările ei cu prisosinţă.
MAGDA FULGER prezintă o colecţie de Geometrii fantastice si fanteziste pe planşetele spaţiilor ei imaginare, ca şi cum ar trasa fiecare linie cu precizia unui inginer.
Sub titlul PozEme, EMILIAN AVRĂMESCU expune o serie eclectică şi retrospectivă a fotografiilor sale: o poetică vizuală a vieţii cotidiene, dar şi compoziţii grafice, minimaliste, geometrice.
Constrângeri/evadare este tema lui BOGDAN BOUŞCĂ. O selecţie spectaculoasă de Fine Art Nude, generatoare de întrebări, controverse şi  multiple semnificaţii.  
 
Constănţenii  Elena Răceală, Magda Fulger, Emilian Avrămescu şi Bogdan Bouşcă sunt prezenţi în mediul fotografic naţional şi internaţional, iar lucrările lor pot fi regăsite în diverse expoziţii, colecţii şi galerii online, cum ar fi: 1x.com; Oneeyeland; Artfreelife; Photoimaginart; Art Limited; On Spot Gallery etc.
           
Expoziţia va fi deschisă de dr. Doina Păuleanu - critic de artă, directorul Muzeului de Artă Constanţa, drd. Iulia Pană - scriitor, artist vizual şi Dorin Popescu  - scriitor, eseist, doctor în filologie.
 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus