And the nominees are... - Oscar 2006

A început numărătoarea inversă: duminică, 5 martie 2006, Academia de Arte şi Ştiinţe într-ale Filmului va strînge la crème de la crème hollywoodiană la cea de-a 78-a ceremonie de înmînare a Oscarurilor. Tensiunea e aproape imposibil de suportat: ce actriţă va purta cea mai nepotrivită rochie?... Pe ce-o să mai fie Joan Rivers (prezentatoarea matusalemică a secţiunii "Covorul roşu"): formaldehidă, cocktail de uppers cu vodkă din apă de gheţar canadian, cocaină old school?... O să fie Russell Crowe băiat bun sau o să arunce cu statueta (nu a lui, slavă Domnului!) după băiatul care parchează limuzine?... Asta ca să nu mai pomenesc de premiile propriu-zise.

În caz c-aţi petrecut ultimele zile într-o peşteră din Afganistan, fără TV, ziare sau reviste de lifestyle, iată nominalizările, alea mai interesante pentru noi, publicul (pro)fan. Care va să zică:

Performance by an Actress in a Leading Role

Judi Dench (Mrs. Henderson Presents), Felicity Huffman* (Transamerica), Keira Knightley (Pride & Prejudice), Charlize Theron (North Country) şi Reese Witherspoon (Walk the Line)

Performance by an Actress in a Supporting Role

Amy Adams (Junebug), Catherine Keener (Capote), Francis McDormand (North Country), Rachel Weisz* (The Constant Gardener) şi Michelle Williams (Brokeback Mountain)

Performance by an Actor in a Leading Role

Philip Seymour Hoffman* (Capote), Terrence Howard (Hustle & Flow), Heath Ledger (Brokeback Mountain), Joaquin Phoenix (Walk the Line) şi David Strathairn (Good Night, and Good Luck)

Performance by an Actor in a Supporting Role

George Clooney (Syriana), Matt Dillon* (Crash), Paul Giamatti (Cinderella Man), Jake Gyllenhaal (Brokeback Mountain) şi William Hurt (A History of Violence)

Achievement in Directing

Ang Lee (Brokeback Mountain), Bennett Miller (Capote), Paul Haggis (Crash), George Clooney* (Good Night, and Good Luck) şi Steven Spielberg (Munich)

Best Motion Picture of the Year

Brokeback Mountain, Capote, Crash, Good Night, and Good Luck şi Munich

Best Foreign Language Film of the Year

Don't Tell, Joyeux Noël, Paradise Now, Sophie Scholl - The Final Days şi Tsotsi*

Best Documentary Feature

Darwin's Nightmare, Enron: The Smartest Guys in the Room, La Marche de l'empereur, Murderball şi Street Fight


Surprize - ce surprize?...

Mai întîi de toate, toată lumea (în cazul meu, amicii şi colegii de birou) e de acord că anul ăsta nu prea sînt surprize. Multiplele nominalizări pentru Brokeback Mountain erau de aşteptat, la fel şi cele pentru Capote şi Good Night, and Good Luck.
Unii au fost surprinşi să vadă ce de nominalizări a primit Crash - considerat de mulţi un film supra-evaluat. Mie mi-a plăcut: mi s-a părut la fel de îndrăzneţ ca şi Brokeback Mountain, abordînd problema rasismului în mod frontal şi inteligent. Mai toată lumea (vezi mai sus) consideră meritată nominalizarea lui Matt Dillon, fie şi numai pentru scena cu el şi Thandie Newton prinşi în maşina răsturnată. (Scuze de spoiler, dar filmul se cheamă chiar Crash...).

O nominalizare oarecum neaşteptată ar fi cea a lui William Hurt pentru rol secundar masculin în A History of Violence, iar aici e momentul să deplîng faptul că filmul lui Cronenberg a fost şuntat aproape cu desăvîrşire, cu excepţia nominalizării la cel mai bun scenariu, unde concurenţa e mare anul ăsta. O altă alegere îndrăzneaţă e şi Terrence Howard pentru cel mai bun actor în Hustle & Flow. Nu l-am văzut - filmul - dar cu siguranţă că Terence o să arate foarte bine la ţol festiv în seara Oscarurilor, doar că mi-e teamă (adică sper!) c-o să piardă în favoarea lui Philip Seymour Hoffman şi-al său Capote.

Ceea ce mă aduce la observaţia că (şi-am să împrumut aici un clişeu din revistele de modă) gay is the new disabled cînd vine vorba de roluri nominalizate la Oscar. După Monster-ul lui Charlize Theron, tout Hollywood se inghesuie să joace personaje gay sau transsexuale, tot aşa cum, în anii '80, actorii se băteau pe roluri de autişti (Dustin Hoffman în Rain Man), surdo-muţi (Marlee Matlin în Children of a Lesser God) ca să nu mai pomenesc de Daniel Day-Lewis în My Left Foot. Nu mă credeţi? Să-i numărăm, coane Fănică: Ledger şi Gyllenhaal Brokeback Mountain, Hoffman în Capote şi Felicity Huffman în Transamerica. Plus Catherine Keener, dac-ar fi să aplecam urechea la zvonurile apropo de Harper Lee...


Păreri de bine, păreri de rău

Apropo de Catherine Keener - despre care pot să spun că are cei mai verzi ochi cu putinţă şi e pe atît de talentată pe cît e de simţită - cît o fi fost ea de bună în Capote, parcă şi mai mult mi-a plăcut în... The 40 Year-Old Virgin - dar, ca de obicei, comediile sînt ignorate la Oscaruri, dacă nu-s dintr-o epocă în care lumea poartă rochii cu volane şi panglicuţe. Că veni vorba, nominalizările lui Judi Dench şi Keira Knightley pentru nişte roluri inspide ca un pudding englezesc mă fac să mă gîndesc că nu-s destule roluri decente pentru actriţele din ziua de azi.

Mă bucur şi că Paul Giamatti a fost în sfîrşit nominalizat, fie şi pentru Cinderella Man, după ce l-au sărit doi ani la rînd, cu American Splendor şi Sideways. Mă bucur încă şi mai tare că a fost nominalizat el, şi nu co-starurile sale de tabloid (că de celuloid mai puţin...) - alde Russell Crowe şi Renée Zellweger.

Şi, că veni vorba de bucurii, Cristina e absolut încîntată că George Clooney va fi la Kodak Theatre (şi la televizor) pe 5 martie, şi încă cu un hat-trick mai rar întîlnit (actorie, regie & scenariu).

Şi totuşi, revenind, nu pot să-mi ascund iritarea pentru preferinţa evidentă a Hollywood-ului pentru melodrama lăcrămoasă şi comedia facilă, în dauna unui film precum A History of Violence, unul din cele mai puternice şi mişcătoare filme ale lui 2005.

E supărător, de asemenea, că filmul lui Michael Haneke, Caché, în aceeaşi măsură de mişcător, n-a prins un loc la categoria film străin - fiind descalificat pe motivul (de neînţeles minţii omeneşti) că dialogul, locaţia şi actorii sînt francezi, dar ţara care l-a înaintat spre nominalizare a fost Austria. Cui îi pasă de amănuntele astea? Ei bine, Academiei.


Filme mici, dar care ridică (probleme mari)

Dacă ne uităm la numere, 2005 e al doilea an la rînd cînd nominalizările la categoriile babane s-au dus la filme pe care abia le-a văzut o mînă de oameni, relativ vorbind. Încasările adunate pentru Brokeback Mountain (32,1 milioane USD) şi Munich (33,8 milioane USD) nu fac cît a strîns un film precum Cheaper by the Dozen 2 (74,7 milioane USD). Mai e puţin şi Oscarurile o să semene cu premiile omoloage canadiene Genies, care se acordă unor filme sau seriale de televiziune pe care chiar nu le-a văzut (mai) nimeni.

Unul din motivele pentru care filmele nominalizate nu au un box office imens e şi convingerea (recentă) că şansele de nominalizare cresc cu cît un film are premiera mai tîrziu în cursul anului, preferabil în ultimul trimestru, ba chiar în ultima lună (vezi Match Point-ul lui Woody Allen, care s-a lansat pe 28 decembrie). În plus de asta, mai nou, filmele se lansează în patru săli pe tot continentul nord-american, apoi în 12 săli, apoi în 12 oraşe, şi tot aşa, pentru o maximalizare a efectului zvonistic (marketing pe gratis, cum ar veni). Dacă Brokeback Mountain ar fi fost proiectat în peste 3.000 de săli de la început, aşa cum a fost cazul cu Cheaper By the Dozen 2, poate ca ar fi avut aceleaşi încasări, cine ştie? Dar distribuitorii, în neţărmurita lor înţelepciune, nu gîndesc la fel.

Revenind la marile succese de casă, o fi fost anul maimuţei, dar n-a fost şi anul blockbuster-urilor. Pe cin' să nominalizeze şi ăia: King Kong? hm... Narnia? nţ... War of the Worlds? NO WAY!

Şi pentru ca nu putem ignora elefantul din cameră (sau orice alt animal cu gabarit depăşit), pot spune cu mînă pe inimă că Academia a făcut şi ea un lucru ca lumea anul ăsta: l-a lăsat pe King Kong cu-ale lui. Nu de altceva, dar dacă vreau să văd maimuţe uriaşe, mă duc la grădina zoologică cu o lupă puternică, fără să trebuiască să stau trei ore în întuneric & cu genunchii la gură.

Cît despre documentare, e de bine că anul ăsta filmele nominalizate chiar au fost proiectate unor fiinţe umane (vorba lui Graur Jr.). Eu unul am văzut două şi ceva - Enron..., La Marche de l'empereur şi ceva din Murderball - şi n-am auzit pînă acum de celelalte două, dar sînt convins că sînt cel puţin rezonabile. Ce diferenţă faţă de, să zicem, 1995, cînd un film ca Hoop Dreams NU a fost nominalizat de nişte documentarişti (inutil de) elitişti. Ce-i drept, au trecut 11 ani de atunci, dar, oricît, se cheamă că progresăm!

Nu ştiu în ce măsură anul 2005 spune ceva despre condiţia actuală a cinematografiei - să nu uităm c-a fost anul lui Dukes of Hazzard sau Monster-in-Law, la urma urmei - dar se poate zice că 2005 a fost un an foarte bun pentru filme mici (şi mijlocii) care abordează probleme grele (şi foarte grele). Şi nu la modul uzual, sentimentalo-stîngist, în care binele - personificat de omul obişnuit - învinge. Cu toate astea, nu cred că problemele ridicate de filmele de anul ăsta o să fie în vreun fel reflectate pe scena Oscarurilor, un show la fel de regizat ca apariţiile lui George W. Bush. Dar, cu un prezentator precum Jon Stewart - un comic extrem de inteligent din categoria fără-mamă-fără-tată -, cu George Clooney (probabil) la microfon şi cu o nominalizare pentru un film palestinian (Paradise Now), cine ştie?


And the Oscar goes to... noi, telespectatorii

Ce mi-aş fi dorit de la seara Oscarurilor - faza televizată - ar fi fost nominalizarea unei actriţe din serialul Law & Order, pe numele ei S. Epatha Merkerson. Nu importă la ce categorie. Anul ăsta, la toate ceremoniile de premii de televiziune, S. Epatha s-a purtat ca mătuşa favorită a fiecăruia, puţin nebună şi un pic abţiguită: şi-a pierdut hîrtiuţa cu speech-ul în decolteu, s-a apucat să povestească de puseurile ei de călduri de la menopauză, i-a mulţumit avocatului care a consiliat-o la divorţ... Nu vreau să mă gîndesc cum ar reacţiona dac-ar cîştiga un Oscar.

Altfel, cu excepţia cazului în care vreo casă de modă nu se gîndeste s-o îmbrace pe Keira Knightley în folie de plastic transparent, sau dacă Jon Stewart nu-şi dă drumul la gură rău de tot, pariez că seara Oscarurilor va fi un eveniment fără... evenimente.

Şi totuşi, în seara Oscarurilor trebuie să fie vorba şi despre noi, ăştia de ne mîncăm unghiile şi / sau floricele în întunericul sălilor de cinema. E şi petrecerea noastră, a cinefagilor. Aşadar, organizaţi o sesiune de pariuri la birou, invitaţi nişte prieteni acasă, deschideţi o sticlă de vin (sau orice altceva cu cel puţin 5% alcool) şi distraţi-vă.

(Toronto, 2 februarie 2005)

PS: după cum v-aţi dat poate seama, nominalizaţii cu stea în frunte (şi-n coadă) sînt preferaţii mei în cursa de pe 5 martie.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.